După nouă luni, de la instalarea d-voastră la Cotroceni, ați ajuns de râsul presei bucureștene!
Unii se întreabă dacă mai trăiți, atât de bine vă „ascundeți” de ochiul public. Alții vă numără zilele de chiul prezidențial, din acest an, și constată că ați muncit puțin peste 60% din zilele lucrătoare. Numai prim-ministrul Ponta vă întrece, cu un neonorant procent de puțin sub 60% zile lucrate. Amândoi sunteți considerați autorii măririi fără rușine a salariilor demnitarilor, între care vă numărați. Și amândoi v-ați tras zile libere imediat după ce v-ați asigurat lefurile mărite. Ce să mai spun că amândoi ați fost inexistenți pentru România pârjolită de focul solar. Mă întreb de unde aveți atâta putere să suportați asemenea critici, sfidându-le!, de parcă ați fi umili funcționari de stat, nu ditamai demnitarii, șefii lui.
Veți spune că cei care vă critică nu v-au simpatizat niciodată, mai ales de când ați ajuns președinte. Și? Vi se pare că asta scuză criticile pe care vi le aduc? Personal, cred că de ce mi-a fost frică n-am scăpat! V-am votat cu inima strânsă, pentru că ați fost contracandidatul lui Victor Ponta. Aveam argumente să-l văd pe Ponta ca pe un pericol național, în calitate de prim-administrator al societății noastre. Și nu cred că m-am înșelat. Ponta a vrut la guvernare, dar habar nu are să administreze o țară. Poate, nici măcar un chioșc. De aceea v-am ales ca pe Iliescu, în 2000, atunci împotriva lui Vadim Tudor, bufonul de serviciu al politicii dâmbovițene.
Pe d-voastră nu aveam de ce să vă cred pericol național. Renașterea Sibiului – e-adevărat, cu minusuri, dar și cu mai multe plusuri -, după 2000, vă este și d-voastră datorată. Chiar dacă ați avut antecesori importanți, pe care niciodată nu i-ați recunoscut. Și totuși mi-a fost teamă că nu veți renunța la stilul sfinx de-a vă manifesta ca ales (și ce ales!), indiferent și rece la critici, sugestii și opinii binevoitoare. Mi-a fost teamă că nu veți renunța la plecările intempestive în concedii exotice, ca pe vremea când ați fost primarul Sibiului. Și cel mai teamă mi-a fost că nu veți face față comunicării publice specifice Capitalei României. În special, relațiilor cu jurnaliștii bucureșteni, știind că pe ei nu-i veți putea „controla” ca pe cei din Sibiu. Și toate temerile mele, în timp record, s-au dovedit întemeiate. Dar, fiți sigur, nu mă bucur!
D-le președinte Johannis,
Ați fost 14 ani primarul Sibiului, și în numai nouă luni ne-ați făcut de râs! V-ați luat zile libere, de parcă pentru asta ați vrut să ajungeți președinte; ați fost plecat din țară și noi am aflat de la jurnaliști străini; n-ați convins că sunteți pregătit să faceți ce ați promis, atunci când spuneați apăsat că veți fi președintele românilor. Măcar să fi recunoscut, public – în direct, nu virtual! – din ce motive, și tot era mai bine decât nespusul lucrurilor, pe care poporul trebuie să le știe din partea președintelui lor, pe nume… Dle Johannis, iată de ce consider că ne-ați făcut de râs, pe noi, sibienii! V-ați gândit vreodată că sibienii, care v-au ales primarul lor, de patru ori, sunt cartea d-voastră de vizită cea mai convingătoare, ca președinte al României?
Au trecut nouă luni, în care n-ați făcut nici un pas spre o nouă politică. Nu pentru că n-ați avea potențial de conducător, ci pentru că păreți ținut pe loc de trăsăturile bogatului evanghelic, aroganța seniorială și arivismul narcisiac. Vor spune adversarii d-voastră (chiar intelectuali sași sibieni respectabili!), unii poate cu siguranța bucuriei inconștiente, că ei știau, de la început, că așa va fi, că nu veți putea fi altul decât ați a fost ca primar. Lor le-aș reaminti că nimeni nu e perfect, iar plusurile realizărilor de la Sibiu puteau fi – la momentul 16 noiembrie 2014 – cel puțin motive de speranțe că veți realiza saltul de la Sibiu, la București, nu doar geografic. Ci, evident, cu concursul conștientizării punctelor slabe pe care destui vi le-au punctat public, între 2000-2014.
În încheiere, vă mai spun doar că, în noiembrie 2014, v-am votat, personal, cu speranța că veți iniția măcar ridicarea nivelului de pretenții din interiorul clasei politice românești. V-am votat și pentru că aveam semnale că erați pe valul preferințelor tinerilor alegători, din țară și din străinătate. Alegându-vă, m-am simțit solidar… ca un fel de garanție, fie și necerută de ei, din partea generației părinților lor. Și încă ceva: mai sper că, la toamnă, vom începe să numărăm și plusurile care au făcut posibilă „minunea” răsturnării rezultatului așteptat de adversarii d-voastră, la 16 noiembrie 2014.
Autor: Dorin Teodorescu
Sursa: Ora de Sibiu
Decât toată poliloghia asta stupidă ca să-ți pui cenușă-n cap, mai bine ne informai că e perfect valabilă și pentru tine zicerea lui Postelnicu. În ce mă privește, eu sunt convins, Dorine, că ai fost un dobitoc. Problema e că au fost mulți dobitoci asemenea ție, și încă mai sunt…