Nu numai o bună parte dintre români par să fie indiferenţi la evoluţiile şi supravieţuirea totalitarismului, dar, în egală măsură, şi instituţiile europene. E deja un truism a spune subliniat că nu poate exista dezvoltare durabilă în afara unui climat democratic. Principala instituţie care a distrus democraţia a fost Securitatea, cu toate anexele sale. Sunt voci care vor să acrediteze ideea că Securitatea a făcut Revoluţia, a salvat oameni, a contribuit la progresul României. Fals! Nu avea cum, din simplul fapt că misiunea ei era alta, în direcţia unei societăţi planificate, militarizate, diabolice. Alte voci au decis că Securitatea nu mai există. Aşa, peste noapte! Despre milioanele de informatori, multe milioane, e greu de spus ceva cert, cu atât mai mult cu cât nici măcar zece persoane dintre aceste milioane n-au recunoscut colaborarea. Mai putem fi atât de mândri că suntem români, încât să-i declarăm pe alţii duşmani de moarte, dacă sunt mai rezervaţi?
Trecerea sub tăcere, prin mijloace “specifice”, a imensei terori exercitate de către Securitate faţă de societatea românească a dus la eşecul de după 1990. Presa, societatea civilă, partidele au fost masiv infestate de foşti securişti care au reuşit relativizarea teribilului subiect. Nu atât pedepsirea cuiva, ci devoalarea hăului în care România a fost împinsă de criminala instituţie ar fi fost un punct decisiv. Când Emil Constantinescu declara, consternant, că a fost învins de Securitate, mulţi au primit cu satisfacţie capitularea. Dimensiunea democratică a României a devenit anulată pentru zeci de ani prin această afirmaţie iresponsabilă venită din partea unui om inteligent. Este limpede că întreg aparatul central administrativ, cu toate ramificaţiile sale externe, trecuse prin grila fostei Securităţi. Că majoritatea geniilor momentului erau afiliate structurilor nu mai este niciun dubiu. Este monstruoasă transformarea acestei afilieri în rezistenţă, aici fiind miezul metafizic al Securităţii.
Traian Băsescu a preluat o mentalitate, structuri aparent reformate, şi un Stat la limita totalitarismului printr-o zbatere publică teribilă. Imposibilitatea sa de a face pasul decisiv spre democraţie nu mai are nevoie de nicio explicaţie. România avea nevoie de altcineva, evident, nu de Traian Băsescu sau Adrian Năstase. Că acea persoană nu avea cum să ajungă în poziţia unei candidaturi susţinute arată forţa Securităţii în dizolvarea continuă a democraţiei. Permanenta prezenţă a fostei Securităţi se află cu mult peste această extensie a ei la care instituţia care i-a luat locul s-ar regăsi.
Traian Băsescu invocă Europa de puţin timp, de când i se clatină scaunul prezidenţial ca într-o bodegă de port dunărean. Pentru el, Europa este un centru de comandă, nimic altceva. Un fel de Comitet Central. Regulile europene pe care le invocă, împreună cu aliaţii săi, sunt călcate în picioare prin toate acţiunile sale. Acestea sunt posibile într-o ţară în care teroarea, indiferent de formele de persistenţă, reprezintă culoarea principală a peisajului cotidian. Este şocant cum invocarea Europei se face prin metode totalitare, pentru păstrarea unor imunităţi ale unor grupuri politice mafiote. România trăieşte un nou ceauşism.
Ceilalţi, salvatorii naţiunii, cele două celebre şi tot mai palide roze, se pliază continuu pe schemele totalitarismului de ieri şi de azi, sperând să câştige timp şi poziţii. Infestaţi de totalitarism din pruncie, ei se visează stăpânii unui imperiu politic, la fel ca fostul PDSR. Conducând România după cum se decid la cină cei doi, plus colegii cu dosare grele pe umeri, efectele guvernării au ajuns mai jos decât în regimul anterior, monocord. Pactul cu Traian Băsescu a parafat interesat un viitor eşec politic, transfomând USL într-o farsă pe măsura istoriei anterioare. Nici actualul prim-ministru, nici preşedintele liberal nu ar fi fost prezenţe politice de anvergură într-o societate cu adevărat deschisă, responsabilă, civică. Securitatea de acum câteva decenii a făcut posibilă prezenţa de apă de ploaie a celor doi oameni de zăpadă.
Securitatea nu mai există, dar există victimele ei, mentalitatea pe care a generat-o. Celebrul “fenomen Piteşti” este regăsibil peste tot în România zilelor noastre. Inegalitatea de şanse este deja un aspect sociologic fundamental. Cu excepţia emigrării, a deziluziei politice absolute, nimic nu-i mai leagă pe români. Sindicalismul a fost permanent în aceşti ani doar un subiect legat de patrimoniul sindical şi tichete de masă. Adevărata realitate socială, ca rezultat al unei legislaţii funcţionale, aşteaptă pe un drum tot mai dificil de urmat. Parlamentarii par tot mai siguri pe ei într-o direcţie ceauşistă, de fundătură. Aroganţi, solemni, atotştiutori, au făcut din România o feudă personală care se vrea regionalizată, spre o mai bună împăţire a prăzii.
Securitatea a desfiinţat cândva România democratică, ţara unor realizări esenţiale. Ţară a culturii, a unei perspective certe, ajunsă sluga Securităţii. Securitatea a distrus totul, a pus în locul normalităţii toată drojdia morală a societăţii din care se trage elita politică a momentului. Ruptura cu trecutul nu s-a produs, din motive legate de amploarea masacrului de care a fost cuprinsă România. Nu este exagerat a spune, acesta fiind adevărul, doar eliminarea punctuală a reziduurilor securistice poate relansa România. Aceasta nu poate avea loc, sub nicio formă, cât pensia unui fost ofiţer de Securitate este cât salariul prim-ministrului. Cât meritele vor prevala paranoic spre cei care au fost celebrităţi într-o perioadă în care şi muştele erau monitorizate.
Lumea generată de Securitatea comunistă reprezintă un retard ameninţător pentru democraţie şi dezvoltare. De ea se folosesc politicienii momentului, infractorii, toate structurile oficiale care parazitează România. Despre aceasta pot vorbi numai românii, ea se vede astăzi cu intensitate doar din interiorul ţării şi, exterior, din graficele dezastrului economic.
Cei care s-au ridicat împotriva Securităţii, precum Paul Goma, sunt astăzi un nimic în România. Un nimic este şi România politică a momentului!
De la arestările peste noapte din anii ’50, a fost livrată arestarea lui Adrian Năstase drept soluţie pentru prosperitatea populară.
Autor: Ioan Vieru
sursa: cotidianul.ro
Numai sa nu spuneti cumva ca arestarea lui Ady era gratuita si nelegala si nedreapta.