Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar International, s-a pus in ipostaza unui pedagog al crizei etalandu-si totodata convingerile socialiste declarand ca aceasta este “o victorie ideologica a social-democratiei care este pe cale sa se produca astazi”.
Invitat la o emisiune difuzata de o televiziune franceza, fostul ministru socialist a declarat ca singura cale de iesire din criza este reactionarea efectiva.
“Ceea ce traim acum este o criza a valorilor, o criza a lacomiei”, motiv pentru care social-democratia va triumfa, este de parere cel care conduce FMI din septembrie 2007.
Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro
Sigur ca este o criza a valorilor si a lacomiei!Valorile sunt doar ei,”iluminatii”,iar lacomia,este a multora…Cei ce probabil vor castiga totul,sunt tot ei,”iluminatii”,care dupa ce ne vor transforma in “zombi” pe noi,cei multi,vor face acelasi lucru cu dragii nostri…guvernanti(si nu doar cu ai nostri),cu toti aceia care nu fac parte din “clubul select” al criminalilor,acesti bolnavi mintali, care doresc cu orice pret (dar mai ales,se pare ca au o mare bucurie sa ucida,anihileze popoarele),pentru a deveni STAPANII LUMII! Este aproape imposibil pentru o persoana umana normala,sa creada ca exista astfel de “specimene”.Dar ceea ce este incredibil,e faptul ca toate tarile,guvernele lumii,se supun unor astfel de psihopati,ca nu au nici un fel de reactie cat de mica,de impotrivire!?!Sufera cu totii de aceeasi “maladie”?!? Vai noua,insa vai si lor!