Complexul Energetic Oltenia produce tona de cărbune în medie cu 50 de lei, iar România a importat cărbune din Rusia pentru Complexul Energetic Hunedoara cu 436 de lei. Culmea este că nu a fost bun propriul cărbune produs în Hunedoara, deşi a fost şi acela mai ieftin, respectiv 232 de lei tona. Complexul Energetic Hunedoara se află acum în pragul falimentului şi toată lumea se întreabă cum va putea fi achitată datoria de 1,5 miliarde de lei.
Potrivit Rise Project, deşi în ţara noastră exista cărbune foarte ieftin, România a importat cărbune din Rusia cu 436 de lei tona. Astfel, în perioada 2011-2013, Complexul Energetic Hunedoara a cumpărat nu mai puţin de 570.000 de tone de cărbune, deşi avea cărbune la jumătate de preţ în minele proprii sau la un preţ cuprins între 35 şi 50 de lei, în carierele miniere din Complexul Energetic Oltenia, la distanţă foarte mică şi la un preţ foarte bun, din punctul de vedere al asigurării transportului.
Cine îşi bate joc de România?
Specialiştii ar putea spune că termocentralele din Hunedoara, aflate în pragul falimentului, sunt proiectate să funcţioneze pe huilă şi nu pe lignitul din Oltenia, însă potrivit aceleiaşi surse, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor să afle încă de anul trecut dacă a fost vorba de cărbune energetic de bună calitate adus din import sau de praf de cărbune sau de cărbune amestecat cu pământ. Importul de cărbune a fost asigurat de patru firme din Ungaria şi una din Germania.
Interesant este că în perioada de timp amintită, când în România se producea cărbune ieftin, cărbunele din Oltenia nu era bun pentru termocentralele din Hunedoara, iar acest lucru nu se afla între preocupările şefilor care au condus la vremea respectivă Ministerul Energiei.
Autor: Cristi Popescu
Sursa: Gorj Exclusiv
Democratizarea Europei de Est a fost savarsita in modul descris mai sus, dar si asa:
Asasinul economic (EHM – Economic Hit Man) este un agent care vinde conducerea unei tari in curs de dezvoltare pe un plan economic de dezvoltare. Asasinul Economic convinge guvernul unei tari sa imprumute sume mari de bani de la institutii financiare din SUA, cu scopul de a implementa proiecte de dezvoltare economica, si care vor ridica nivelul de trai din tara. Debitorul este asigurat ca implementarea proiectului va duce la cresterea Produsului Intern Brut (PIB) si a taxelor fiscale, lucru care va facilita rambursarea creditului.
Cu toate acestea, planul este conceput pentru a supraestima beneficiile, astfel incat tara debitoare sa nu mai poata plati principalul si dobanda. Perkins scrie ca planurile se bazeaza pe „analize financiare distorsionate, estimari ecomonice umflate si contabilitate aranjata”, iar in cazul in care inselatoria nu functioneaza „amenintarea si mita” sunt folosite pentru ca afacerea sa perpetueze.
Urmatorul pas al inselatoriei este aparitia Fondului Monetar International (FMI). FMI-ul spune tarii indatorate ca ei ii vor salva de la retrogradarea ratingului de tara si ii vor imprumuta bani cu care sa plateasca creditorii tari. Imprumutul de la FMI nu este o forma de ajutor. Inlocuieste indatorarea tarii de la banci cu indatorarea la FMI.
Pentru a restitui imprumutul de la FMI tara trebuie sa accepte un plan de austeritate si sa vanda activele nationale investitorilor privati. Austeritate inseamna reduceri de pensii si salarii bugetare, diminuarea serviciilor sociale, concedieri in companiile si institutiile de stat, si astfel economiile bugetare create sa poata rambursa imprumutul FMI. Privatizarea impusa de FMI inseamna vanzarea resurselor naturale si infrastructura publica in scopul de a rambursa FMI-ul. Acordul detaliat cu FMI impune, de obicei, si un consens al votului cu SUA in cadrul ONU, dar si acceptul de baze miltatre SUA pe teritoriul tarii.
Ocazional, liderii unor tari refuza planul de austeritate si/sau privatizare. In aceste cazuri daca nici mita nu functioneaza SUA trimite sacalii asasini sa indeparteaze obstacolul din procesul de jaf.
Cartea lui Perkins a facut senzatie. Acesta descrie atitudinea de ajutorare a SUA fata de tari sarace care este doar un pretext de pradare accelerata a tarii. Perkins a vandut cartea in mai mult de un milion de exemplare si a stat timp de 73 de saptamani in lista de bestseller in New York Times. http://www.amazon.com/New-Confessions-Economic-Hit-Man/dp/1626566747/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1456080628&sr=1-1&keywords=John+Perkins
Perkins arata ca, in ciuda revelatiilor sale, situatia este mai rea decat oricand si s-a raspandit chiar in Vest. Populatiile din Irlanda, Grecia, Portugalia, Spania, Italia si Statele Unite sunt acum jefuite de activitatile EHM.
Cartea lui Perkins arata ca SUA este „exceptionala” numai in cazul in care violenta ei este neinfranta de cei care ii stau in cale. In unul din noile capitole este descrisa povestea presedintelui Republicii Seychelles, France-Albert Rene, care amenintase Marea Britanie si Statele Unite ca va dezvalui lumii ilegala si inumana evacuare a locuitorilor de pe insula Diego Garcia. Evacuare savarsita in scopul transformarii insulei intr-o baza militar aeriana de pe care Washingtonul sa poata bombarda tari neconforme cu politicile sale din Orientul Mijlociu, Asia si Africa. Imediat Washingtonul a trimis o echipa de sacali pentru al ucide. Planul pentru asasinarea presedintelui Rene a fost dejucat. Toti au fost prinsi, dar doar unul a fost judect si condamnat la inchisoare, dar o mita de multe milioane de dolari a fost oferita presedintelui pentru al elibera. Rene a inteles mesajul si a devenit cooperant.
In manuscrisul original de tiparire a cartii sale, Perkins descrie modul in care sacalii Washingtonului au randuit accidentele de avion pentru a scapa de necooperantul presedinte al Republicii Panama, Omar Torrijos, si de presedintele Ecuatorului, Jaime Roldos. Cand Rafael Correa a devenit presedintele Ecuadorului, el a refuzat de a mai plati o parte din datoriile nelegitime impuse Ecuatorului, a inchis cea mai mare baza militara a SUA din America Latina, a fortat renegocierea contractelor petroliere de exploatare, a ordonat bancii centrale sa foloseasca fondurile depozitate in bancile americane pentru proiecte interne, si s-a opus constant hegemoniei americane asupra Americii Latine.
Correa s-a expus pericolului de a fi asasinat sau indepartat de la conducerea statului. Pentru avertisment in regiune, Washingtonul a indepartat presedintele democratic ales din Honduras, Manuel Zelaya, printr-o lovitura de stat militara, a carui politica favoriza cetatenii si nu interesele straine. Mesajul pentru Correa a fost clar, mai ales tinand cont si de faptul ca CIA-ul s-a cuibarit in sanul politiei ecuatoriene pentru planificarea celei de a doua lovituri de stat militare. Correa a inteles mesajul si a anuntat ca va inversa politicile sale fata de companiile petroliere americane si ca va scoate la licitatie suprafete imense din padurile tropicale ale Ecuatorului. El a inchis chiar si organizatia Fundacion Pachamama, cu care Perkins lucra in vederea conservarii padurilor tropicale si a populatiei indigene din Ecuator.
Bancile occidentale sustinute de Banca Mondiala sunt hoti mai mari chiar decat companiile petroliere si de lemn. Perkins scrie: „ De-a lungul ultimelor trei decenii, saizeci dintre cele mai sarace tari din lume au platit 550 miliarde de dolari in principal si dobanzi la credite in valoare de 540 miliarde de dolari. Cu toate acestea, ele inca mai datoreaza 523 miliarde de dolari pentru aceleasi credite. Costul de deservire al acestor datori este mult mai mare decat aceste tari cheltuiesc pentru sanatate sau educatie si este de douazeci de ori mai mare decat suma pe care aceste tari o primesc ca ajutor international. In pus, proiectele Bancii Mondiale au adus suferinte nespuse pentru multe persoane din cele mai sarace tari ale lumii. In ultimii zece ani aceste proiecte bancare au fortat aproximativ 3,4 milioane de oameni sa-si paraseasca casele; guvernele din aceste tari au batut, torturat, iar oponentii proiectelor Bancii Mondiale ucisi.
Perkins descrie cum Boeing a jefuit bani din taxele contribuabililor americani. Folosindu-se de grupuri de interese, mita, santaj si amenintari pentru ca sa mute facilitati de productie in alte parti ale globului si de asemenea reusind sa forteze legislativul statului Washington de a scuti corporatia de plata unor impozite in valoare de 8,7 miliarde de dolari. Aceste ajutoare pecuniare legiferate societatilor multinationale sunt o alta forma de furt si activitate predominanta a Hit Man.
Perkins are pe constiinta o parte din aceste monstrozitati si sufera pentru rolul jucat ca Hit Man, sub obladuirea Imperiului demonic, mai ales acum cand s-a trecut la jefuirea poporului american. El a facut tot ce a putut in a-si revizui activitatea, dar el raporteaza ca sistemul s-a multiplicat atat de mult incat astazi a devenit ceva banal, si nici nu mai trebuie ca aceste fapte abominabile sa fie ascunse. Prekins scrie: „O schimbare majora este faptul ca sistemul EHM este astazi la lucru in Statele Unite si in alte tari dezvoltate economic. Este peste tot. Ei au creat un imperiu cu adevarat global. Acest sistem a devenit atat de bine inradacinat in constiinta publica incat modul EHM de a face afaceri pare mormal si, prin urmare, majoritatea oamenilor nu sunt alarmati de modul despotic in care isi exercita puterea.”
Oamenii sunt jefuiti si prin legiferarea transferului de profit, generat in locatiile de productie, in offshore-uri, dar si de transferul locurilor de munca in acelasi locatii. Ceea ce inseamna datorii in crestere in randul consumatorului si prin urmare imposibilitatea de a mai sustine profit. In consecinta, capitalismul recurge la exploatarea de catre sine. Anticipand rezistenta in crestere, sistemul EHM s-a inarmat cu: “PATRIOT Act, militarizarea fortelor de politie, o gama larga de noi tehnologii de supraveghere, infiltrarea si sabotaj a miscarii Occupy, si extinderea dramatica a inchisorilor private.”
Pe 19 februarie 2016 OpEdNews, raporteaza ca colonia americana Puerto Rico este jefuita cu scopul de a satisface creditorii externi -http://www.opednews.com/articles/Puerto
-Ricans-Suffer-as-Cr-by-Matt-Peppe-160219-676.html
Aeroportul a fost privatizat, si principalele autostrazi au fost privatizate printr-un contract de leasing, detinut de un consortiu de investitii al Goldman Sachs. Portoricanii patesc acum la coropatii pentru utilizarea infrastructurii, care a fost construita cu bani din taxe fiscale. Au fost recent majorate cu 64% si taxele de vanzare la 11,5%. Cresterea taxei de vanzare este echivalenta cu cresterea inflatiei si are ca rezultat scaderea veniturilor reale.
Astazi, singura diferenta intre capitalism si gangsterism este legalizarea gangsterismului capitalist si, prin urmare, pot lovi o afacere mai greu decat Mafia.
Perkins arata ca imperiul raului are lumea incorsetata intr-o „economie a mortii”. El concluzioneaza ca „ avem nevoie de o revolutie”, in scopul de a „ingropa economia mortii si a naste o economie de viata”. Nu te uita la politiceni si economisti neoliberali ei sunt de niciun ajutor.
Paul Craig Roberts
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10204386871350266&set=rpd.1784957049&type=3&theater
A sustine ca termocentrala Paroseni si Mintia ar functiona cu carbume din bazinul Olteniei este la fel cum ai sustine ce mare frauda se produce ca masinile facute sa mearga cu benzina nu merg cu pacura ca este mult mai ieftina. Mare este gradina lui Dumnezeu si are grije de toti neavenitii.