Rezervorul de combustibil al Unchiului Sam n-a venit la poarta babei Dochia să cerce tina așa în doru` lelii. Datul cu fracturările sub osemintele otomane de la Podul Înalt n-au de-a face decât cu dorința de a menține un anumit nivel al activității și poziționarea strategică pe o piață cu potențial cum e cea europeană. La 241 de miliarde venituri totale anuale și peste 26 reprezentând profitul net, Chevron este obligată să mențină un nivel ridicat al activității. Scatoalca luată de companie în anul 2009, an în care veniturile au scăzut cu 37%, îi face pe cei din conducere „să se miște cu talent”, pentru a evita pe viitor asemenea neplăceri ce lasă în cel mai fericit caz doar cucuie. Și cum să facă acest lucru altfel decât încercând să pape nițel din cota de piață a Gazprom.
Anul trecut, Gazprom a exportat pe piața europeană 162 de miliarde de mc, acesta însemnând o treime din producția totală ce s-a ridicat la 487 mld. mc. Chevron, cu o producție de 52 mld. mc, joacă în liga mică față de gigantul Gazprom în ceea ce privește producția de gaze naturale. Rezervele certe de care dispune Chevron îi mai ajung pentru 16 ani de exploatare la nivelul anului trecut. Ca să intre pe piața europeană, piață de zece ori mai mare decât nivelul producției sale, Chevron are nevoie de zăcăminte. Chiar la ea acasă nu stă bine pe piața gazelor naturale, fiind pe locul nouă după Exxon Mobil, Chesapeake Energy, Anadarko Petroleum și alte cinci aflate în fața sa. În aceste condiții, compania încearcă să intre pe o piață dependentă de gazul rusesc, cum e cea europeană, cu producție din surse de alternative, bătrânul continent dispunând de zăcăminte convenționale limitate. Piața europeană este mai mică decât piața americană (peste 500 mld. mc față de peste 650 mld. mc), iar pe segmentul extracției gazelor de șist e încă la început. În SUA, 39% din producția internă de gaze provine din gazele de șist.
Calculul Chevron stă cam așa:
– perspectivele de îmbunătățire a cotei de piață sunt minime, concurența pe această piață fiind puternică;
– exploatarea gazelor de șist în Europa e la început, piața are potențial, iar rezervele estimate doar în Polonia, Franța și România sunt de circa 9500 mld. mc;
– prețul la mia de metri cubi în Europa este de 370 USD față de 136 USD cât e prețul mediu la export în SUA;
– dintre cele trei țări cu zăcăminte însemnate cine stă mai ghiocel în fața Washington-ului pentru a nu face gura mare la problemele de mediu? Răspuns: România?!;
Cu 1444 mld. mc rezerve estimate și politicieni grămadă, chitiți să spele șosetele SUA, după ce în prealabil le-au supt, România e ținta predilectă pentru implantarea steagului Casei Gazului de Șist în Europa. Perimetrele concesionate de Chevron au probabilitatea cea mai ridicată spre a devenii viitoare zone de exploatare. Aceste perimetre sunt situate însă și în zonele cele mai afectate de secetă în timpul anului. În plus, zona de sud a podișului Dobrogei are în subsol un acvifer ce poate constitui pe viitor o resursă mai importantă decât gazele de șist. Pericolul poluării acestui acvifer este cât se poate de real. Tot real e și pericolul reprezentat de mini-cutremurele artificiale din apropierea unei zone seismice cum e zona Vrancei.
Toate aceste pericole ignorate de ignoranța ghioceilor ce ne conduc sunt conștientizate de o parte din populație. Cealaltă parte e mai preocupată de scandalurile mondene, Suleyman și râgâitul după micii făcuți pe spațiile odată verzi. Dependența României față de importuri poate fi redusă prin exploatarea convențională din noile zăcăminte de pe platforma maritimă sau prin forțarea Petrom să introducă o cotă mai mare din gazele exploatate spre consumul intern. Așadar, există soluții pentru a nu fi noi piloții de încercare ce se izbesc cu 200 km/h în zidul prostiei, dar existența unor soluții alternative cere observarea lor de către cineva. Nouă ne lipsește acel cineva și se pare că lobby-ul gazului de șist acaparează încet, dar sigur, și creierele occidentale pe care le consideram mai spălate. Uite, că nu sunt! Sunt la fel de imunde ca și cele ce ne conduc. Asta demonstrează zicala că „oricât de jos e dolarul, tot te-apleci să-l iei”. Ai noștri, fiind ghiocei, l-au luat primii.
Autor: George Sofian
Sursa: Analize economice
Adauga comentariu