Politică

Contracte suspecte în schimbul aderării: au dat șpagă să intrăm în NATO și UE!

61437104De-a lungul vremii, presa şi experţii au spus deschis că România şi-a plătit intrarea în NATO şi Uniunea Europeană. Până la urmă, aşa se face politica şi aşa se fac afacerile. Cu lobby. Doar că, în mod normal, nu ar trebui să existe şi tinichele şi negocieri pe şpăgi. Am plătit cu vârf şi îndesat noi, contribuabilii, pentru că au fost contracte umflate inclusiv cu mită.
Pentru aderare am plătit cu contractul Bechtel, care ştim cum a ieşit – 1,3 miliarde de euro pentru 50 şi ceva de kilometri finalizaţi. Am plătit cu contractul EADS, care vedem acum ce a ieşit. Am plătit şi în alt mod: prin faptul că statul a luat mai puţini bani. E vorba de privatizările făcute cu foarte puţini bani, privatizările din domeniul energetic, inclusiv Petrom.

Am mai plătit şi prin achiziţia a două fregate pe care Royal Navy se pregătea să le scufunde şi ni le-a vândut British Aero System pe o grămadă de bani: vreo 145 de milioane de euro, în 2003. La noi au ajuns mândria marinei, deşi nu au cunoscut mari modernizări. Ferdinand are, dincolo de antiaeriană şi torpile, doar un tun de 75 de milimetri ca armă de atac.

Acest contract avea clauze de offset, adică BAE era obligată să investească bani în economia românească – tot cam cât a plătit statul pe fregate. Timpul a trecut şi banii nu au venit, iar termenul de offset a expirat cu complicitatea autorităţilor române.

Şi această achiziţie a fost înconjurată de suspiciuni de corupţie. În 2006 un cetăţean britanic şi soţia sa de origine română au fost arestaţi la Londra, bănuiți că ar fi intermediarii şpăgilor pentru politicienii de la Bucureşti. Aveau circa 10 milioane de euro.

Cazul a ajuns în atenţia procurorilor britanci într-o anchetă extinsă asupra BAE Systems pentru dare de mită. Erau contracte în mai multe ţări. Ancheta a avansat pe diverse piste, nu şi pe cea din România. A fost dovedită clar corupţia pentru achiziţii în Arabia Saudită, Tanzania şi Africa de Sud. BAE a plătit 320 de miliane de euro pentru a scăpa de anchete în Marea Britanie şi Statele Unite. Iarăşi America.

V-am prezentat un lung şir de cazuri de la noi şi de prin lume despre corupţia din jurul contractelor cu statul. Te apucă depresia când constaţi că se întâmplă la case mari, că implică oameni consideraţi verticali. Însă să nu disperăm. Faptul că procurorii cercetează, că prin alte colţuri de lume se dau amenzi sau pedepse înseamnă că mai există speranţă.

Sursa: Digi24.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • De ce nu-i spuneti pe nume,este vorba de mizerabilul de Nastase!El este ce ce ne-a nenorocit,lui trebuie sa-i cerem socoteala!