C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Ciocoii vechi şi noi

http://www.capital.ro/zoom/118304/0-28395-impozit.jpgSe dă următorul citat: „Politica faţă de gospodăriile ţărăneşti va urmări să facă proprietatea particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care, din partea ţăranilor, ar interveni o rezistenţă importantă, trebuie să le fie redusă împărţirea mijloacelor de producţie, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor“. Se cere să identificăm orice asemănare a acestei directive NKVD din martie 1967 cu politicile economice din România zilelor guvernului Boc. Dacă vreţi, mai avem ceva din înţelepciunea marelui Lenin: „Morala comunistă uneşte pe oamenii muncii împotriva oricărei mici proprietăţi, deoarece mica proprietate pune în mâna unei singure persoane ceea ce a fost creat prin munca întregii societăţi“.

Sigur, o să ziceţi că recenta intenţie a Guvernului de a impozita la sânge proprietatea agricolă, ba chiar de a taxa suplimentar terenurile nefolosite îi va forţa pe oameni să muncească pământul sau să-l vândă, dacă nu sunt în stare să producă pe el. Ceea ce ar favoriza crearea de exploataţii pe suprafeţe mari, adică moderne şi eficiente, capabile să concureze cu succes pe piaţa agricolă europeană. Putem discuta teoretic mult şi bine. Practic, diferenţa dintre a stimula agricultorii să se asocieze sau chiar să-şi vândă proprietăţile, dacă ei consideră mai avantajos acest lucru, şi a-i obliga e de la cer la pământ. Tot practic, a sufoca cu taxe şi impozite proprietatea privată, pentru a strânge bani de salarii fabuloase clientelei politice, se numeşte neo-ciocoism. O să replicaţi că, până şi în SUA, Obama vrea să impună o taxă de solidaritate anticriză după un model cumva similar cu taxa pe avere gândită de socialistul Surupăceanu şi suspect de îndrăgită de finanţistul de dreapta Vlădescu. O să vă atrag atenţia că la noi e vorba de un impozit pe averea privată şi că, la urma urmei, puţin îmi pasă de ce fac americanii, ştiu unde nu vreau să ajungă banii mei.

Vali Bîrzoi
sursa: capital.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss