Politică

Cinstea, ca delict

http://1.bp.blogspot.com/_e9NGIuXPAsk/SapvMPzIsyI/AAAAAAAAABE/EZ63fzhPUCw/S1600-R/IMG_2421.JPG“Delictul” de a fi cinstit. Un delict aspru pedepsit intr-o tara bantuita, de peste 20 de ani, de o democratie originala in care bugetari se lafaie in vile sfidatoare. A devenit rusinos sa nu stii sa te descurci in Romania postdecembrista. Sa nu fii capabil sa profiti de functia detinuta la un moment dat. Sa stai intr-un apartament de doua camere si sa conduci un Logan la care inca platesti rate. Copiii te privesc dezamagiti, sotia asteapta poate un cadou mai consistent. Stim cu totii ca daca vrei, poti sa patrunzi in lumea intunecata a fentarii legilor. Exista nu putini magistrati, politisti, angajati la primarii, medici, care se pot mandri cu o avere considerabila, ce nu poate fi justificata nici prin sute de ani de salariu de… bugetar, indiferent cat de mare ar fi acesta. Putini sunt aceia luati la intrebari de catre institutiile competente. Trebuie doar sa ai relatia potrivita, sa te poti propti pe cineva important, ca sa iti desfasori “activitatea” in liniste, fara sa fii deranjat de niste angajati prea zelosi. Ei bine, cum naibii m-au gasit doar pe mine?, se mai aude atunci cand depasesti masura sau deranjezi pe cine nu trebuie. Exista institutii, nu putine, in care daca nu te pliezi pe realitatea coruptiei, esti eliminat. Nu poti sa te lupti cu sistemul. Ai prea putine arme, oricat de mult ai miza pe corectitudine. Nu poti avansa nici macar ca sef de birou daca toti cei de deasupra ta au alta viziune asupra respectarii legii.

Sa presupunem ca doi cetateni, X si Y, ocupa doua functii similare in judete diferite. Primul, decis sa raspunda nevoilor comunitatii si sa respecte legea fara a raspunde semnalelor sefilor care aveau alte asteptari de la el, iar cel de-al doilea, saritor nevoie mare la doleantele acelorasi superiori, dar corupt pana in maduva oaselor. Care credeti ca va apuca anul in functia detinuta? Raspunsul este previzibil, iar realitatea – tot mai alarmanta. Cat timp marea majoritate a celor numiti in diferite functii stiu foarte bine ca nu competenta i-a propulsat, ci carnetul de partid, iar pierderea Puterii de catre formatiunea care ii sustine este sinonima cu schimbarea automata din functie, lucrurile devin clare. Te crezi dator sa profiti cat mai mult de pozitia detinuta, pentru ca nu ai garantia ocuparii acesteia si maine. Exista zeci de mii de cetateni care au muncit pe rupte pentru un stat hraparet, care nu i-a respectat niciodata si care au refuzat sume uriase pentru a tergiversa vreun dosar sau pentru a inchide ochii intr-un anumit context. Nu au primit, poate, in schimb decat o recompensa financiara mizera sau o distinctie a carei valoare devine derizorie daca realizezi cate lichele corupte au primit-o de-a lungul timpului. Un amic, care lucreaza in Parchetul General, imi spunea cum se anuleaza sute de rezolutii de incepere a urmaririi penale la nivel national de catre sefi numiti politic si care stau drepti in fata indicatiilor venite din aceasta zona. Nu poti fi numit in functie decat daca esti “de incredere”. Daca nu deranjezi si daca intelegi ca sustinatorul tau (unul obligatoriu) are nevoie ca adversarii sai sa fie decredibilizati urgent.

Situatia este similara si in alte structuri. In Politie sau Jandarmerie oamenii de casa ai unor demnitari stramba din nas cand primesc doar un grad pe an, in timp ce altii care muncesc zi si noapte asteapta sa fie avansati la termen. Politizarea excesiva, eliminarea brutala a competentei conduc la condamnarea categorica a “delictului” numit cinste in societatea romaneasca. Un delict ce provoaca spaima in clasa politica si nu numai. Un delict de care “se fac vinovati”, din pacate, din ce in ce mai putini oameni. Pentru ca sistemul corupe, iar democratia romaneasca a fost pervertita, cu buna stiinta, in fiecare zi.

Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro