…multi au observat agitatia mediatica europeano-rusa din ultimele zile, o agitatie aparent legata de numarul moldovenilor care, profitand de obtinerea cetateniei romane, vor intra in Uniunea Europeana pe usa din dos, carora li s-ar adauga niscaiva pretetii teritoriale ale Romaniei fata de Ucraina. Sa lasam pentru moment la o parte subtirimea pana la transparenta a acestor acuzatii. Bunaoara, conform datelor oferite de catre Dan Dungaciu, “in 2008, Franţa, Marea Britanie şi Germania au acordat, în această ordine, cel mai mare număr de cetăţenii, în special imigranţilor africani – 137.000, 129.000 şi, respectiv, 90.000“. Cat despre acuzatiile lansate la Kiev, “diplomaţia română califica drept nefondate acuzaţiile Ucrainei privind pretenţiile României asupra insulei Maican, amintind că tratatul bilateral din 2003 stipulează principiile de stabilire a frontierei comune pe Dunăre şi permite modificarea apartenenţei unor insule, dacă măsurătorile o indică, fără ca acest lucru să însemne pretenţii teritoriale“.
Alta mi se pare intrebarea mai interesanta: de ce acum? Regimul acordarii cetateniei pentru moldoveni a fost discutat in detaliu de mai bine de cateva luni – si, totusi, nici un ziar european nu s-a aratat ingrijorat de perspectiva “asaltului moldovenilor”. De ce acum?
In iunie, atrageam atentia asupra pe nedrept ignoratei in Romania intalniri la varf germano-franco-polone cu Rusia, pentru discutarea memorandumului Merkel-Medvedev avand drept scop stabilirea unui nou Mecanism de securitate UE-Rusia care ar putea chiar sa inlocuiasca putin fuctionalul Consiliu Rusia-Nato. Vorbeam in respectivul context si despre sofisticatul tango Europa-Rusia, tango condus, pana una-alta, de catre Germania. Cea mai importanta conditie avansata, singura, de fapt, pusa de Germania, a fost ca Rusia sa-si retraga trupele din Transnistria. De ce tocmai acum?
Alexander Rarh, membru al Consiliului german pentru politica externa, director de programe pentru Rusia: “Haideti sa rezolvam, mai intai, problema prezentei militare a Rusiei in Transnistria, din cauza careia nu functioneaza Tratatul privind armamentul conventional din Europa si nu exista incredere in regiunea Marii Negre, dupa care vom putea conveni termenii unei arhitecturi comune de securitate“.
Zilele trecute, Angela Merkel a mers mai departe, promitandu-i presedintelui rus sprijin pentru libera circulatie a cetatenilor rusi (!!!) in Uniunea Europeana, in schimbul … retragerii trupelor rusesti din Transnistria! Oricata grija ar manifesta Germania pentru Tratatul pentru arme conventionale si incredere in regiunea Marii Negre, o asemenea disponibilitate subita mi se pare cel putin surprinzatoare. In acest context, aparitia unor perdele de fum despre pericolul moldovenesc incepe sa capete sens.
Care ar putea fi adevarata miza a Transnistriei? Marturisesc, nu stiu. Am construit cateva scenarii, nici unul, insa, suficient de convingator. Ce stie Angela Merkel si nu stim noi? Ce stie-mparatul si nu stie satul? Ca nu le stie nici satul intotdeauna pe toate, cum ii place sa creada. Ca nu stiu eu, ca nu stiti dumneavoastra, nu e chiar un capat de tara. Nu trebuie sa fim cu totii la curent chiar cu toatele. Ca nu stie Mircea Geoana, al doilea om in stat, nu pot decat sa nadajduiesc. Dar gandul ca MAE sau presedintia nu stiu ce stie Angela Merkel e de natura sa-mi dea fiori. Reci.
sursa: voxpublica.realitatea.net