Cine se îngraşă din grâul românesc?

Producţie mare, câştiguri mici

România are o producţie agricolă de excepţie în acest an. Însă nu fermierul, cel care a pus sămânţa în pământ, s-a îngrijit de ogoare, a cheltuit cu întreţinerea şi recoltarea, este cel care va face bani, ci intermediarii. Un sistem ciudat, care permite intermediarului să-i râdă în nas producătorului, încă mai funcţionează aici. Iar câştigurile se calculează în zeci de milioane de euro, dolari sau lire. Depinde de unde vin aceşti mijlocitori.

Preţul grâului românesc a scăzut cu 30% doar în luna iulie a anului în curs – iar tendinţa este în continuare de scădere. Fermierii români pun această situaţie pe seama politicii agresive a traderilor de cereale, care speculează lipsa de bani a producătorilor şi îi determină să renunţe la grâu imediat după recoltare, atunci când cotaţiile sunt la niveluri minime. „Depinde de la un caz la altul, însă cei mai mulţi fermieri nu au posibilitatea de a stoca grâul şi sunt nevoiţi să vândă imediat ce au recoltat“, spune un fermier din sudul României. El nu doreşte să iasă public cu problemele pe care le are tot din cauza traderilor – până la urmă ei fac legea (şi, mult mai important, preţul) în afacerile cu cereale la nivel global.

„Este o presiune enormă. Ne spun: fie vindeţi acum, să putem închide şi noi poziţiile de achiziţie, fie cumpărăm chiar mai ieftin din Ucraina şi din Rusia“, spune producătorul. Traderii despre care vorbeşte acesta nu sunt mulţi: Bunge, Ameropa, Alfred Toepfer, Nidera, Cargill, Glencore. Companii multinaţionale, cu afaceri de ordinul milardelor de euro, care s-au specializat în „vânarea“ recoltelor din întreaga lume. E un joc asemănător cu bursa pentru aceste companii, iar prin strategii de achiziţie-vânzare numai de ei ştiute reuşesc an de an să mute dintr-o parte în alta aproape toată producţia agricolă globală. Iată şi un exemplu de pe la noi: conform ZF, traderii de materii prime agricole Ameropa, cu afaceri de 198 milioane euro anul trecut, şi Bunge, un business de 424 milioane de euro, au câştigat în iulie câte un contract de export pentru livrarea a câte 60.000 de tone de grâu românesc în Egipt la o cotaţie de 252,12 dolari/tonă (191,8 euro/tonă) la care se adaugă 12,25 dolari/tonă (9,3 euro/tonă).

Ca o paranteză, producţia de grâu şi secară din acest an totalizează 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani şi a doua din ultimii 43 de ani, după cum mândru a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Faţă de anul trecut, producţia de grâu şi secară a crescut cu 37%. Suprafaţa cultivată a fost de 2 milioane de hectare, similară celei de anul trecut, dar cu un randament de 3.472 kg la hectar, faţă de 2.650 kg la hectar în 2012. Daniel Constantin a mai precizat însă că nu vor fi necesare importuri de grâu pentru panificaţie şi există mari cantităţi şi pentru export. Referitor la preţ, Constantin a arătat că acesta este dat de piaţă. „Când producţia este mică, preţul este mare, când producţia este mare, preţul este mic“, a afirmat ministrul Agriculturii, adăugând că preţul de intervenţie nu îi ajută pe fermieri, pentru că este mai mic comparativ cu cel din piaţă.

Tona de grâu s-a tranzacţionat în România în urmă cu două săptămâni cu 160 de euro, iar, spre comparaţie, preţul din Germania era în acel moment de 200 euro/tonă. „Este un atac speculativ la adresa economiei naţionale. Dacă cerealele erau acum în hambare, preţul se ridica la nivelul corect“, spune italianul Piero Francisci, proprietarul unei ferme ce exploatează 2.500 hectare de teren arabil în Teleorman, citat de ZF. Şi asta nu se întâmplă peste tot în Europa, ci doar aici, în est. De exemplu, pe piaţa materiilor prime agricole din Paris, preţul grâului a coborât în ultima lună cu 5%, la 188 euro/tonă, pe acelaşi fond de producţie peste nivelul înregistrat în anii anteriori. Cu 5%, deci, nu cu 30% ca în România.

Ceea ce se întâmplă cu grâul românesc seamănă foarte mult cu situaţia din pieţele bucureştene. Producătorii nu au loc de intermediari, care cumpără pe bani puţini şi vând cu profituri uriaşe. Singura diferenţă este că traderii au grijă să lucreze în legalitate – cel puţin conform legistaţiei statelor în care îşi desfăşoară activitatea.

Radu Burlacu – cotidianul.ro