Centralizare şi descentralizare

Motto: „Libertatea pierdută se poate recuceri, dar naţiunea distrusă nu se mai poate reface” (Nicolae Bălcescu, 1818-1851)

Semnul disoluţiei naţionale cel mai evident este actuala stare de inerţie, pasivitate şi demisie a Naţiunii Române în propriul ei stat încă cu numele de România. Morbul e instalat de sus în jos şi principalele simptome sunt: lipsa de sensibilitate şi lipsa de reactivitate în faţa primejdiei deja instalate cu trecerea instrumentelor de producţie în proprietatea şi administraţia străinilor şi cu împingerea românilor autohtoni la treapta subalternă şi exploatată de salariaţi, salahori, cerşetori, prostituate, drogaţi, handicapaţi şi toleraţi.

Această asistolie socială a Naţiunii Române este comandă venită din străinătate şi executată slugarnic de aparatul de stat plătit cu toleranţă la corupţie şi de Serviciul Român de Informaţii plătit cu plăcerea de a distruge. În istorie naţiunile mor şi statele dispar nu prin practicarea violenţei şi încălcarea legilor, ci prin indiferenţă şi sustragere de la obligaţii. Cei care ne guvernează sunt primii noştri duşmani. Trădarea începe de sus şi se propagă în jos.

La treapta de individ corespunde treapta de populaţie, care trăieşte pentru a mânca şi mănâncă pentru a trăi. La treapta de persoană corespunde treapta de popor, care are conştiinţa propriei identităţi şi propriilor drepturi, dar nu mai mult. La treapta de personalitate corespunde treapta de naţiune, care în plus de conştiinţa identităţii şi drepturilor are conştiinţa responsabilităţii şi obligaţiilor. Dizolvarea personalităţii şi reducerea conştiinţei de naţiune la aceea de populaţie se realizează de peste două decenii prin vulnerabilizarea educaţiei, pedagogiei, sănătăţii, igienei sociale şi cercetării. Aceste zone sunt într-o continuă reformare prin subfinanţare tocmai în ideea de a păstra confuzia şi a determina superficialul, neglijenţa, indiferenţa.

La altă scară vorbind, ceea ce este locuinţa pentru familie este statul pentru naţiune. Aşa cum orice familie are dreptul la o locuinţă proprie, la fel orice naţiune are dreptul la un stat naţional propriu. Statul naţional unitar este ordinea firească şi în plus furnizează stimuli pentru optimizarea generală prin întrecere istorică. Au egal merit guvernanţii care conduc bine şi guvernanţii care urmează conştient. Iar când lucrurile nu merg bine şi societatea se degradează, soluţia este cea exemplificată de Socrate, şi anume „jertfa voluntară care provoacă şi determină şocul de redresare a întregii naţiuni”.

Regenerarea României se face prin centralizarea eforturilor, şi nu prin descentralizarea instituţională întărită de regionalizarea teritorială. România nu are nevoie de regionalizare, ci de centralizare. România nu are regiuni administrative, ci are provincii istorice. A găsi particularităţi cu scop de diferenţiere este o inutilitate pentru a nu spune o prostie. Diferenţele nu vin de la ereditate, ci vin de la împrejurări şi toate au dispărut odată cu întregirea naţională într-un stat unitar. A căuta particularităţi în scop de distracţie şi cu efect despărţitor ar fi o dublă criminalitate faţă de strămoşii comuni şi faţă de urmaşii care refuză despărţirea. Avem nevoie de: vioiciunea şi iuţeala oltenilor, realismul şi pragmatismul muntenilor, sensibilitatea şi imaginaţia moldovenilor, tenacitatea şi continuitatea transilvănenilor şi, nu în ultimul rând, de energia şi dinamismul macedonenilor.

Regionalizarea şi descentralizarea corpului naţional sunt o problemă care nu poate fi rezolvată fără prealabila analiză şi cunoaştere a două fapte concrete:

În primul rând, de când lumea se ştie, şi în contemporaneitate, la fel ca în antichitate, descentralizarea favorizează corupţia şi toate reformele morale s-au făcut cu centralizare. Descentralizarea administrativă este oarecum asumarea răspunderii de cineva cu nume şi identitate. În al doilea rând, România nu-i numai o ţară mică şi vulnerabilă, ea este în plus o victimă deja condamnată în profitul unor forţe financiare externe, care se află în posesia resurselor financiare şi minerale, forestiere şi agricole ale ţării noastre. De aceea, cele trei generaţii de români de pe parcursul secolului XXI au răspunderea de a nu lăsa să se destrame statul naţional unitar România şi au misiunea de a asimila finanţele, cibernetica şi electronica pentru a supravieţui istoric în faţa globalismului mondialist.

Aceasta deoarece românii nu sunt o populaţie limitată la necesităţi şi obligaţii. Românii au fost un popor cu conştiinţa propriei identităţi şi acum sunt o naţiune cu misiune de îndeplinit şi cu asumare de răspundere. Fiind naţiune matură şi colectivă, nu se poate decât autoguverna ca o fiinţă vie şi colectivă. Ca atare, se impun stat centralizat şi guvernare pan-naţională, sau în exprimare concretă: se gândeşte global, se decide unitar şi se înfăptuieşte în comun.

Astăzi, duşmanii noştri ereditari, atât cei de la graniţa de est, cât şi cei de la graniţa de vest, sunt cu ochii mereu la pândă pentru a profita de o cât de mică dezbinare între frumoasa Transilvanie şi Vechiul Regat ca să-şi împartă evident frăţeşte (ca pe timpul lui V.I. Lenin şi Bela Kun) prada cu numele de fosta Românie. Numai că în România nu pot exista miopi după modelul celor care au distrus atât de necesarul stat Ceho-Slovacia şi nu pot exista smuciţi după modelul celor care au distrus frumoasa ţară Iugo-Slavia.

Transilvania pentru Vechiul Regat nu-i pradă, ci e matcă: adică Patria Dacilor şi Inima Românilor. Iar Vechiul Regat este pentru Transilvania propria ei substanţă şi propria ei operă pentru că, după mileniul de an istoric şi odată cu încetarea năvălirilor barbare, transhumanţele toate, dar absolut toate au fost din interiorul arcului carpatic în exteriorul acestuia. Sufletul naţional românesc este de 2.000 de ani unul şi acelaşi.

Diferenţele dintre provinciile istorice ale României seamănă cu culorile spectrului care toate la un loc alcătuiesc o unitate cu numele de „lumină”.

autor: Adrian Majuru
sursa: cotidianul.ro