1. Nu există, în criza ucraineană, o parte progresistă și o parte reacționară, una modernă și una retrogradă, una democrat reformatoare și una autoritar conservatoare. Se confruntă unele grupuri ce reprezintă categorii social-politice diferite: Ianucovici (cu familia), oligarhii ucraineni (cu interesele lor), mase urbane și rurale sărăcite în Vest și Est (categoriile perdante ale tranziției ucrainene, mobilizate totuși sub false slogane de genul UE vs Rusia), grupuri politice, radicale și moderate, ce au afilieri istorice și simbolice opuse, un fel de clasă medie (nemulțumită de arhaismul sistemului politic ucrainean, dar totuși înfricoșată de posibilitatea unor dezordini în masă ce i-ar pune în pericol siguranța fragilă), un tineret educat dar fără prea multe perspective de muncă sau trai decent, o birocrație enormă a cărei supraviețuire depinde direct de stabilitatea statului etc.
Grupurile acestea nu se aliniază nicicum pe scheme de genul Bine vs Rău, ci fac alianțe și coeziuni de moment. Unele alianțe vor dura probabil puțin (grupurile pro-europene și cele naționaliste), altele vor dura la sigur mai mult (oligarhii lui Ianucovici pot găsi interese comune cu guvernul Opoziției, dacă aceasta cîștigă).
2. Jocurile geopolitice există, chiar dacă nu în sensul tragerii de sfori, cum vorbesc mulți ”experți în geopolitică” ce au apărut peste noapte. Puteți fi siguri, bătrînelele ce transmit din mînă în mînă pietre pentru construcția baricadelor nu ridică salarii de la Ambasada SUA. Asta nu înseamnă că nu există grupuri plătite pentru a provoca dezordini – așa-zișii titușki și IT-titușki. Dar mulți dintre cei care stau noaptea în piață, aduc hrană și provizii protestarilor (sau luptă cu aceștia) o fac pe gratis, mînați de disperarea și nemulțumirea lor.
E adevărat că Putin tușește și se cutremură toată Ucraina. La fel de adevărat e că și tusea Uniunii Europene zguduie Ucraina. Și strănutul (sau înjurătura) SUA tot face ravagii. E normal ca unele țări/blocuri de țări să aibă interesul ca lucrurile în Ucraina să se desfășoare într-un fel anume. Ce mai!, chiar și minuscula Moldovă are interese geopolitice în Ucraina: vrem ca situația să nu degenereze într-un război civil – depindem masiv de importurile agricole și industriale ucrainene, iar piețele din Odesa (km 7), Cernăuți și Hmelnițk alimentează o foarte mare parte a comerțului cu amănuntul din țară. (E adevărat că tusea Moldovei n-o ia nimeni în seamă.)
Partea tristă a jocurilor geopolitice e că acestea găsesc ecou în Ucraina, că țara poate fi destabilizată atît de ușor: un telefon al lui Putin, al unei secretare americane sau al unui eurocomisar. Că Ucraina nu are imunitate – în sensul unei solidarități naționale sau a unui proiect viabil de țară – ce ar anula/absorbi aceste încercări externe de a influența situația.
3. Lipsa unui proiect de țară în care ar încăpea monumentul lui Bandera (din vest) și al lui Lenin (din est), ce ar evita împărțirea țării într-un grup mic de oligarhi (ce au privatizat fostul complex industrial sovietic și au monopolizat noile industrii), un grup destul de subțire de clasă medie și un grup enorm de săraci urbani și rurali – iată ”marea moștenire” a guvernărilor succesive: independentistul Kravciuk, pro-rusul Kuchma, pro-europeanul Iușcenco, flexibilul (inițial pro-rus, apoi pro-european, apoi pro-rus din nou) Ianucovici.
Nu e o noutate că țara e divizată. Noutatea e că Ucraina e la fel de divizată ca acum 20 ani. Că nimic nu s-a schimbat și că elitele politice care s-au perindat s-au complăcut în această ”nimic facere”.
N-ar trebui să ne facem iluzii: Ianucovici nu are un program politic coerent (decît să-și îmbogățească familia). Kliciko și ”opoziția”, dincolo de slogane (democrație, jos dictatura), nu dispune de ceva consistent.
Semn că, oricare ar fi rezultatul crizei de acum, rezolvarea se amînă. Pe un termen nedefinit. Pînă elitele ucrainene se vor învăța să construiască poduri între Lvov și Donețk, între diferitele memorii istorice, între respectul pentru trecut (plăți sociale pentru bătrîni), protecție pentru prezent (drepturi și protecție socială pentru angajați) și proiectul de viitor (condiții pentru tineri), între oligarhi și micii producători etc.
4. Lipsa unui arbitru intern credibil ce ar fi putut media criza, de genul Bisericii Catolice în tranziția poloneză. Da, călugării de la Lavra Pecerska s-au pus în două ocazii între protestatari și forțele de menținere a ordinii (Berkut și miliție). Da, bisericile au găzduit răniți și au adăpostit unii oameni urmăriți de poliție sau huligani. Da, Bisericile au mai scos cîteva comunicate de presă. Dar n-au reușit să adune la o masă opoziția și puterea, să medieze în vreun fel conflictul, să garanteze îndeplinirea promisiunilor. Au tratat rănile, dar nu au putut să dezarmeze forțele beligerante.
Arbitri nu-s nici în societatea civilă, nici în lumea intelectuală.
Doar telefonul (de la Bruxelles, Washington sau Moskova) mai are o greutate la Kiev.
5. Despre Berkut. Care a devenit în ultimele luni un fel de întruchipare a Satanei, răul absolut și sluga regimului lui Ianucovici.
Percepțiile negative despre Berkut sunt firești pînă la o limită. Le-am întîlnit și printre activiștii urbani de la Kiev cu care am vorbit anii trecuți și printre alți artiști și intelectuali ucraineni cu care am interacționat.
Sunt firești pentru că dacă faci protest sau acțiune publică nu vine Ianucovici să-ți rupă bannerele, ci vin băieții de la Berkut. A arunca însă vina pe Berkut pentru aceste acțiuni înseamnă însă a te lupta cu aparențele.
Citiți-l pe Pasolini. Poetul (PCI ai giovani!) Pentru că arta e bună și pe timp de revoluție/revoltă/dezordini în masă.
Cine e Berkut? Trupele speciale ale miliției ucrainene care au rolul de a lupta cu terorismul și banditismul.
Cine lucrează în Berkut? Oligarhi și feciori de oligarhi? Odrasle de noi îmbogățiți, medici sau alte grupuri prospere? Tineri cu studii la Harvard sau Sorbona?
Nu, Berkut angajează oameni ce n-au avut șansa/norocul să găsească slujbe bune, să facă studii la universități ori să moștenească un puț de petrol sau o mină de cărbune.
Berkut angajează bărbați din sărăcimea urbană și rurală, inși pentru care slujba în aceste structuri e calea unică (cu excepția emigrației) de mobilitate socială ascendentă, de job permanent cu salariu.
Tinerii din grupurile radicale și angajații Berkutului fac parte, de fapt, din aceeași clasă socială, chiar dacă-și dau cu pietre, bastoane de cauciuc și cocktailuri Molotov unii în alții. Săracii luptă cu săracii.
Oligarhul ”disident Poroșenko”, nehotărîtul Ahmetov și grupurile din jurul familiei Ianucovici fac parte împreună din altă clasă socială.
Ultima clasă a decis să-și rezolve niște probleme interne cu ajutorul primei clase și a creat niște diviziuni artificiale pe care le-a ambalat în slogane isterice: democrație, patrie, datorie sfîntă.
Oligarhul Poroșenko poate trece oricînd dintr-o tabără în alta (cum a mai făcut-o), angajatul Berkut originar dintr-un sat de lîngă Odesa nu poate.
Nu justific în nici un fel manifestările de brutalitate ale angajaților Berkut. Dar mi se pare că partea cea mai tragică a momentului e că o unitate de forță ce a fost construită și antrenată pentru lupta cu terorismul și crima organizată, e asmuțată acum voit contra unei părți nevinovate (și la fel de neputincioase) a poporului, de către și în interesul lui Ianucovici plus grupurile din jurul lui…
Curajoșilor locali care se indignează sincer la tema abuzurilor Berkutului și umplu facebook-ul, twitter-ul, ziarele și televiziunile cu Jos Ianucovici! le recomand să mediteze 10 min pe zi la evenimentele din 7 aprilie 2009 (se împlinesc 5 ani de atunci), la cît de puțin a trebuit polițiștilor moldoveni pentru a organiza lagăre de tortură în comisariate (răspuns: mai puțin de 24) și la cîți polițiști/judecători au răspuns pentru asta (răspuns: ajung degetele de la o mînă pentru a-i număra).
Am și o sugestie de lectură: raportul SUB ACOPERIREA IMPUNITĂȚII.
6. Desigur că există probleme cu democrația în Ucraina. Probleme despre care se vorbește mult: corupția, birocrația excesivă, barierele în calea libertății de exprimare, intoleranțe etnice și simbolice (uneori stimulate intenționat), inegalități economice, absența transparenței, un sistem judecătoresc corupt, declinul pronunțat al satelor și orașelor mici. Probleme despre care se vorbește mai puțin: monopolurile și cartelurile economice în industrii, agricultură, transporturi, dar și mass-media, exploatarea forței de muncă a emigranților externi (inclusiv moldoveni) și interni, distribuția inegală a veniturilor, spălările de bani, alianțele între politică și marile interese economice (atît interne cît și externe).
Majoritatea sunt probleme cu istorie. Adică cu barbă. Preluate și transmise cu grijă de la o guvernare la alta. Ce ne-ar face să credem că fostul boxer Kliciko ar avea voința de a le soluționa pe toate? Faptul că vorbește frumos despre UE nu se ia în calcul. Iușcenco a vorbit la fel de frumos și tot europenește.
7. Despre vorbit. Sunt foarte multe voci ale crizei. În fapt e o pluralitate de voci care vorbesc în registre și tonalități diferite.
Unele voci informează – ucrainene, rusești, englezești, franțuzești, nemțești etc.
Altele (tot ucrainene, rusești, englezești, franțuzești, nemțești etc) dezinformează – unii jurnaliști în căutare de senzații și trafic de clickuri Adsense au băgat poze cu revoltele din Turcia (2013) sau din Moldova (2009) scriind că ”fac reportaje” din Lvov sau Kiev.
Au și protestatarii vocea lor. Cîteva canale youtube. În care fac transmisiune directă de pe Maidan: concerte, discursuri, slogane, apeluri la mobilizare.
Pe facebook oamenii citează de obicei vocile ce le confirmă părerile despre evenimentele din Ucraina. Adică urmăresc mersul evenimentelor nu pentru a se informa, ci pentru a-și confirma părerile pe care deja le au. (Stranie distorsiune a societății informaționale a cunoașterii!)
8. Dincolo de bătălia din stradă se poartă și o altă bătălie, la fel de crîncenă. Una retorică. Orice protest are și un aspect performativ în care lupta pentru categoriile discursive este foarte importantă. Vedem cum grupul 1 își zice pro-european și democrat și îl numește pe grupul 2 pro-rus și autoritar. Cum grupul 2 își zice ”apărător al ordinii constituționale” și vorbește despre grupul 1 ca fiind vîndut Occidentului și huligani.
Ce ne facem cu aceste etichete și porecle politice? Le luăm în serios și ajungem în situații caraghioase de a explica cum un ”democrat” aruncă pietre într-un apărător al ordinii ”constituționale”?
Nicidecum. Trebuie să învățăm să le privim pe toate cu neîncredere, să înțelegem că ele reprezintă cadre conceptuale efemere în care oamenii își organizează/justifică pe moment acțiunile.
Ele vor fi rescrise încă de foarte multe ori pînă va fi clar rezultatul final al confruntării. Istoria se întîmplă și se scrie/rescrie simultan. Apoi post-factum (Cum a fost și pe 7 aprilie 2009).
9. Despre voința poporului, revoltă și democrație. Reiau comentariul unui om pe care-l citesc și respect mult, Boris Kagarlițki: ”Majoritatea locuitorilor Ucrainei nu susține vreo tabără. Din acest motiv conflictul se prelungește la nesfîrșit. Dacă ”poporul ucrainean” s-ar fi revoltat cu adevărat ori, cum ne zic comentatorii conservatori, ar fi fost gata să ”apere ordinea constituțională”, lucrurile s-ar fi terminat de mult în vreun fel sau altul. În această confruntare însă, exact pentru popor nu se prea găsește loc.”
Autor: Vitalie Sprânceană
Sursa: Platzforma
Tataia Putin ar tusi mai bine cu ceva Cesiu, la fel si noii imparati autoproclamati ai Europei. Cât despre arhontii SUA, ceva peyotl indian le-ar ajunge cât sa-si desfunde mintile ratacite de-atâta vointa de dominatie.
totul era ok pina acum citeva zile. s a batut palma, s au amnistiat pedepsele si eliberat retzinutzii, schimbari in guvern… totul s a schimbat cind au intrat in joc, in echipa protestatarilor, fostii veterani din afganistan. oare de cine platitzi?…
NOI…
am auzit cum s-a tras la Revolutie , noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancurile cu Bula, pe care le-a compus cumplita Securitate, contemporana noua…
Noi, am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV , si noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers” … Dar suntem si generatia care vede limpede cum ne pierdem tara, iar dusmanul este din interior si nu de afara…
Noi suntem ultima genaratie de sacrificiu a lui Ceausescu si prima de dupa Revolutie.
Noi am pierdut de doua ori, si atunci, si acum.
Azi, suntem la fel de saraci, dar am devenit liberi! Ce putem face azi cu libertatea?? ??
Atat: sa ne opunem manelizarii programate a Romaniei!
Voi cei din generatiile 50- 60 – 70 alaturati-va noua si trimiteti la toata lumea acest mesaj!
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru ! Numai in acest caz, te rugam sa trimiti mai departe!
Poate invatam sa ne-apreciem si sa nu ne mai vindem pe nimic !
FII ROMÂN, române ..
Tu sigur ai scris despre Ucraina? Dubios. Seamana destul de mult cu alta tara. Care oare?
Sub semnul relativitatii
Domnule Spranceana,
Am citit articolul semnat de dumneavoastra, postat fiind de unul din prietenii mei pe pagina sa de facebook.Ca si contemporan activ al Revolutiei Romane din decembrie 1989, al protestelor de la Piata Universitatii din 1990-1991 si al Mineriadelor, am gasit acest subiect cumva familiar.Mai mult, avand sotia de nationalitate ucraineana si de origine rusa, subiectul protestelor din Ucraina este, pentru mine, mai mult decat o simpla stire.De aceea, am citit de mai multe ori articolul, pentru a-l intelege dar si ca sa imi pot forma un punct de vedere.
Astfel, am gasit Punctul 1 al acestui articol ca fiind nerealist, lipsit de consideratie si respect fata de acei oameni cu opinie, coloana vertebrala, principii, indiferent de zona sociala din care provin, ocupatia sau varsta pe care o au, oameni care protesteaza pe strazile din Kiev pentru o viata mai buna.De altfel, acelasi Punct 1 este lipsit de considertie si respect chiar si fata de cei care, protestand in strada, apara convingeri personale pro-ruse, neocomuniste sau pro-oligarhice.
De ce afirm ca acest Punct 1 este lipsit de consideratie si respect fata de anumiti oameni?
Pentru ca, in opinia dumneavoastra, domnule Spranceana, in strada se afla numai, citez “grupuri ce reprezintă categorii social-politice diferite”.Altfel spus, pe strazile din Kiev sau din Ucraina nu pot exista protestatari ci numai manipulati, reprezentanti ai unor grupuri de interese reprezentand categorii social-politice diferite.
Este cumva, domnule Spranceana, ceea ce ati enuntat la Punctul 1 al articolului dumneavoastra, expresia Principiului excluziunii al lui Pauli, varianta sa sociala?! Pentru ca, in acest caz, trebuie sa il si demonstrati.Va atrag atentia insa ca, oamenii nu sunt fermioni, nu o sa puteti sa le aplicati formule de calcul diferential.
Va mai amintiti ce se spunea despre cei ce protestau in Piata Universitatii din Bucuresti in 1990-1991? – Niste manipulati ai partidelor istorice, ai lui Ratiu, Campeanu, Copos, ai puterilor occidentale, ai grupurilor de interese, toate dornice sa ne cumpere tara.
Va mai amintiti cum erau ei considerati (desconsiderati)? – Oameni fara ocupatie, frustrati, niste golani, derbedei, betivani, oameni fara locuinta, oameni care vor sa distruga proaspata democratie romaneasca, mase de manevra ale puterilor occidentale.
Va mai amintiti ce spuneau anumite voci, prin intermediul presei “libere” de la acea vreme, despre motivatiile celor ce protestau acolo? – Toti erau acolo pentru ca primeau favoruri materiale (bani, alimente, haine) de la grupuri de manipulatori (Ratiu, Copos, Campeanu, puterile occidentale destabilizatoare).
Va mai aminiti cum au rezolvat autoritatile romane Protestul de la Piata Universitatii? – Prin exercitiul brutal al fortei, cu jandarmi, servicii secrete, armata si mineri.
Imi amintesc cum, “proaspata” putere de la Bucuresti, esalonul II al CC al PCR, isi striga democratic frica de pierdere a ciolanului proaspat cules, aratand acuzator spre “golanii” ce vroiau cu adevarat schimbarea.Ca si in cazul Protestelor din Ucraina, foarte putini erau cei care creditau cu opinie si principiu pe cei ce protestau in Piata Universitatii.Cele mai multe voci dar si cele mai zgomotoase erau ale celor ce ii discreditau pe protestatari.Insa, cu toate acestea, a fost singurul moment pe care il cunosc din istoria acestei natii romanesti cand, aproape ca a disparut sensul peiorativ al cuvantului golan.
Exact ca si atunci, in Romania anilor ’90, in Ucraina de astazi mass-media are exact atatea grade de libertate cat considera puterea politica de la Kremlin via Kiev.
Ucrainienilor li se vorbeste zilnic despre cat de vesel este soarele la rasarit si cat de trist este la apus.Pe canalele de stiri ucrainiene si rusesti Comunitatea Europeana este in colaps, Germania este un fel de dictator nemilos care exploateza la sange pe saracii romani, bulgari, greci, italieni sau spanioli.Si mai mult, pe aceleasi canale de stiri, Ucraina este prezentata ca Solutia salvatoare a Comunitatii Europene, piata miraculoasa unde se vor vinde toate rebuturile industriei europene, toate pentrul bunul mers al celor puternici (Germania, Franta, Anglia).Nu se spune absolut nimic pe aceste canale de televiziune despre conditiile reale de trai din Ucraina sau Rusia, despre lipsuri, despre abuzurile puterii sau colapsul economic in care se afla cele doua tari.Nimic.
Asa ca, stimate cititor, ecuatia ucrainieana este dificila, cu multe variabile si necunoscute.
Un lucru este insa cert, pentru mine: ucrainienii, oameni fiind, aleg in fiecare zi de ce ies in strada: pentru 30 de arginti sau pentru apararea unor drepturi, pentru un viitor mai bun,in spiritul unor principii.
Autorul este angajat la Fundatia lui George Soros Moldova. Se stie bine ca Soros cordoneaza violentele din Ucraina.