Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Cerşetori la porţile Occidentului?!

Ce înseamnă România pentru Occidentul care ne mustră, acuzator, cu orice prilej – ca pe ultimul supus, – obligat să îndure şi să tacă? Este întrebarea care îi macină pe mulţi dintre români – fie că au plecat în lume să-şi caute un alt loc sub soare, fie că au rămas acasă, în şomaj forţat sau retraşi într-o austeră singurătate impusă de … împrejurări, de asemenea forţate. “Mai contează cum suntem priviţi noi, ca popor, în situaţia în care a fost adusă ţara în ultimii 23 de ani?”, “Am intrat oare în zodia “terorii” financiare?”, “Urmează să fim puşi la zid?”, sunt întrebări tot mai frecvent postate de către cititori pe forumul publicaţiilor online. Îndrituite, de altfel, ca şi respiraţia, ca şi dreptul la muncă, la opinie, la o viaţă normală, culmea!, în condiţii de anormalitate aberantă. Cum ar fi atitudinea acuzatoare a unor ţări din Occident la adresa României, în recentul scandal, să-i spunem “lasagna” – în care carnea de cal a devenit, pe lungul şir al intermediarilor străini care au comercializat-o, sub eticheta de carne de vită – prilej de investigaţii şi declaraţii de o absurditate revoltătoare. Trebuia găsit un ispăşitor şi atunci s-au repezit cu toţii să arate spre noi. De fapt, de multă vreme România este privită ca “spaţiu” în şi spre care se poate arunca, oricând – argumentat sau nu – cu o ploaie de pietre. Şi mai puţin cu bune intenţii.

MCV-ul arogant, bugetul mult diminuat, repartizat de UE României, dezvăluirea erorii comise de FMI prin “tratamentul” eronat – al curelor de austeritate – aplicat ţării, restricţiile pe piaţa muncii, impuse de către Marea Britanie românilor (şi bulgarilor !), pentru încă un an, nu fac decât să adauge, iar şi iar, cantităţi uriaşe de exploziv în casele românilor. În vreme ce UE ne îndeamnă, tăcut, sau prin vociferări cu ton de stăpân absolut, să avem răbdare. Răbdarea pedepsitului de a rămâne la coada Europei! De a-şi asuma, pe cont propriu, sărăcirea totală; de a se face vinovat de însăşi trădarea trădătorilor locali, care nu au fost depistaţi la timp, care au fost prinşi prea târziu cu mâţa-n sac, îmbogăţindu-se fără limită şi bun-simţ. Oferta UE, a se înţelege atitudinea, este una inegală, dacă e să privim în jur. Nefiresc de umană, tocmai la adresa oamenilor! Ca şi sentimentele celor ce au promis salvarea Estului. Care merge spre disoluţie. Este, cumva, “experimentul regresiunii”?! Al subinvoluţiei?! Al aruncării Estului într-o incurabilă somnolenţă?! Al “purificării” lui de memoria vinovată a dictaturii comuniste?! Se spune că orice dictatură naşte monştri. Dar indiferenţa şi trădarea, în epoca trâmbiţatei democraţii, ce haine îmbracă? Poate că se crede că Estul, considerat vasalul Vestului – ce altceva au făcut politicile de austeriate? – a epuizat toate soluţiile reînvierii din propria-i cenuşă. Dar nu L-a pierdut pe Dumnezeu. Nu şi-a încheiat misiunea. Fiindcă istoria Estului este una a marilor valori care nu s-au predat terorii comuniste. Dimpotrivă, au mers spre lumină, chiar cu multe perioade de întuneric. Este istoria celor care refuză umilinţa mâinilor întinse spre porţile Vestului. Nu e atât de greu să tălmăceşti intenţiile celor care te mustră, nejustificat, după ce te-au conjurat să renunţi la tot ce aveai. Atenţie mărită!

Autor: Veronica Marinescu

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Ar trebui sa va fie rusine sa dar nesimtirea nu este compatibila cu rusinea! Presedintele Basescu a mers la intalnirile cu vestul cu demnitate nu cu caciula in mana. Aceasta fotografie trucata va fi luata in serios de multi ceea ce va si doriti. Cel criticabil acolo este doar Szarcozi. Aproppo de denumirea site-ului Dvs: ati vrea tare mult ca romanii sa gandeasca cu creierul lui Voiculescu-Felix.

  • Oricum draga domnule Stefanescu Liviu,
    Maninci cacat cu lingura de argint !
    Se pare ca esti “grad superior”si aspiri la cel de “General”!
    Pofta buna!