C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cine ne păzeşte de paznicii banilor noştri?

Cât de siguri sunt banii din bancă? Este o întrebare pe care tot mai mulţi români şi-o pun în aceste vremuri turbulente. Răspunsul, dincolo de orice nuanţe, rămâne acelaşi ca şi în secolele trecute: atât de siguri pe cât este şi starea noastră de veghe. Orice alt răspuns, orice altă adormire a simţurilor, cu poveşti despre garantarea depozitelor, este pe cât de falsă, pe atât de periculoasă, inducând hazard moral.

Dacă răvăşitoarea criză din 2008 a indicat derapaje fără precedent în domeniul creditării – ei bine – acest lucru s-a datorat inclusiv neglijenţei deponenţilor. “De ce să mă interesez de siguranţa băncii, de vreme ce depozitele sunt garantate?”, şi-au spus cei care economiseau, iar criteriul primordial s-a debalansat în favoarea randamentului plasamentelor şi în detrimentul siguranţei banilor pe care nu o putea da decât o bancă solidă. Băncile solide sunt însă ceva de domeniul istoriei, de vreme ce şi instituţiile de credit au judecat altfel în ultimele decenii de debandadă monetară: “De ce să nu ne asumăm mai multe riscuri de vreme ce deponenţii nu ne sancţionează prin retrageri atunci când o luăm razna cu creditarea?”

Aşa se face că sistemul bancar la nivel mondial a devenit unul foarte vulnerabil. Băncile sunt slab capitalizate, depozitele atrase sunt volatile, iar creditarea a ajuns în cele mai insolite zone… cu riscurile de rigoare. Calitatea debitorilor este îndoielnică, valoarea reală a colateralelor discutabilă după zeci de ani de inflamare a preţurilor activelor, iar resursa de capital poate fi oricând pusă pe fugă de revelaţia putregaiului din sistemul financiar.

Testele de stres pentru 90 de bănci comerciale din Europa au fost un nou prilej pentru piaţă să reflecteze asupra solidităţii (a se citi vulnerabilităţii) sistemului bancar de pe bătrânul continent. Premisele luate în calcul în respectivul exerciţiu au fost mai degrabă conservatoare şi nu au testat cu adevărat comportamentul instituţiilor de credit în faţa unei veritabile crize. Chiar şi aşa, 8 bănci nu au reuşit să treacă peste o ştachetă mutată jos de autorităţi şi care dacă ar fi fost lăsată la nivelul din 2010 ar fi condus la picarea testului de către nu mai puţin de 24 de instituţii de credit.

Ce se întâmplă la nivel european nu trebuie ignorat pe Dâmboviţa, unde băncile comerciale au în portofolii propriile lor active toxice (credite cu buletinul ale unor persoane intrate în şomaj sau cu salarii reduse cu un sfert, ipoteci contractate în bulă imobiliară, leasinguri de automobile deja returnate, finanţări de achiziţii ale unor terenuri în prezent fără valoare etc). Găluşca “sistemului bancar solid” din România nu trebuie înghiţită pe nemestecate întrucât şi aici am avut o explozie nebunească a creditului, într-o ţară unde companiile mari performante le numeri pe degete, iar veniturile medii ale debitorilor persoane fizice sunt chiar mai scăzute decât cele ale vestiţilor subprimeri americani.

Aşadar, prudenţă! Nimeni nu va decide pentru noi! Nimeni nu i-a avertizat pe românii cu economii la CEC, la începutul anilor ’90, de hiperinflaţia care se punea la cale! Nimeni nu ne-a spus nimic despre devalorizarea peste noapte a monedei naţionale din 1997! Escrocheriile SAFI şi FNI s-au derulat fără ca vreun supraveghetor să fi ridicat măcar vreo sprânceană. Ce să mai spunem de băncile care au picat ca popicele în preajma anului 2000… Bula imobiliară s-a inflamat fără ca românii să fie avertizaţi că se îndatorează pe viaţă pentru cumpărarea unor locuinţe inflamate artificial. Intrarea în recesiune şi propagarea crizei financiare internaţionale în România au fost negate vehement de autorităţi până în ultimul moment. Tăierea salariilor bugetarilor cu 25% a fost anunţată peste noapte, deşi aceştia primiseră anterior repetate asgurări din partea guvernanţilor că aşa ceva este exclus. De ce am crede că ar fi diferit în cazul unui crah bancar!?
Zilele acestea am primit noi mesaje liniştitoare cu privire la siguranţa depozitelor noastre, după ce autoritatea de resort şi-a întărit poziţia financiară. Astfel, Fondul de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar (FDGB) avea la jumătatea anului disponibilităţi de 2,1 miliarde lei, echivalent a 500 milioane de euro care ar urma să fie puse la bătaie în cazul unor falimente bancare. Din nou ni s-a amintit că depozitele românilor sunt garantate până la un nivel de 100.000 de euro.
Putem dormi, aşadar, liniştiţi pentru că banii ar fi în siguranţă? Cifrele vorbesc de la sine: Fondul de Garantare se poate adresa unor cazuri minore, unor falimente singulare, dar nu are capacitatea de a prelua un şoc sistemic. Nu are cu ce. Dacă instituţia dispune de numai 500 milioane euro, trebuie să amintim că numai băncile greceşti aveau atrase nu mai puţin de şase miliarde euro sub formă de depozite.

Dacă Fondul se află într-o disproporţie majoră faţă de depozite, ce să mai zicem de faptul că, potrivit datelor BNR, la nivelul lunii martie a.c. volumul creditelor era de 114,77% din totalul depozitelor. Mai grav este că dintre acestea 12,71% sunt deja neperformante. Ar fi ultimul lucru pe care l-ar dori deponenţii, acela de a fi puşi pe liste de aşteptare la recuperarea creanţelor bancare, de cele mai multe ori cu maturităţi extinse. Totuşi trebuie să fie conştienţi şi de această perspectivă, pentru că nimeni nu le poate garanta toţi banii. Disponibilităţile băneşti ale Fondului de 500 milioane euro sunt mai mici decât volumul creditelor date de o singură bancă, BCR, prin programul Prima Casă. Împrumuturile acordate de a doua bancă din sistem, BRD Société Générale, se ridicau la sfârşitul anului trecut la 34,47 miliarde lei, de 16 ori mai mult decât suma mărită la 2,1 miliarde lei a Fondului de Garantare. Această sumă este ridicolă dacă o comparăm şi cu volumul total de 18,5 miliarde lei al creditelor restante aşa cum reiese din statisticile BNR din luna mai.

Realitatea unui sistem bancar unde instituţiile de credit au capitalizări proprii de ordinul a câtorva sute de milioane de lei şi împrumuturi acordate măsurate în miliarde şi zeci de miliarde lei nu trebuie ocolită. Sunt bănci care au plasate credite în volum dublu faţă de depozitele atrase. Este de datoria dumneavoastră să aflaţi care sunt acelea şi ce vulnerabilităţi prezintă un asemenea leverage. Reglementatorul nu veghează pentru dumneavoastră!

Constituirea depozitelor bancare, ca şi orice altă decizie de ordin financiar, trebuie făcută în cunoştinţă de cauză, după o analiză atentă a riscurilor şi oportunităţilor, nicidecum cu simţurile adormite că cineva garantează pentru nepăsarea noastră. Aşa a fost dintotdeauna în capitalism. Acesta a funcţionat pe încredere, însă pe încrederea câştigată de instituţiile financiare prin transparenţă, comportament de piaţă corect şi un întreg istoric al deciziilor competente de ordin economic. Credulitatea ignorantă pe care mizează acum un cartel politico-bancar corupt nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmpla odinioară în capitalism. Aşadar, atenţie! Dormiţi cu grijă! Nimeni nu veghează pentru voi!

Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro

Related Posts

One Response “Cine ne păzeşte de paznicii banilor noştri?”

  1. Cum să nu vegheze???
    FMI veghează! Veghează ca nu cumva Mugur Isărescu să facă ceea ce trebuie, ca BNR să nu crească din nou sumele depuse de băncile comerciale la Fondul de Garantare.
    În paranteză fie spus, dar de o deosebită importanță, când au fost reduse ultima dată aceste depozite? După primirea creditului de 20 de miliarde, de la FMI! O mare parte din banii primiți au fost folosiți pentru compensarea sumelor retrase din fond și TRIMISE ÎN AFARA ȚĂRII!
    Dar Isărescu este, în continuare, cel mai bun gospodar al BNR.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss