De-a lungul perioadei postdecembriste, comisiile de anchetă parlamentară şi-au căpătat trista faimă de a îngropa adevărul.
Joi, 9 iulie, într-un cadru solemn, Comisia de anchetă în cazul Ridzi şi-a prezentat concluziile. Monica Iacob Ridzi se face vinovată de delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Concentrată exclusiv pe demiterea ministrului, presa a aplaudat activitatea comisiei. Să facă, oare, excepţie Comisia Ridzi de la regula îngropării adevărului? Nici vorbă.
Comisia şi-a început activitatea la 30 iunie 2009. Până la această dată, începând cu numărul din 16 iunie, presa a dezvăluit cu documente zdrobitoare că o parte din banii primiţi de la Ministerul Tineretului şi Sportului de firmele Artisan şi Mark n-au fost cheltuiţi în totalitate, cum cereau cele trei contracte, pentru derularea acţiunii De 2 ori Mai tânăr. Ca semnatară a celor trei contracte, Monica Iacob Ridzi era vinovată de risipirea banului public de aceste firme. Date suficiente pentru ca Monica Iacob Ridzi să-şi prezinte demisia.
Deşi toate operaţiunile erau legale sau aveau cel puţin aparenţa de legalitate, presa a lansat şi ipoteza unei deturnări de bani cu bună ştiinţă de Monica Iacob Ridzi în conturile campaniei electorale ale Elenei Băsescu şi ale altor lideri PD-L. Confirmarea sau infirmarea acestei ipoteze depăşea posibilităţile presei. Revenea DNA această misiune prin forţa acestei instituţii de a obţine probe la care presa n-are cum să aibă acces.
Pentru aceasta, PNL a depus o plângere penală la Parchet. Fără a mai aştepta verdictul DNA, PSD şi PNL, într-o surprinzătoare alianţă împotriva PD-L, au impus la 23 iunie constituirea unei comisii de anchetă parlamentară. Presa a salutat constituirea comisiei.
Din cel puţin două motive:
1. DNA e o instituţie suspectată de fi amabilă cu liderii PD-L.
2. Comisia deţinea instrumentele pentru a confirma sau informa ipoteza presei privind o afacere înscrisă în cadrul a ceea ce de ani întregi se numeşte acţiunea Bani pentru partid.
Pentru aceasta, comisia avea de răspuns la două întrebări:
1. ) A ştiut sau nu Monica Iacob Ridzi când a semnat cele trei contracte că doar o parte din bani va merge la acţiunea propriu-zisă, restul urmând să se ducă într-altă parte?
2. Unde au mers banii (circa 200.000 de euro) pe care cele două firme şi firmele subcontractoare nu i-au cheltuit pentru derularea evenimentului? În buzunarele firmelor sau în conturile electorale ale Elenei Băsescu şi ale altor lideri PD-L?
A răspuns comisia la aceste întrebări? Nici vorbă. După o săptămână de anchetă, comisia a stabilit că Monica Ridzi a semnat cele trei contracte. Pentru aceasta, Monica Iacob Ridzi a fost acuzată de delapidare şi abuz în serviciu. Lăsând la o parte că pentru semnarea celor trei contracte, Monica Iacob Ridzi se face vinovată doar de neglijenţă în serviciu, comisia a cheltuit bani, talent şi spaţiu mediatic pentru a descoperi ceea ce presa a descoperit cu mult înainte, fără a dispune de instrumentele comisiei şi, mai ales, ceea ce însăşi Monica Ridzi a recunoscut.
Dacă excludem schimbarea încadrării şi tărăboiul mediatic uriaş, Comisia de anchetă n-a contribuit cu nimic la descoperirea adevărului. Pentru că – o repet – adevărul viza răspunsul la întrebarea: Am avut de-a face în acest caz cu tradiţionala operaţie Bani pentru partid sau ne-am aflat în faţa unei simple trageri pe sfoară a unui demnitar lipsit de experienţă de nişte şmecheri din mediul privat?
Pentru a răspunde la această întrebare, comisia trebuia să-şi extindă ancheta la nivelul celor două firme şi, mai ales, al firmelor subcontractoare. Dacă a avut loc o deturnare de bani către conturi electorale, acest lucru nu se putea face decât de la nivelul celor două firme şi al firmelor contractoare. Comisia a fugit ca dracu’ de tămâie de această extindere. Ea şi-a întrerupt brusc investigaţiile, rezumându-se la stabilirea faptului că Monica Iacob Ridzi a semnat cele trei contracte.
De ce? Exista riscul ca, întâia oară după decembrie 1989, să fie denunţată şi sancţionată una dintre cele mai ticăloase formule prin care toate partidele obţin fonduri pentru campania electorală: deturnarea banilor publici. Aveau interes partidele reprezentate în comisie să se ajungă la acest adevăr în condiţiile în care ele au folosit cu brio mecanismul presupus în cazul Ridzi? Fireşte că nu.
De aceea, comisia s-a limitat doar la sancţionarea Monicăi Iacob Ridzi. De aceea, poate s-a şi constituit comisia: să îngroape un adevăr extrem de riscant pentru partidele parlamentare.
Ion Cristoiu
sursa: jurnalul.ro
Adauga comentariu