Cat ne va mai suporta Europa

Suntem copiii nedoriti ai Uniunii Europene. In dreptul nostru pot fi trecute, fara a comite cine stie ce mare nedreptate, aproape toate adjectivele urate ale unei natiuni membra a UE.

Suntem cei mai saraci, cei mai corupti, cei mai murdari si mai hoti europeni, sursa de unde pleaca cei mai multi imigranti care apoi inspaimanta tarile vestului, avem cele mai grave probleme cu Justitia, atragem cei mai putini bani europeni pentru modernizare, in fine, am strans cu sarg in dreptul nostru cele mai neplacute atribute.

Totusi, povestea urata nu se termina aici. Avem cel mai mic venit pe cap de locuitor, suntem cei mai ignoranti dintre europeni, cu un grad de analfabetizare ce sperie orice tara membra a UE, muncim cel mai mult, dar si cel mai inficient din intreaga comunitate, avem cele mai proaste Universitati, dar si Justitia cu cele mai multe probleme.

Ca si cum toate astea nu ne-ar fi fost de ajuns pentru a pune pe ganduri UE, refuzam cu obstinatie sa ne indreptam – in cei trei ani de cand am devenit membri ai Uniunii Europene nu am inregistrat nicio imbunatatire a vreunui indicator dintre cei mentionati mai sus. Ba dimpotriva. Clasa politica in intregul ei, prin minciunile si demagogia promovata ca adevarata politica de guvernare, a contribuit la adancirea problemelor.

Au ingropat economia prin nepriceperea lor, au adancit problemele din Justitie si au pastrat nivelul coruptiei cel putin la acelasi nivel ca si in timpul vechii guvernari a lui Adrian Nastase (blamata exact pentru acelasi lucru). Asadar, am fost primiti cu bratele deschise de Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, am promis atunci ca ne vom schimba fata, dar in fapt nu am facut decat sa asteptam sa vina altii sa ne faca treaba.

In plus, am continuat vechile obiceiuri ca si cum nu am fi stiut ca acceptarea noastra avea la baza mai degraba o ingaduinta exagerata, un calcul economic si strategic simplu si nu rasplatea vreun efort propriu facut in sensul civilizarii si evolutiei pe scara valorilor europene.

Acum, ne permitem sa raspundem arogant Uniunii Europene, atunci cand raportele ei pe Justitie ne trag de urechi pentru neregulile pe care continuam sa le intretinem. Ba chiar promitem sa le intoarcem raportul cu un contra-raport si sa ii ridiculizam.

Iar atunci cand guvernantii nostri cheltuiesc aiurea si fara nicio justificare rezonabila sume uriase, vezi cei 900.000 aruncati pe un brand care ne-a facut mai degraba de rusine decat sa ne promoveze, avem tupeul si neobrazarea sa raspundem Europei ca nu am cheltuit niciun euro din bani publici!

Nu, ce-i drept, am aruncat pe fereastra doar banii pentru care au muncit germanii, francezii si olandezii. Ar fi mai mult decat interesant de aflat ce parerea ar avea, de exemplu, germanii despre raspunsurile pe care le ofera bravii membri PD-L atunci cand sunt criticati ca au cheltuit fara folos la ministerul Dezvoltarii si Turismului aproape un milion de euro, iar ei se spala pe maini replicand mandri ca banii nu sunt publici – doar europeni.

Germania a replicat Greciei, care nu se compara in niciun fel cu Romania, atunci cand tara lui Socrate s-a aflat la un pas de colaps, ca ar putea lua in calcul sa isi vanda din insulele turistice. Tot germanii au avut puterea sa le spuna grecilor ca, daca vor sa iasa mai repede din criza, ar putea sa ia in calcul si ideea de a munci mai mult, de a cheltui mai putin si de a-si rasplati bugetarii cu mai putine favoruri.

Exercitiu de imaginatie – cam ce sfat credeti ca ar putea sa ne dea noua Germania, in cazul in care presupunem ca se vor cobori pana acolo? Ce am putea vinde noi, pe cine ar interesa ceea ce noi am avea de vanzare si ce ne-ar mai putea taia guvernantii din venituri pentru a salva o tara care pur si simplu nu vrea sa iasa dintr-o criza eterna?

Rabdarea Uniunii Europene in ceea ce ne priveste este intretinuta, poate, numai de teama de a nu da, altfel, semnalul prabusirii unei idei care, initial, s-a vrut unificatoare.

Iulian Leca
sursa: ziare.com