Site icon gandeste.org

Clasa mijlocie rurală este distrusă deliberat. Cazul Napolact

Friesland Campina (Napolact), al treilea producător de lactate la nivel mondial, își duce mai departe seria de măsuri prin care continuă distrugerea fermierilor din Ardeal. Pretenția lor, care a fost adusă la cunoștința fermierilor in mod ironic de pe data de 1 aprilie, este ca fiecare fermă să le predea minimum 500 de litri pe zi. Mai ales iarna şi la începutul primăverii, producţia de lapte este substanțial mai mică, astfel că zeci de producători care puteau să predea doar 3-400 de litri/zi au fost nevoiţi să-şi arunce laptele. Pagubele sunt greu surmontabile și multi proprietari se gândesc sa-și închidă fermele.

Deja firma olandeză care operează la noi sub sigla Napolact a închis câteva fabrici (cea mai celebra fiind cea care făcea brânză de Huedin şi cea de la Năsal, singură brânză cu mucegai roşu din lume), iar pretenţiile absurde ale UE asupra igienei laptelui au făcut că ţăranii care aveau doar câteva vaci să renunţe la ele. Acum atacul este asupra fermelor. A început încă din anul trecut, când Friesland a preferat să cumpere lapte din Ungaria. Acum au fost închise și centrele de colectare.

Numai fermele-gigant mai au şanse de supravieţuire, însă acestea au un impact asupra mediului natural şi asupra afacerilor din acea zona absolut dezastruos, iar produsul (laptele în acest caz) este de proastă calitate.

În acest timp, țările bogate ale UE subvenționează masiv litrul de lapte, care vine pe piață cu un preț ceva mai mic decât cel autohton.

Colonia este bună exclusiv ca piață de desfacere.

Politica multinaționalelor/concernelor de a distruge întreprinderile/fermele mici și mijlocii, precum și a UE (BE, FMI) de a termina cu țărănimea, au fost susținute la noi de TOATE guvernele României, cărora le este imposibil să iasă din paradigma neoliberală, care s-a dovedit catastrofala în toată lumea.
România rurala, aproape jumătate din populația tarii, este trădată și decimată deliberat de o clasă politică trădătoare și ignorată de “elite” iresponsabile, rupte de realitate.

Autor: Iulian Capsali

Exit mobile version