În cadrul editorialului de astăzi vom încerca să definim, fără pretenţia de exhaustivitate, principiile pe care trebuie săse bazeze o economie funcţională şi invulnerabilă la crize monetare provocate de creditare neproductivă excesivă. Pentru a atinge acest obiectiv, este nevoie să redefinim conceptul de “dezvoltare economică”, care a suferit mult de pe urma activităţii propagandistice a economiştilor acceptaţi şi sprijiniţi de actuala elită financiară.
Creşterea economică, definită prin creşterea cantităţii şi a calităţii bunurilor şi serviciilor disponibile în economie poate fi obţinută numai prin două metode:
1. Progres tehnologic. De exemplu, cu ajutorul unei tehnologii noi, pe suprafaţa arabilă care în trecut producea 100 de tone de grâu se vor putea obţine 110 tone de grâu, fără a utiliza mai multe resurse materiale sau umane.
2. Valorificarea resurselor naturale. Exemple ar putea fi extracţia de petrol sau cărbune, captarea energiei eoliene sau solare etc.
Orice altă formă de “creştere economică” este iluzorie. În mod conştient am evitat să folosim pentru definirea creşterii economice concepte precum Produsul Intern Brut pentru că aproape orice tentativă de a “măsura” economia prin prisma monetară (bănească) conduce la serioase distorsiuni şi poate genera o politică economică eronată.
Una dintre cele mai cunoscute crize “consumeriste” ale istoriei umane este “mania lalelelor” care a avut loc în secolul XVII, în Olanda. “Mania lalelelor” a început relativ inocent. La începutul secolului XVII, primele lalele au fost importate în Olanda din Imperiul Otoman şi aceste flori au devenit un simbol al statului privilegiat şi un “accesoriu de lux” care se tranzacţiona la preţuri foarte ridicate. Primii florari care au reuşit să crească lalele în Olanda s-au îmbogăţit aproape peste noapte. În mod normal, “industria lalelelor” trebuia să-şi oprească creşterea atunci când cererea naturală din partea straturilor superioare ale societăţii a fost satisfăcută, dar în joc a intrat sectorul bancar care a descoperit conceptul creditului de consum. Băncile au început să crediteze reprezentanţii clasei de mijloc care doreau să cumpere lalele în calitate de semn al statutului social, generând astfel o cerere artificială. Această cerere artificială a condus la o creştere explozivă a preţurilor, însă băncile erau dispuse să ofere credite din ce în ce mai mari, acestea fiind “garantate” de lalele care reprezentau un fel de gaj mobiliar a cărui valoare se afla în continuă creştere. Un cititor atent va observa în acest mecanism copia fidelă a mecanismului creditării ipotecare care a creat boom-ul imobiliar din România şi din alte ţări. “Boom-ul lalelelor” a generat serioase distorsiuni în economia olandeză. O bună parte a forţei de muncă
s-a reorientat spre deservirea acestui “sector de consum”, iar activitatea productivă nu mai era la modă, fiind şi destul de neatractivă din punct de vedere al profitabilităţii imediate. Nimeni nu mai vroia să cultive grâu. Fiecare ţăran îşi dorea să devină un producător de lalele şi lua credite pentru “dezvoltarea afacerii”. Băncile erau interesate de creditarea “industriei lalelelor” pentru că acolo se făceau profiturile cele mai mari. Un afacerist normal nu putea obţine credit decât în condiţii extrem de oneroase, iar marii speculatori de lalele erau curtaţi de bancheri dornici să le ofere “capital de lucru”. La mare căutare erau serviciile brokerilor de lalele, evaluatorilor de lalele, “doctorilor” de lalele, transportatorilor de lalele, specialiştilor în publicitatea specifică vânzărilor de lalele, notarilor care perfectau contractele de vânzare-cumpărare a lalelelor, avocaţilor care erau necesari pentru rezolvarea litigiilor legate de tranzacţiile cu lalele etc. Olanda a devenit din exportator un importator de cereale, a pierdut o parte din industriile prelucrătoare, iar vocile raţionale ale celor care susţineau că economia se îndreaptă spre colaps nu se auzeau din cauza vacarmului generat de oamenii ademeniţi de mirajul consumerismului finanţat prin creditare. Sfârşitul “maniei lalelelor” a fost tragic. La un moment dat, creditele nu s-au mai putut da pentru că băncile nu mai aveau capital, cererea a dispărut, întreaga “industrie a lalelelor” a intrat în faliment, şomajul a crescut simţitor şi societatea a trebuit să se reprofileze rapid spre activitate productivă, pentru a evita foamea. În secolul XVII, exista standardul de aur şi banii pentru perpetuarea “maniei lalelelor” nu puteau fi tipăriţi, dar chiar şi în condiţiile în care statul ar fi avut această opţiune, finalul ar fi fost la fel de tragic, iar economia ar fi suferit nu numai de pe urma falimentelor generalizate, dar şi de pe urma hiperinflaţiei. Pentru orice om raţional, era clar de la început că o economie nu poate funcţiona pe baza consumului, iar prosperitatea consumeristă obţinută prin creditare este iluzorie.
Este important de remarcat faptul că din perspectiva majorităţii economiştilor contemporani, economia în care există o “manie a lalelelor” (“boom imobiliar”, “boom consumerist” etc.) este o economie perfect normală. În perioada maniei, PIB-ul olandez creştea vertiginos din cauza creşterii preţurilor lalelelor, deci “economia duduia”. Mai mult decât atât, “industria lalelelor” asigura locuri de muncă bine plătite pentru o bună parte a populaţiei, începând cu ţărani şi terminând cu avocaţi şi negustori, la fel cum se întâmplă astăzi în cazul infrastructurii care deserveşte consumul în credit care aparent asigură locuri de muncă pentru muncitorii de la fabricile de “plasme”, ofiţerii de credit şi vânzătorii din hipermarketuri. Economiştii de azi ar fi cerut sprijinirea sectorului bancar în vederea “relansării creditării” şi “relansării consumului de lalele”, declarând pe bună dreptate că sistarea creditării va conduce la prăbuşirea celei mai importante componente a economiei şi o creştere substanţială a şomajului. Problema constă în faptul că o economie care a fost structurată să deservească consumul prin creditare nu poate supravieţui perpetuu, iar falimentele în masă şi şomajul pentru cei care au fost implicaţi în deservirea “utopiei consumeriste” sunt inevitabile. Dacă societatea conştientizează problema şi statul se implică activ în restructurarea economiei, inclusiv prin creditarea preferenţială a activităţii productive, atunci există şanse ca procesul de tranziţie să fie rapid şi eficient. Dacă societatea nu doreşte să conştientizeze faptul că a trăit într-o iluzie de prosperitate şi doreşte perpetuarea acesteia cu orice preţ, atunci încep scamatoriile monetare şi consumul este susţinut prin tipărirea de bani care mai întâi ajung la bănci şi de acolo se transformă în credite. Cantitatea de bani din economie devine din ce în ce mai mare, iar cantitatea bunurilor rămâne statică. În consecinţă, toate preţurile încep să crească foarte rapid şi în scurt timp se declanşează hiperinflaţia care transformă banii în “hârtie colorată”, iar economia se prăbuşeşte.
Soluţiile pentru ieşirea din criza de astăzi sunt asemănătoare cu soluţiile de acum 500 de ani. Economia trebuie reorientată spre activitate productivă. Capitalul uman trebuie utilizat pentru crearea unor noi tehnologii şi nu pentru identificarea unor noi metode de a vinde gadgeturi. Băncile trebuie să dea faliment, iar noul sector bancar, creat cu participarea activă a statului, trebuie să se ocupe aproape exclusiv de finanţarea producţiei şi cercetării.
Istoria umană se dezvoltă printr-o serie de boom-uri, însă este important ca statul să direcţioneze activitatea societăţii într-o direcţie productivă. În secolul XVIII, în Marea Britanie a avut loc un boom al tehnologiilor bazate pe motorul cu aburi. Acest boom a contribuit decisiv atât la îmbunătăţirea nivelului de viaţă al populaţiei, cât şi la creşterea reală a economiei, iar creditarea cercetătorilor, producătorilor şi cumpărătorilor de asemenea motoare avea sens economic şi era benefică pentru societate. Istoria ne învaţă că stimularea, inclusiv prin creditare, a activităţii productive conduce la prosperitate durabilă, iar creditarea consumului neproductiv conduce la faliment generalizat, şomaj şi hiperinflaţie.
sursa: cronicaromana.ro
Adauga comentariu