Gestul președintelui de a respinge setul de măsuri cel mai așteptat de către clasa economică din România a șocat pe aproape toți, mai ales că el lasă într-un ofsaid cumplit propriul partid, PNL. Și totuși, la fel ca în cazul liderilor Syriza, Iohannis nu trebuie blamat pentru asta: grecii în cauză au fost votați după ce au anunțat explicit ce vor să facă și exact asta au făcut, consecvenți promisiunii electorale. La fel, și Iohannis a fost votat strict pentru că era neamț și găsește că e corect să facă jocurile fîrtaților nemți.
”Punerea in aplicare a noului Cod fiscal atrage, in mod evident, ratarea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO), respectiv: deficit structural de 1% din PIB si deficit bugetar ESA de 1,2% din PIB, conform Programului de Convergenta si Strategiei Fiscal-bugetare. O asemenea dinamica denota instabilitate in abordarea fiscal-bugetara: de la deficite mari se trece la deficite mici, apoi din nou la deficite mari etc”.
Aceasta e fraza-cheie din cererea Cotrocenilor de reexaminare a Codului Fiscal și relevă temerea că România ar putea să rateze ținta de deficit bugetar.
Ori, se știe că, la nivelul UE, statul care a marșat cel mai tare pe impunerea unui deficit bugetar cît mai redus statelor membre este Germania, poziția sa declanșînd o serie interminabilă de scandaluri.
Nemții sunt acuzați că, după ce și-au aranjat economia, în deceniile de după război, cu ștergeri de datorii, plan Marshall și deficite bugetare masive, acum și-au văzut sacii în căruță și încearcă să sufoce dezvoltarea altor state, sub acoperirea sfatului bătrînesc ”întinde-te cît ți-e plapuma”.
Ne amintim cum anul trecut, în decembrie, un europarlamentar francez, Jean-Luc Melenchon, i-a transmis Angelei Merkel “Ține-ți gura, dna Merkel. Franța e liberă”, după ce cancelarul german criticase țara sa pentru incapacitatea de a reduce deficitul bugetar.
Cam în aceeași perioadă, premierul francez Emanuel Valls i-a cerut Angelei Merkel ca “înainte de a privi în exterior, ar fi mai bine să privească în propria ţară”. ”Europa nu poate fi redusă doar la constrângeri, la discipline aplicate fără flexibilitate, fără inteligenţă şi fără a ţine cont de contextul excepţional de dificil în care se află ţările noastre” a mai spus el.
O poziție similară a avut și Italia.
Oricum, în UE s-au ținut lanț scandalurile și disputele pe tema deficitului bugetar cît mai limitat, țări precum Marea Britanie, Franța ori Italia nefiind dispuse să se încadreze în patul Procustian al Germaniei.
România, în schimb, în ultimii ani s-au dovedit extrem de disciplinată, încadrîndu-se în ținte bugetare din ce în ce mai mici și obținînd mîngîieri pe cap din partea organismelor financiare europene.
Și totuși, nu odată, analiști și finanțiști de top și-au pus întrebarea dacă chiar e rentabil pentru o țară ca a noastră să se încadreze atît de riguros în deficite bugetare mici? De altfel, ultimii ani, în care spuneam că am respectat cu sfințenie deficitul bugetar impus, sunt exact cei care au adîncit sărăcia și lipsa de perspective la nivelul populației, mai pe românește, nu prea ne-am ales cu nimic, decît cu solicitări să strîngem cureaua mai tare și mai tare.
Teza rigorii extreme a pierdut teren în ultimul an, culminînd cu explozia Greciei, prima țară care a spus în stradă un NU hotărît măsurilor de sorginte germană. Sunt tot mai multe state care pun la îndoială eficacitatea principiilor nemțești, de relansare economică prin reducerea cheltuielilor; alte voci, precum cea a șefului agenției Stratfor, George Friedman, spun explicit că Germania duce o politică perversă, mascată în constrîngeri fiscale, de împiedicare a statelor europene mai mici de a-și dezvolta propriile industrii, pentru a nu le amenința pe cele germane.
Statele europene, spuneam deci, nu mai înghit pe nemestecate politica economică impusă de Merkel.
Pe lista lor, însă, nu s-ar putea afla o țară ca România, care a votat un președinte tocmai pentru că e neamț, iar neamțul, evident, nu iese din vorba fraților mai mari de la Vest.
Victor Ponta afirmă că respingerea Codului fiscal ”este o decizie luată în afara României și împotriva intereselor României pe care Dl. Iohannis trebuie să o aplice cu orice risc”; premierul știe, în mod cert, ce spune, de această dată.
Dar, de ce ar fi de condamnat gestul lui Klaus Iohannis, atît timp cît nu l-a întrebat nimeni, înainte de a fi ales ori după, dacă se simte, cumva, mai mult german decît român?
Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: InPolitics.ro
Adauga comentariu