Nimeni nu poate nega faptul că, după douăzeci de ani, tranziţia a adus românilor multe lucruri dorite în vremurile izolării comuniste. Obiecte de fetiş în 1989, berea la cutie, ţigările şi whisky-ul străin sau hamburgerul au intrat în normalitatea consumul nostru. Tot mai multe bunuri şi servicii au tendinţa să se răspândească după reţeta clasică a capitalismului, care a descoperit că succesul economic presupune transformarea bunurilor iniţial destinate elitelor în bunuri de larg consum.
Dar, oare numai asta am vrut în 1990? Ne putem mulţumi cu faptul că bem pe săturate Coca-Cola, că vedem telenovele la peste treizeci de canale de televiziune pe cablu, că încet-încet înlocuim vechile Dacii cu noile Loganuri?
Suntem fericiţi în noua noastră lume în care unii dintre noi fac shopping la Milano, iar alţii în Piaţa Matache la magazinele de second hand? Oare am intrat în lumea capitalistă dacă şeful se numeste „manager”, iar agapele între colegi, „team building”?
Mulţi dintre noi au trăit cu iluzia că după căderea regimului comunist relele și necazurile vor dispare de la sine. Am crezut că existenţa lor este, în mod exclusiv, o consecinţă a comunismului şi a totalitarismului.
Din păcate, nu a fost aşa.
După douăzeci de ani, România se înfăţişează cu o economie şi o societate în care moştenirea comunistă a supraviețuit, metamorfozându-se într-un nou şi original stil de viaţă, caracterizat prin încercarea de adaptare la noile condiţii fără a renunţa la vechile mentalităţi şi comportamente.
Aşa se explică de ce economia românească nu a preluat decât instrumentele, nu şi filozofia capitalismului.
Din acest punct de vedere, nu pot să nu remarc modul “original„ în care societatea și economia României au preluat principiile și valorile capitalismului modern, de sorginte occidentală, pe care pretindem că le acceptăm nu numai prin intermediul Uniunii Europene, dar și prin liberalizarea circulației persoanelor, ideilor și informației . Mă voi referi doar la câteva dintre acestea: recunoașterea, stimularea și recompensarea valorii intelectuale și profesionale prin venituri și statut social; stimularea libertății și inițiativei antreprenoriale a indivizilor; dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii; formarea și consolidarea clasei de mijloc; cultivarea elitelor și atragerea lor în procesul consultativ și decizional.
De două decenii, societatea românească nu reușește să înțeleagă și să respecte aceste valori ale lumii moderne. A existat și încă există o tentație extrem de puternică de a păstra principiul socialist al așa-numitei ”echități„ printr-un proces de egalizare în jos, aducând la un numitor comun al mediocrității și suficienței pe oricine reușește să se ridice peste medie. Încă se păstrează principiul socialist al diferențierii ideologizate și arbitrare a muncii în productivă și neproductivă ceea ce conduce la discriminarea muncii intelectuale și de creație. În România secolului XXI încă mai sunt o mulțime de cazuri când se consideră că „a gândi nu înseamnă a muncii”. Încă se concepe structura socială ca o luptă de clasă, prin prizma conflictului marxist dintre clase și pături sociale, antagonizându-se raporturile, atât la nivel personal, cât și instituțional. Personaje politice importante, atât din primul deceniu al tranziției, cât și din zilele noastre, au impus o perspectivă halucinantă asupra societății, fie prin condamnarea succesului antreprenorial ca fiind imoral față de moralitatea comportamentului de „om cinstit și sărac”, fie prin crearea unei categorii demonizate a „mogulilor”, tratați ca dușmani ai întregului popor.
Criza este, și din acest punct de vedere, un moment al adevărului. Chiar în fața unor dificultăți reale, clasa politică românească nu reușește să renunțe la principiile și metodele comuniste, fiind incapabilă să înțeleagă și să aplice valorile și principiile societății și sistemului politic la care pretindem că aparținem. Așa se explică de ce miniștri importanți ai actualului cabinet nu pot depăși limitele populismului și egalitarismului comunist. Incapacitatea accesării conștiente a acelor principii și valori se traduce prin „idei de filozofie fianciară”, ce nu sunt altceva decât variante ale echității comuniste. Luarea cu japca a impozitelor inventate peste noapte de la „bogații nesimțiți” pentru a da „săracilor cinstiți” este dovada că, la fel ca acum douăzeci de ani, se tinde spre negarea valorilor individuale, spre negarea inițiativei private, spre negarea deptului obținut în 1989 de a nu mai fi altceva decât un membru al unei gloate, fără individualități și elite.
Mircea Coşea
sursa: standard.money.ro
Adauga comentariu