Temă exclusiv socialistă la origine, codul muncii este o lege care se dorește a pune ”ordine” într-o piață a muncii dominată de sindicate, ”antreprenori” de stat și prea puțini care înțeleg cum funcționează cu adevărat o piață liberă cum se formează prețul muncii sau condițiile de muncă (dar se află la butoanele economiei planificând totul prin politici publice lipsite de sens economic). Luând întotdeauna partea celor mulți (care nu sunt antreprenorii ci angajații), statul și politicienii sunt grijulii cu ce drepturi alocă celor care își oferă serviciile de muncă pe piață. Mimând această grijă,statul este strict interesat de voturi și intervine ca atare în raporturile de muncă, distorsionând piața și producând un haos atât la nivel de angajați cât și la nivel de angajatori. Nici unii și nici ceilalți nu mai pot determina adevărata valoare a muncii pe piață. Socialiștii motivează intervenția în piața muncii pedalând pe teme cum ar fi: ticăloșia angajatorilor (antreprenorilor),imperfecțiunile pieței (legate de informații, legate de rigiditatea muncii și a salariilor) sau discriminarea pe care sunt tentați angajatorii să o aplice celor care vor să muncească (discriminare între sexe, discriminare între vârste).
Cel mai des menționat argument adus în sprijinul codului muncii și legitimității intervenției statului în piața muncii este cea a ”sclaviei moderne” pe care ar institui-o lipsa unui astfel de cod, sau un cod care dă prea multe ”drepturi” antreprenorilor (angajatorilor”. În fapt, codul muncii, în orice formă ar exista el (mai permisiv sau mai restrictiv), este întotdeauna o limitare instituțională a acțiunii antreprenoriale și a drepturilor naturale care intervin într-o discuție sau negociere între antreprenori și angajați. Proprietatea asupra muncii și asupra competențelor de valoare pe care le deținem este la fel de importantă ca și proprietatea asupra capitalului (de cele mai multe ori capitalul fiind insuficient într-un mecanism de producție). Eliminarea codului muncii ar induce o libertate în piață suficientă pentru a conduce la contracte de muncă corecte (negociate la sânge de ambele părți strict în baza competențelor și intereselor).
De ce lipsa unui cod al muncii nu echivalează cu sclavia (modernă sau nu)? Foarte simplu: pentru că angajatul (deținătorul muncii) ESTE LIBER să plece de la un angajator la altul, este liber să aleagă între un angajator sau altul și să îl prefere pe cel mai puțin ticălos. Din sclavie nu puteai scăpa dacă doreai. Sclavia era apărată prin puterea legii și cu forța armelor. În cazul de față, vorbim despre libertate totală la nivel de individ care presupune inclusiv LIBERTATEA DE A DEVENI TU ANTREPRENOR ȘI DE A ANGAJA PE ALȚII (adică de a deveni ”stăpân de sclavi” dacă ai competențele necesare). Este deci o temă și o temere falsă că libertatea de a muncii și de a-ți alege locul de muncă corespunde stării de sclavie. Raporturile de muncă într-o piață liberă presupun NEGOCIERE DIRECTĂ de pe POZIȚII DE EGALITATE. Un cod al muncii distorsionează libertatea de negociere și alterează condițiile în care natural s-ar semna un contract corect între cele două părți. Atunci când ești angajat ticălos și vrei un loc de muncă fără a avea competențe pentru a-l ocupa e normal să vrei un cod care să îți apere poziția. E normal să vrei ca angajatorul să fie la dispoziția ta cât mai legal posibil. Numai că o astfel de atitudine din partea angajaților este împotriva modului în care funcționează antreprenoriatul.
Mai mult, codul muncii îngrădește și limitează accesul pe piață al celor care doresc să muncească. Pentru că un astfel de cod impune reguli de tipul salariului minim, adică costuri pentru antreprenor, sunt antreprenori care nu vor putea (în baza unor calcule precise de profitabilitate) să își deschidă o afacere. Deși rolul codului muncii este de a genera ocupare totală pe piața muncii observăm că el generează exact contrariul. Un cod al muncii nu ne apără de nici o sclavie ci crează un hazard moral suficient de mare pentru angajații aflați la adăpostul legii: [1]angajații nu vor mai fi interesați de o educație continuă și de calitate (care să le ofere cu adevărat competențe de valoare pe piață) și de aici o înrăutățire a sistemului de educație; [2] angajații nu vor mai căuta săfie atenți în relațiile lor de muncă, să aibă respect față de proprietatea antreprenorului și față de cerințele acestuia (productivitate mai mică); [3] angajații își modifică radical comportamentul față de economisire, considerând viitorul mai cert decât este, pe perioadă cât mai nedeterminată posibil.
Sclavia modernă motivată de ticăloșia antreprenorilor de care socialiștii acuză piața liberă a muncii este o temă utopică ce se lipește de sufletul multor votanți numai buni de prostit și instigat într-o permanentă luptă de clasă. Prin acest ”interes”, socialiștii nu fac decât să distrugă spiritul antreprenorial și să creeze stimulente perverse de a te alătura sindicaliștilor sau reglementatorilor și de a vota legi idioate care aparent îi sărăcesc doar pe unii (antreprenorii), înfinal sărăcindu-ne pe toți.
sursa: cristianpaun.finantare.ro
Adauga comentariu