C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cei care îngroapă România

România riscă să rateze marele obiectiv cu care a aderat la UE.

Afirmaţiile comisarului Dacian Cioloş, din interviul pe care ziarul „Adevărul” îl va publica mâine, legate de absorbţia fondurilor europene, ar trebui să genereze furtună în Executivul de la Bucureşti. De obicei, comisarii îşi măsoară cuvintele cu mare atenţie, ştiind că orice vorbă pe care o scot poate avea consecinţe extraordinare. Când un membru al Comisiei se exprimă aşa cum o face Dacian Cioloş în interviul nostru, înseamnă că acolo, la Bruxelles, atitudinea faţă de România a depăşit cu mult limitele îngrijorării. A dat deja în nervozitate.

Cum ar suna, „traduse”, unele dintre afirmaţiile comisarului? „Am primit plângeri legate de schimbarea condiţiilor de eligibilitate după publicarea cererii de proiecte… într-un caz, chiar după ce un proiect a fost anunţat câştigător” – CORUPŢIE. „Aflu despre funcţionari care îi descurajează pe beneficiari să depună proiecte dacă nu lucrează cu anumite firme de consultanţă. Altora li se cere – mai mult sau mai puţin explicit – să contribuie financiar pentru ca prelucrarea administrativă a proiectelor să nu fie prea lungă” – ŞPAGĂ. „Numărul mare de controale nu este garanţia succesului unui proiect” – BIROCRAŢIE, INCOMPETENŢĂ.

Încă din decembrie anul trecut, Comisia a cerut Bucureştiului un plan pentru îmbunătăţirea ratei de absorbţie. Voci responsabile de la Bucureşti au sunat şi ele alarma – guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Leonard Orban, fostul negociator-şef, profesorul Vasile Puşcaş – ultimii doi, în „Adevărul”. Cum răspund guvernanţii? Luându-şi angajamente. Aşadar, aceia care până azi au fost incompetenţi vor deveni competenţi. Iar hoţii se vor face oameni cinstiţi.

Să fim serioşi! E nevoie de o schimbare din temelii a întregii construcţii birocratice şi, mai ales, de un alt mod de a înţelege politica. Dar cu cine? Tinerii competenţi care au lucrat la Ministerul Integrării în timpul negocierilor de aderare – şi cărora România le datorează enorm! – au plecat, în mare parte, în instituţiile europene. Îi întâlneşti la tot pasul în Bruxelles. Cei care au plecat să studieze în Vest pe banii statului român au găsit uşile ferecate la revenirea în ţară. Oamenii cu studii temeinice şi cu bune intenţii se ţin departe de politică – unde competenţa a ajuns un handicap, iar cinstea, suspectă.

România riscă să rateze marele obiectiv cu care a aderat la UE: modernizarea prin fondurile europene şi reducerea decalajului faţă de Vest. Recuplarea la Occident, consfinţită prin aderarea la NATO şi UE, a fost cele mai bun lucru care i s-a întâmplat României de la 1 Decembrie 1918 încoace. Cum este posibil ca nişte oameni să-şi bată joc de o asemenea şansă? Uite că este. Şi asta pare să producă mai mulţi nervi la Bruxelles decât la Bucureşti.

Ovidiu Nahoi

sursa: adevarul.ro

Related Posts

3 Responses “Cei care îngroapă România”

  1. Florin says:

    Normal, strainilor le pasa mai mult de noi decat sleahtei aleia de talhari.

  2. Doru Dascalu says:

    Nu trebuie să fii comisar european, sau Mafalda pentru a constata realitatea românească.Observ foarte mulţi analişti, care aruncă vina pe mersul poticnit al trebilor ţării, în direcţia corupţiei, şpăgii sau a birocraţiei.Este normal să crezi asta, dacă eşti vită.Dacă eşti un cerebral şi ai cunoştinţe temeinice despre acest popor, se poate identifica foarte uşor, cauza dezastrului.Este una singură.Prostia.Au fost angajaţi pe bază de P.C.R.(Pile,Cunoştinţe şi Relaţii) în toate posturile călduţe din administraţia locală şi de stat, doar proşti.Un prost cu studii, angajat într-un birou, nu va înţelege niciodată nimic, va fugi de răspundere, nu va fi capabil să ia vreo decizie de unul singur, va apela mereu la şefu’, şef care nici el nu pricepe prea multe.Europenii, nu ştiu săracii că au dat peste un popor atipic, poporul românesc.Singura, absolut singura şi unica şansă ca România să absoarbă vreodată fondurile europene, este ca cei de la Bruxelles să-şi mişte fundurile aici în România, să meargă în teritoriu şi să numească ei personal oamenii care vor da banii la proiectele depuse la Bruxelles.Orice proiect depus aici în ţară, este mort din faşă.Zece comisari europeni, de naţionalitate străină, nu românească, însoţiţi de translatori, tot străini, nu români, umblând prin ţară timp de un an, pot cheltui peste 10 miliarde de euro la dezvoltarea ţării.Ce se vede în România?! Etalarea fuduliei, lauda de sine şi mâncătoria între români.Te uiţi la tv, posturile de ştiri se mănâncă între ele, se laudă cu audienţa şi explică de ce sunt ei buricul pământului şi cică noi proştii trebuie să luăm de la ei…lumină(sic).Te duci în piaţă, obligatoriu vezi doi ţărani care se ceartă pe preţurile care le pune unul.Eşti în trafic, trebuie să auzi o înjurătură, dar există şanse să vezi şi o bătaie între şoferi.Asculţi un discurs politic, trebuie ca oratorul să trimită nişte înjurături voalate spre opoziţie.Dacă cei 50 de ani de comunism a înfrânt naţia română, ei uite că în 20 de ani, capitalismul duce poporul român la extincţie ca naţiune.Şi culmea este că românilor le place.Ba chiar pun şi ei umărul cu brio, mai ales dacă pentru asta primesc şi un oscior acolo de ros.Şi atunci când George Soros a spus, citez:” …întotdeauna este mai usor sã mobilizezi oamenii împotriva a ceva decît pentru ceva.”, sunt convins că despre poporul român era vorba.

  3. DACA NU SCHIMBAM TOTUL IN ROMANIA(POLITICA,POLITICI-DE LA CEL MAI MIC LA CEL MAI MARE,JUSTITIE,MODUL DE CONDUCERE,GANDIRE;TOTUL,ABSOLUT TOTUL)ATUNCI NE LUAM JUCARIILE SI NE RETRAGEM FRUMOS IN GRADINA NOASTRA CA E MAI BINE ASA.IN LOC SA NE AJUTE SI SA FIM AJUTATI;NOI MAI MULT INCURCAM PE ALTII.ASA CA SA NE RETRAGEM FRUMUSEL DE PESTE TOT IN LUME(CA NU AVEM STOFA DE ASA CEVA)SI SA STAM LINISTITI LA CASA NOASTRA.EXACT DUPA CUM SPUNE VECHEA VORBA ROMANEASCA:”DUPA CE CA SANTEM PADUCHIOSI,NE MAI FACEM NEVOILE SI IN DRUM”.SA NU MAI FACEM JOCUL NIMANUI.ASA A FACUT POLITICA ROMANEASCA DIN TOTDEAUNA.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss