De la aselenizare nu am mai văzut atâta tevatură și orgasm mediatic asupra unui eveniment, ca după vizita lui Iohannis în America. Nici plimbarea lui Nicu cu caleașca regală britanică nu a suscitat atâta interes ca intrarea lui Iohannis sub, pardon, în Biroul Oval. S-a mai mimat ceva asemănător când cu vizita lui Băsescu în SUA, o vizită atât de chinuită și forțată, în care o fotografie a lui Băse cu Obama a fost prezentată ca cea mai mare invenție căci de fapt invenție și fusese. Daca s-ar fi putut, atunci Băsescu ar fi acceptat să fie fotografiat și în poziția Monicăi Lewinski, numai să se vadă ca a fost și el pe acolo. Mentalitate de slugă.
De data asta Iohannis nu a trebuit să se roage să fie primit în birou, nici să îngenuncheze în fața sultanului, însuși sultanul a avut nevoie de acest lucru, pentru că și el trece prin furcile Caudine și avea nevoie de ceva lingușeală oficială și demonstrații de putere pentru a mai atenua efectele scandalului alegerilor.
Respectarea tradițiilor
Spuneam că presa română e în delir, sau măcar cea pro –Iohannis, ca și cum până acuma nici un președinte roman nu a mai câștigat un turneu de Mare Slam, adică nu a mai ajuns la Washington DC. Senzațional, epocal, istoric, sunt epitetele folosite, dare Eu nu înțeleg de ce. De la Mircea cel Bătrân încoace, domnitorii români care doreau să cucerească scaunul și să își cumpere case din meditații, erau chemați sau mergeau periodic la Înalta Poartă pentru a depune jurământ de supunere, sau a reînnoi sau chiar accepta mărirea haraciului. În ce consta haraciul atunci ? Păi bunuri alimentare, resurse ale solului, și vieți omenești, băieți pentru armata de ieniceri fete pentru Sarai ca și promisiuni că vor pune la dispoziție ostași pentru luptele imperiului împotriva dușmanilor Porții. Ce a promis Iohannis acuma? Un parteneriat consolidat, adică disponibilizarea tuturor resurselor țării, pretențiilor și necesarului Înaltei Porți, carne de tun pentru Afganistan, Siria și mai nou Yemen, mobilizarea efortului și cheltuielilor armatei române către bazele, sau exercițiile Înaltei porți în zona Mării Negre. Cât despre Sarai, nu mai e nevoie să trimitem fetele la Washington, vin 40000 de soldați prin România și se vor forma cozi pentru satisfacerea pohtelor carnale și ”detensionarea” stării de stress ale bravilor spahii. Chestia cu cei 2% pentru armată nu trebuie văzută altfel decât drept contribuția în bani la întreținerea armatei Înaltei Porți, pe de o parte pentru că de fapt acei bani intră nu în bugetul militarilor români ci în susținerea exercițiilor NATO (care nu este altceva decât un imens imperiu militar), pe de o parte pentru că Armata română, atât cât mai există ea, nu mai urmărește interesul național, nu mai luptă pentru apărarea granițelor naționale ci pe cele ale imperiului NATO, lucru declarat oficial chiar cu ocazia acestei vizite. Deci nimic nou pe flancul de Est. Culmea este că deși de 15 ani încoace suntem declarați anual cel mai ascultător și docil,important și neprețuit partener al SUA,că am făcut progrese pentru apărarea statului de drept și uciderea corupției, cu oamenii susținuți sau mai bine spus impuși de ei dar fără rezultate, când e vorba de vize ni se spune invariabil ”vom discuta”. Și atunci de ce atâta tremurici și vânzoleală, dacă asistăm la aceleași evenimente pe care le exersăm de sute de ani? Mă întreb dacă vechii cronicari prezentau la fel ”în presa vremii” aceste prosternări în fața sultanilor și ce ar fi spus Vrâncioaia dacă ar fi citit în presă sau văzut la tv că Ștefan s-a dus la Istanbul să semneze un ”parteneriat strategic” cu Sultanul. De când a devenit supunerea, umilința, vânzarea intereselor și resurselor țării, un obiect de mândrie națională și o mare realizare? De când mersul cu căciula în mână și depunerea armelor și a resurselor la picioarele conducătorului altui stat a devenit un eveniment senzațional și o realizare epocală? Nici măcar nu este o noutate, pupincurismul și trădarea au intrat de mult în tradiția celor mai viteji și mai drepți dintre traci.
Conferința constipaților
Am urmărit cu curiozitate declarațiile de presă ale celor doi constipați și controversați șefi de stat și am reținut următoarele:
1. Donald Trump a lăudat poziția (de vasalitate necondiționată) a României afirmând că suntem cel mai fidel colaborator (a se citi supus) al SUA. Era normal, asta se vede din Groapa Marianelor.
2. Donald Trump era crispat, poate constipat, poate diareic, invitând presa să îi pună întrebări lui Iohannis. Știa el de ce, presa americană era mai interesată de scandalul alegerilor și anchetei privind relațiile cu Putin ale staffului său de campanie.
3. Donald Trump îl trata pe Iohannis cu paternitate, îl încuraja când spunea ceva ce îi plăcea, dar nu se uita la el, era mereu cu privirile în jos. Apropo, ”mărețul” gest de bătaie pe umăr de la intrarea în Casa Albă, atât de lăudat de mister Gușă ca fiind un gest de apreciere, arată nu respect, ci condescendență, superioritate, indulgență, ceva în genul, ”hai să mergem, că pierdem prea mult timp, urmează-mă !” Un gest de apreciere și respect ar fi fost dacă Trump l-ar fi luat de umeri sau mijloc și i-ar fi făcut semn cu cealaltă mână să intre înaintea lui sau ar fi intrat amândoi odată. Dar bătaia aia pe umăr și intrarea în fața lui în interior, nu înseamnă nimic altceva decât” hai că am treabă”.
4. Iohannis era la fel de constipat dar la el figura aia crispată și zâmbetul crăpat, fals, prefăcut, sunt ceva ce face parte din cotidian. Atâta poate atâta arată.
5. Iohannis vorbește engleza mai bine decât româna. Să fiu sincer însă, mi-a plăcut răspunsul dat de Iohannis vizând o presupusă stare de îngrijorare față de declarațiile lui Putin. Nu știu dacă întrebarea și răspunsul au fost fabricate și pregătite din timp, dar răspunsul a fost cel corect.
6. M-a surprins absența din alaiul prezidențial a rezistenților și ONG-urilor care l-au propulsat, consiliat și susținut pe Iohannis. Să se fi plictisit de ei, sau ăia sunt buni numai pe teritoriul național? De fapt nu m-a surprins, am mințit, ar fi fost o mare gafă să meargă la Washington înconjurat de oamenii lui Soroș. Oricum aceștia ar trebui să înțeleagă că dragostea lui Iohannis față de ei merge doar acolo și până unde se împletește cu interesul personal.
Cam asta se poate spune despre ”senzaționala” vizită a lui Iohannis. Marele lingușitor Rareș Bogdan se întrece pe sine declarând că se poate vorbi de acuma, despre perioada ”înainte și după Trump”, dar uită sau nu vede că luminoasa epocă Trump are mari șanse să țină mai puțin decât renumitele baterii Duracell și atunci să vedem cum va prezenta el întâlnirea dintre tătucul Iohannis și renegatul Trump.
A să nu uit, am râs cu poftă, cu toate reținerile fizice, în momentul în care Trump a declarat că Iohannis este un președinte popular. Nu îl știam pe Trump capabil de atâta subtilitate. Sau poate a tras concluzia asta în urma țepei trasă de Iohannis comunității românești din SUA pe care a învitat-o la discuții dar s-a limitat la fotografii de album. Și am mai râs când domnul Trump a lăudat lupta lui Iohannis împotriva corupției. Abia aștept să văd probe video ale acestui efort, adică să îl văd pe Klauss dându-și palme. Hi hi hi!
Să vedem ce va face presa dacă Halep va câștiga la Roland Garros, care va fi cea mai mediatizată și senzațională știre, vizita sau trofeul? Orice roman ar alege-o pe Halep, cu atât mai mult cu cât vizite de supunere au loc de câteva ori pe an, în funcție de situația politico-militară, dar un nr 1 Mondial la tenis se vede odată la 50 de ani. Sper să nu se bage fitile pentru a împiedica umbrirea ”măreței” vizite sau casele de pariuri care ne sponsorizează federațiile, să nu se amestece. Nu m-ar mira nici una nici alta că doar avem tradiție în domeniu.
Autor: Marin Neacșu
Sursa: În cuiul cătării
Adauga comentariu