Bine ne-am gasit in 2013! Au trecut si apocalipsele, trec si sarbatorile, traim intr-o lume frumoasa, ciclica, repetitiva, dar mereu noua, in schimbare. O lume paradoxala in care binele iese la suprafata numai prin suferinta (conditia crestina a mantuirii pe care o sublima Steinhard), in care umanul e un proces simultan cu subumanul, ca un ADN societal spre care privim cu neincredere si disconfort, mereu suspiciosi si sceptici. Uneori increzatori, alteori pesimisti, cautam perfectiunea in lucruri si sisteme complexe, desi perfectiunea este in noi, in tot ceea ce exista, in simplitate.
Am amintit cateva din paradoxurile existentei nu pentru a ma justifica pentru lipsa sau insuficienta argumentare logica a ideilor pe care le lansez, ci pentru ca ele insele, paradoxurile, constituie argumente ale existentei, desi nu fac parte dintr-un spectru al logicii obisnuite. Este ceea ce Al. Paleologu numea bunul simt ca paradox.
Ceea ce noi am ajuns sa definim sau sa denumim drept criza, aceasta iesire din cursul obisnuit al lucrurilor, este de fapt cel mai firesc si natural fenomen al existentei. Nimic nu exista fara criza. Dumnezeu cand a creat Universul a generat o criza. Cand a creat omul a mai nascut o criza, iar cand a creat femeia, atunci a fost prima criza adevarata. (o simtim si astazi :-) )
Big bang-ul lui Hawking, pe care indraznesc sa-l apreciez, desi nu am pregatirea in fizica adecvata, ca argumentand doar unul dintre aspectele semnificative ale cosmogoniei, este o criza cosmica, masculina. O explozie de energie aflata in expansiune, pe care o vedem concretizata si in istoria umanitatii si civilizatiei noastre. Este doar un aspect al existentei. Bunul simt (si nevasta) ne spune ca oricat le-am scoate pe femei din cartile de religie, din altar si icoane (Isis, Maria Magdalena), ne dam seama ca in spiritul creatiei universului si al evolutiei umane latura feminina este la fel de importanta si semnifica interiorizarea materiei si spatiului, orice ar insemna asta.
E greu sa ne obisnuim cu crizele pentru ca nu le percepem la aceeasi scara a evolutiei, unele au o frecventa mai mica: cele naturale, istorice sau cosmice; altele, cele personale sau chiar sociale au o frecventa mai mare. Traim totusi prin crize, pentru ca altfel natura creatiei ar fi moarta. Criza este iluminismul creatiei.
Lunga pasenta, dar, da, domnilor, ne aflam intr-o plina criza feminina, care se lasa cu istericale!
Traim poate ultimele zvacniri ale expansionismului, ale statalitatii brutale, ale dezvoltarii irationale si, cum de-ati ghicit, ale cresterii economice (desi in bancurile populare marimea este un atribut alaturat dorintei feminine, e demonstrat de psihologi ca obsesia cresterii este eminamente o consecinta a frustrarii masculine).
Nu ma duc pana la apologia statului, ce e el si ce vrea (cititi-l pe Hayek sau pe Rousseau pentru refresh), cert e ca cine are impresia (anarhisti, libertarieni, fundamentalisti ai pietei, bancherii socialisti, visatori) ca statul poate fi exclus ca forma de negociere in societate, a luat-o rau pe aratura. Tot istoria umanitatii ne-a aratat ca o forma superioara de organizare sociala odata ajunsa la un punct de saturatie nu se elimina, ci se upgradeaza. Deci, alde capitalisti pe paine si alti neo-nazisti, nene, nu exista fara stat, pentru ca nu este nimeni in lumea asta, asa cum a ajuns ea astazi, sa fie garantul drepturilor si libertatilor umane si a oricarui alt mamifer.
Societate fara institutii nu se poate, ne macelarim intre noi, ajungem la triburi! Statul de azi nu mai e bun, ne-am saturat de el, pentru ca e ineficient, corupt, birocrat, masculin, nervos, frustrat, securist (nu mi-o luati in nume de rau, nu caut vinovati, ma refer la orice stat, nu la tarisoara lui Catavencu) si pentru ca este un stat care se protejeaza pe el de cetateni, in loc sa raspunda scopului existential: institutii pentru cetateni!
Dar nu confundati libertatea cu anarhia! Statul are nevoie de un upgrade pentru ca este anacronic in raport cu ce a devenit societatea astazi. Oamenii nu voteaza pentru ca nu au cu cine vota, sau daca voteaza, votul a devenit profund negativ, peste tot in lume. Este o problema fundamentala a reprezentarii, ceea ce trebuie redefinit. Cand un rege a zis ”Statul sunt Eu!”, nu s-a distrus statul, au schimbat contractul social, monarhia a devenit constitutionala. Solutia este mai multa democratie, mai multa reprezentativitate. Daca statul asa cum il vedem nu e reprezentativ, atunci il vom face mai reprezentativ. Asta inseamna presiune populara, implicarea civica in actul de guvernare, democratie participativa, organizare comunitara.
Nu mai e timpul pentru o lume in expansiune, dusmanoasa si razboinica. Statele care isi asupresc propriile popoare trebuie sa depuna armele, altfel aceasta lume va fi intesata de revolte populare si nu am auzit in istorie vreun caz in care sa spuna ca poporul a pierdut, chiar cu pretul unor masacre colosale. Liderii autoritari, oricat de masculi feroce par astazi, sunt tot vremelnici. Iar obsesia lor se transforma din ce in ce mai mult in teama. Teama ca vremea lor a trecut.
autor: Cronicarul
sursa: donquijote-cronicarul.blogspot.ro
Da nu prin big bang s-a creat lumea ci prin moartea si invierea lui Dumnezeu. Tot big bang este da aceasta nu e decat o interpretare profana a ceea ce s-a intamplat. Si Dumnezeu nu s-a oprit la prima creatie ci El creaza incontinu. Chiar si acum in secolul nostru El este pe punctul sa creeze din nou. Patria Romana care este chipul lui Dumnezeu,are sa sufere un big bang, sa moara si sa invieze.
Toate neamurile se vor binecuvanta in samanta noastra. Prin caderea noastra va avea loc mantuirea tuturor celor ce cred, dupa cum a fost si in cazul lui Israel.
Nu e loc pentru gandire magica sau teologica . Astazi se impune o noua valorificare a individului asa cum e natural sa fie ca o celula a marelui organism care are un rol si o responsabilitate bine definita si spre care converg toate axele organizarii sociale .
Din acest punct de vedere statul este un organism artificial care
se opune ordinii firesti , el poate cel mult avea un caracter minimal de reprezentare sau de convergenta a actiunilor comunitatilor, singurele capabile sa integreze activ indivizii care la compun.