Poporul rus care a trăit cu ideea de mare imperiu a ţării lor, acum se strânge în jurul lui Putin. Astfel puterea de la Washington, face din Preşedintele Putin, un nou ţar Petru I, un patriot care apără ideea de slavism şi bunăstarea popoarelor care au făcut parte din marele imperiu ţarist. Ucrainienii au fost parte, aproape fără contenire, în ultimii 500 de ani din Imperiul Rus, Ucraina, ca stat independent, a apărut după 1991. Chiar dacă Stalin a creat o criză alimentară artificială în Ucraina şi a lăsat sute de mii de ucrainieni să moară de foame, populaţia de la ţară, mai puţin informată şi dornică de drepturi europene, vrea să trăiască alături de ruşi. Încă nu sunt sigur că „euro maidanul” nu a avut la bază agenţi străini. Probabil că o parte dintre ucrainieni doresc să intre în UE, dar partea estică a Ucrainei în mod cert va dori o alianţă cu Rusia. Dacă în Ucraina nu s-ar fi creat acel curent proeuropean, nu s-ar fi produs nici un fel de mişcări. Agenturile străine, vorba celui împuşcat în ziua de Crăciun, au pus bazele acestei degringolade din Ucraina.
Cineva doreşte un nou război, această dorinţă nu poate fi decât a marii finanţe mondiale. Războiul aduce bani, războiul aduce profit, sigur, în război mor oameni, dar cui îi pasă? Fabricile de textile vor produce mai multe drapele ale ţării, pentru a putea înfăşura toate sicriile cu eroi morţi. Asta vor primii familiile de pe urma părinţilor, fraţilor, surorilor morţi în răzoi, un sicriu şi un steag.
Cine va avea de câştigat din acest război? Ca întotdeauna când doi se bat, al treilea câştigă, adică China. Napoleon spunea aşa : „lăsaţi China să doarmă”, ei bine, China e trează, SUA şi Europa au trezit China din somn. Acum este o ţară foarte puternică, poate cea mai puternică, mai ales economic. China fiind unul dintre marii creditorii ai ţărilor europene, dar mai ales al SUA.
De prosperitatea şi bunăstarea poporului ucrainian nu doare pe nimeni sufletul, singura dorinţă a americanilor fiind atragerea Ucrainei spre NATO, astfel ar descoperi flancul vestic al Rusiei. Ucraina fiind din todeauna prorusă, ar pune în dificultate Rusia. Cum liderii de la Moscova nu pot fi suspectaţi de lipsă de inteligenţă, vor face tot ce e posibil, să nu piardă această poziţie care, ar putea fi fatală pentru viitorul Rusiei. În final vor ataca Ucraina şi celelalte state învecinate care au pe teritoriul lor baze, ori scuturi antirachetă americane. Războiul va deveni unul total, ce va avea un câştigător incert. Aflate la ananghie, vor activa tot arsenalul de război, inclusiv cel nuclear, deja avem precedentul Hiroşima şi Nagasaki din august 1945.
Congresul american, în clipa în care a aprobat trimiterea de armament ofensiv în Ucraina, şi-a asumat interpretarea acestui fapt, ca o declaraţie de război. După cum bine ştim, datoria publică a SUA este uriaşă, Congresul a cedat în faţa creditorilor, în faţa celor care ţin SUA pe linie de plutire. Politica se face în spatele grămezilor de bani, zornăitul banilor este mai important decât ţipătul copiilor. Averile marilor magnaţi se fac, călcând pe cadavre.
Să sperăm că aceşti lideri care se află la vedere, dar mai ales cei din spatele lor, vor reveni la intenţii mai bune, vor căuta soluţii de compromis, altfel, soarta omenirii se află pe muchie de cuţit.
Dumnezeu să apere viitorul copiilor noştri!
Autor: Ionel Carstea
Sursa: Ionel Carstea Blog