CIA vs Erdogan

Atunci când o ţară încearcă să-şi depăşească condiţia de umil vasal al stăpânilor de la Washington, repercusiunile nu întârzie să apară. Recep Tayyip Erdoğan, premierul turc care îşi doreşte transformarea Turciei într-un nou „imperiu de anvergură regională”, a rezistat unui complot organizat de o parte a serviciilor secrete, iar apoi a fost nevoit să înfrunte „revoluţia Gezi” care a fost organizată şi sprijinită de americani. Acum, SUA au lansat un nou atac, încercând să readucă Turcia sub controlul american.

După cum se vede, CIA nu uită şi CIA nu iartă. Din perspectiva radicalilor de la Washington, Erdogan a comis toate păcatele posibile: a demarat o „epurare” în armată şi servicii, trimiţând un număr de agenţi americani la pensie sau la închisoare; a creat o economie viabilă fără a depinde de investiţii străine sau credite de la FMI; a demarat acţiunile de apropiere faţă de Uniunea Vamală Rusia – Kazahstan – Belorus; a cumpărat sisteme de apărare aeriană din China în ciuda apartenenţei la NATO… Picătura care a umplut paharul răbdării americane au fost declaraţiile legate de pretenţiile teritoriale ale Turciei faţă de unele ţări din Balcani. Indignarea americanilor nu are nicio legătură cu principiile dreptăţii sau respectarea „inviolabilităţii frontierelor existente”. Americanii nu s-au sfiit să rupă în bucăţi ţări precum Iugoslavia sau Libia, dar demonstrează o maximă iritare atunci când cineva încearcă să-şi asume un rol dominant la nivel regional fără acordul lor.

Turcia este zguduită de un scandal-monstru în care sunt implicaţi mai mulţi membri ai guvernului care sunt acuzaţi de corupţie. Zece miniştri au fost demişi, iar opoziţia încearcă să forţeze demisia premierului. Mass-media prooccidentală atacă la baionetă guvernul şi deja se pregăteşte o reeditare a protestelor de stradă care au zguduit Turcia câteva luni în urmă. Erdogan nu se lasă bătut şi a promis public că „va rupe mâinile” celor care atentează la suveranitatea naţională, făcând o aluzie deloc fină la Fethullah Gulen liderul organizaţiei Hizmet care a penetrat serviciile, armata, clasa politică şi mass-media, fiind coordonată şi finanţată din SUA.

Cel mai probabil, Erdogan va rezista şi de această dată. Ceea ce se întâmplă acum în Turcia este foarte important pentru întreaga regiune şi este păcat că analiştii şi politicienii de la Bucureşti nu acordă situaţiei atenţia cuvenită. Erdogan, la fel ca şi premierul maghiar Orban, simt că influenţa americană este din ce în ce mai slabă, iar problemele economice ale Occidentului nu-i vor permite să intensifice presiunea asupra celor care îşi întorc armele împotriva stăpânilor de odinioară. Retragerea SUA şi slăbiciunea instituţională a UE, corelată cu dorinţa Rusiei şi Chinei de a găsi aliaţi în regiune creează premisele pentru ascensiunea unor noi forţe regionale care vor putea profita de absenţa „jandarmului global”. Atât Orban cât şi Erdogan îşi asumă riscuri serioase, intrând în conflict cu UE şi Washington, dar posibilitatea revenirii pe scena politicii globale în calitate de jucători puternici şi independenţi este mult prea tentantă. În perioade de criză, dacă circumstanţele permit, vechile imperii pot retrasa liniile frontierelor (economice, dacă nu politice), pot lărgi sferele de influenţă şi pot recâştiga o parte a influenţei de odinioară. Atât Erdogan cât şi Orban lucrează intens pentru a crea circumstanţele necesare revenirii ţărilor lor în marele joc geopolitic: relansează economia, lucrează la configurarea unei ideologii care să unifice naţiunea, caută să-şi asigure sprijinul sau neutralitatea puterilor globale care pot interveni în regiune.

Ţările care astăzi mizează pe efemera protecţie oferită de „parteneriatul strategic cu SUA” şi „apartenenţa la UE” au toate şansele să devină victime ale reconfigurării geopolitice care urmează să se producă. Sapienti sat.

Autor: Valentin Mandrasescu

Sursa: Vocea Rusiei