Politică

Cât de viu este naționalismul?

Naționalismul intolerant a primei jumătăți a secolului XX a fost crucea pe care generații întregi de europeni, martori ai ultimei mari conflagrații mondiale, au fost obligați să o poarte. Teama războiului generalizat, a urii viscerale pentru celălalt, a deformării alterității, au pus bazele noii ordini politice europene. De mai bine de jumătate de secol, retorica pro-europeană a încercat să acopere frustrările provocate de Versailles, accentuând ce-i comun, în dauna a ce e propriu.

În plin naționalism fervent Albert Einstein spunea că “naționalismul este boala copilăriei umanității”, care urma să fie vindecată, cel puțin în Occident de binomul Franța-Germania, altădată simbolul disensiunilor europene. Astăzi, la șase decenii de la viziunea lui Jean Monnet și a lui Robert Schuman, Europa pare a fi din nou la o răscruce, sfâșiată între urmarea drumului european asumat de primele generații postbelice și crizele acute de identitate, cauzate de migrație și declin demografic.

Criza financiară nu lasă gol doar buzunar europenilor ci și paharul toleranței și al concordiei. Teama diluării spiritului național, al năzuințelor și obiectivelor comune, pare să sperie oamenii de stat europeni cel puțin la fel de mult ca intransigenta ulterioară adoptării unei poziții naționalist dure. În urmă cu câteva zile, Francois Fillon, premierul Franței, a propus o inițiativă legislativă ce urmează unei dezbateri publice privitoare la identitatea națională a francezilor. Francezii propun introducerea unor noi obligații civice printre care putem aminti obligativitatea arborării însemnelor naționale și cântarea imnului în școli.

În Europa Centrală, o inițiativă similară, aparținând alianței politice de centru-stânga ce conduce Slovacia, a fost dezvoltată în paralel. Pe lângă propuneri punctuale ca introducerea obligativității intonării imnului în școli, inițiativa politică slovacă vizează inițierea unui proces mai amplu, de solidificare a identității naționale. O parte a disputelor publice ce vizează legitimarea acestei identități naționale au căpătat valențe triviale, prin încercarea de a crea o legătură între slovacii actuali și locuitorii Principatului Moraviei, o putere regională a ultimelor secole din primul mileniu creștin. Aceste tentative, tratate de actuala forță politică dominantă cu maximă seriozitate, au fost expediate de opoziție și istorici ca fiind ridicole. Articularea unui mit național de asemenea factura, după mai bine de un secol de când astfel de mituri pătrundeau în panteonul naționalismului, are o credibilitate mai mică decât descinderea întregii lumi greco-romane din eroii homerici.

Slovacia împarte o trăsătură cu România – numărul mare de etnici maghiari, 500.000 în cazul Slovaciei și 2.000.000 în cel al României. După ce am menționat un exemplu occidental, unul central-european a venit momentul unuia est-european. În urmă cu puține zile, așa cum opinia publică românească știe cu siguranță, a avut loc o întrunire a aleșilor locali din Ținutul Secuiesc, etnici maghiari, membrii ai administrației locale. Această întrunire a stabilit oficializarea limbii maghiare și proclamarea zilei de 15 martie ca sărbătoare oficială, evenimente ce au antagonizat mass-media centrală.

Deci în Franța, Slovacia și România au loc concomitent evenimente ce țin de afirmarea identității naționale a unei majorități, în primele două cazuri, sau a unei minorități, în cazul României. Dacă luăm în considerare reverberațiile sociale ale crizei financiare și acutizarea sentimentelor europene de “cetate asediată”, astfel de răbufniri sunt, deși indezirabile, mai degrabă probabile. Revenind la titlul articolului nostru… nu știm cât de viu este naționalismul european, dar, spasmodic, încă mișcă!

Articol preluat din editia online a revistei Foreign Policy.

sursa: athenian-legacy.com

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • In Romania nationalismul este adus in prim plan din cand in cand de minoritatea maghiara care doreste sa aiba drepturi mai multe si mai mari dacat majoritatea romaneasca. Daca le va obtine sau nu ramane de vazut.Dar, sa nu se spuna mai tarziu ca romanii au inceput. Romanii sunt rabdatori dar nu pot fi toleranti la infinit.Nationalismul nu trebuie zgandarit, mai ales acum pe timpul acestei crize financiare cand multe demonstratii cu caracter social pot fi deturnate in manifestari nationaliste. Si intotdeauna cei care pierd sunt minoritatile.

Abonează-te la newsletter