Istoria omenirii este, de fapt, istoria imperiilor, iar ele pot fi urmărite cu ușurință de-a lungul timpului. Fie că vorbim de imperiul asirian, egiptean, roman, otoman, german sau britanic se pot observa mai multe constante: imperiile se nasc, se dezvoltă, ajung la apogeu, trec prin crize economice și sociale și, inevitabil, se sting.
Majoritatea imperiilor s-au prăbușit în urma unor cutremure geopolitice, cel mai elocvent caz fiind Primul Război Mondial, atunci când s-au prăbușit patru imperii: otoman, țarist, german și austro-ungar. Consecințele politice, sociale și economice care au urmat au fost dezastroase, regiuni întregi fiind aruncate în haos.
Asistăm la prăbușirea unui imperiu
După cel de Al Doilea Război Mondial, SUA au devenit cea mai importantă putere a lumii, fie că vorbim în termeni militari sau economici. Forța Americii nu doar s-a conservat, ea a crescut treptat, umbrind Asia și Europa Occidentală. Anul 1989 a fost apogeul Imperiului American. În acel an SUA au învins URSS, dar nu militar sau idelogic, ci economic. Pur și simplu economia dirijată rusească a fost depășită iremediabil de modelul de economie liberală promovată de SUA. Începând cu anii ”90, până la finele anilor 2000, Statele Unite au avut un control absolut asupra politicilor mondiale. Fără un adversar redutabil, SUA și-au arogat dreptul de a fi Jandarmul planetei, astfel au crescut zonele de influență și, în mod evident, și zonele de conflict. Deși nu aveau un adversar militar de calibru, Statele Unite au fost nevoite să mențină bugetul pentru apărare la cote foarte înalte. În acest moment, bugetul apărării se ridică la 700 de miliarde de dolari, de 6 ori mai mult decât China și de 10 ori mai mult decât Rusia, practic, cheltuielile militare ale Statelor Unite ale Americii reprezintă 48% din cheltuielile militare la nivel mondial. Conform informațiilor din surse deschise, în anul 2014, SUA aveau circa 700 de baze militare, în 150 dintre cele 193 de state ale lumii.
Bazată pe ideea Imperiului Roman, această propagare a puterii americane la nivel global nu ține doar de factorul militar ci și de recunoaștere și cultură, iar în momentul în care companiile americane, transformate acum în ”ambasadori” cu drepturi depline în ”colonii” sunt respinse și contestate, administrația de la Washington are o reală problemă. În state ca Germania, Turcia, Grecia, Brazilia și chiar Franța, vechi aliați ai SUA, simpatia pro-americană scade, este evident că propagarea puterii nu se mai face corect, deși armata americană este, în continuare, cea ma puternică din lume.
Liderii de la Washington încă nu conștientizează că neglijarea economiei și investițiile monumentale în domeniul militar sunt, de fapt, calea spre faliment. Surprinzător este că SUA nu realizează ca face fix greșeala pentru care URSS a fost sancționată de dinamica istorică, favorizează armata și își neglijează cetățenii.
Istoria se repetă
Începutul crizei economice a făcut ca, pentru prima dată în istorie, procentul de deținători externi de bilete de trezorerie americane să-i depășească pe ei interni. În acel moment Statele Unite au intrat pe o pantă descendentă. Sfârșitul anului 2014 și începutul lui 2015 ne arată o realitate cel puțin ciudată, China deține o mare majoritate a datoriilor de stat americane, practic Statele Unite depind economic de administrația de la Beijing. SUA se află, în acest moment, în poziția Regatului Unit din 1950, când Anglia depindea economic de SUA, iar americanii au forțat astfel retragerea englezească din zona Canalului Suez. Deși au cea mai puternică și performantă armată, Statele Unite vor fi în scurt timp dominate economic de China.
Tigrul asiatic
China se pregătește să ocupe locul întâi pe tabla de șah a geopoliticii mondiale. Economia Chinei a crescut, în medie, cu 10,3% în ultimii zece ani, faţă de SUA, unde economia a crescut cu 1,8%. Specialiștii economici prognozează că economia chineză își va stabiliza creșterea la 5% între 2020-2030, iar în 2030, economia Chinei va fi de două ori mai mare decât cea americană și va reprezenta 24% din PIB-ul mondial, față de 9% cât reprezintă acum.
Aceste creșteri economice spectaculoase ale Chinei, și problemele economice și sociale americane arată clar că va avea loc un schimb de ștafetă între cele două state. Ceea ce rezultă cel mai clar din istoria imperiilor britanic, sovietic și american este că forța militară nu este suficientă pentru ca un imperiu să se mențină, deoarece economia dictează războaiele și nu invers.
Autor: Cristi Rosu
Cristi Roșu este masterand al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, la specializarea Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale. Este interesat de teoria relațiilor internaționale, filosofia conflictului și teoria jocurilor.
Sursa foto: photobucket
Cred ca titlul este neconform cu realitatea. Mai corect ar fi fost “imperiile se sinucid” si nu civilizatiile. Civilizatiile, cele ancorate in traditie, in viata adevarata, simpla, iubitori si apartinatori de familie, de bunici, de strabunici, de eroi si martiri ai neamului si in special ortodoxe, se incearca pe toate caile a fi “sinucise”. Dar ele nu vor pieri, caci nadejdea lor nu sta nici in apus, nici in rasarit, nici in cosul de la supermarchet, nici in cursele viclene pe care le intind corporatiile, nici in promisiunile desarte ale marilor lideri al lumii sau ale micilor cozi de topoare …
Nadejdea lor sta in Iisus Hristos Dumnezeul Adevarat si in sfanta Sa Maica.
Cu propaganda mincinoasa ca suntem in pericol sa ne manance ursul (Rusia), am fost deja ocupati de lupii rapitori (SUA, OTAN, UE).
Daca ingaduie Dumnezeu sa fie razboi, cu ajutorul Lui vom da multi martiri. Daca nu vine razboiul, suntem deja ocupati de fortele imperiului antihristic si trebuie sa ne pregatim pentru mucenicie.
Cu ajutorul lui Dumnezeu nu ne vom lepada de credinta, nu vom cadea in capcana ecumenisto-globalizatoare, ci vom da multi mucenici prin care civilizatia noastra de romani ortodocsi va supravietui si nu va putea fi “sinucisa”.
Napoleon a zis: Cand China se va trezi, omenirea se va cutremura !China a stiut sa combine partile bune ale capitalismului cu partile bune ale comunismului si iata, a dovedit lumii ca poate sa conduca. Romanii, 25 de ani au distrus si au furat, au luat de la capitalism tot ce este mai rau si cred ca in urmatorii ani se vor elimina singuri din istorie !
Cu un secol in urma, pe usile unor magazine din China, erau afise pe care se scria : Cainii si chinezii nu au ce cauta aici !. Cred ca este vremea sa scriem : cainii si englezii nu au voie aici !
Europa cea imbuibata cu mancare, masini de lux, vile, curve si hoti va sfarsi in cele din urma prost.
In primul rand SUA nu este un imperiu.Putem vorbi de hegemonie,dominatie militara si mai ales economica.In al doilea rand China poate ajunge o mare putere economica si militara,isi va impune hegemonia dar mai mult nu o lasa sistemul.