Cine sunt norocoşii şi cine sunt dezmoşteniţii soartei este greu de spus în piaţa imobiliară atunci când excesele din zona creditului imprimă mişcări violente şi într-o parte şi în alta. Ceea ce era o poveste de succes poate deveni lesne un faliment de răsunet, după cum ratatul de odinioară poate fi dat ca exemplu de prudenţă într-o altă conjunctură de piaţă. Cine are atitudinea corectă? Cine este cel care ia decizia bună? Când poţi să spui fără teama de a greşi că ai reuşit cu adevărat? Şi invers: când să îţi recunoşti înfrângerea şi să admiţi că trebuie să o iei de la capăt? Când trebuie să îţi revizuieşti atitudinea? Când trebuie să îţi refaci total calculele sau – mai radical – să îţi reconsideri întreaga paradigmă de viaţă?
Răspunsurile la întrebările de mai sus nu sunt uşor de găsit în piaţa liberă. Problema este că efortul devine aproape inutil acolo unde întreaga piaţă este distorsionată de monstruozităţile apărute pe segmentul creditului. Atât de mari pot fi anomaliile monetare încât participanţii la piaţă ajung să fie bulversaţi cu totul în calculele lor, nu mai reacţionează raţional şi nu de puţine ori sfârşesc prin a nu mai şti cine sunt. Deciziile investiţionale devin eratice, iar reperele morale se distrug sub alternanţa sfâşietoare dintre lăcomie şi frică, cu extreme între beţia parvenirii şi pornirile sinucigaşe ale faliţilor.
Nu este zonă a economiei aflată mai mult sub incidenţa creditului decât imobiliarul şi tocmai de aceea am observat că derapajele monetare au adus aici cele mai caraghioase urcuşuri, dar şi cele mai mari tragedii. Câştigătorul de ieri este în genunchi astăzi şi insolenţa de acum în faţa nebuniei pieţei poate fi chezăşie pentru viitorul solid de mâine.
Deşi au trecut peste patru ani de la spargerea bulei imobiliare din România, totuşi concluziile nu pot fi trase, decizia corectă nu este răsplătită, după cum nici greşeala de ieri nu este confirmată. Aşa se face că nu ştim nici astăzi cine sunt câştigătorii şi cine sunt pierzătorii în ciclul de business din zona proprietăţilor. Pansamentele monetare, legislaţia slabă, complicităţile politice şi frauda contabilă ne împiedică încă să vedem realităţile pieţei. De aceea nu ştim unde se află imobiliarul românesc.
Înainte de toate, însă, câştigătorii de ieri sunt cei care nu ştiu unde se aflăm. Autoconvinşi în anii de “boom” că sunt “oameni de succes”, ei nu se pot despărţi de statutul de “mari jucători”. Chiar dacă unora le bate falimentul la uşă.
Aroganţa câştigătorilor nu a fost specifică României. Este un comportament care de fapt trebuie să te pună în alertă că o gogoaşă speculativă se umflă. Ce am văzut în România, observăm şi pe alte meleaguri unde încă mai intră aer în baloanele imobiliare.
Într-un scurt reportaj realizat de CNBC Asia în China am văzut povestea unui muncitor care locuia într-un cartier care a fost demolat pentru a se construi pe acel amplasament locuinţe de lux. Acum omul nostru nu mai ajunge acolo decât pentru a colecta gunoiul. Se uită la zgârie-nori şi îi răspunde reporterului: “Nu am fost niciodată înăuntru. Este atât de scump acolo… Cine îşi permite?!…”
În material aflăm şi cine îşi permite: un manager al unei firme de consultanţă imobiliară cu 70 de angajaţi. Aceasta nu acordă nicio importanţă celor care spun că sunt prea scumpe locuinţele. “Nu vă mai plângeţi! Mai bine gândiţi-vă cum puteţi răzbi!”. Oamenii simt însă că realmente nu pot. Sute de milioane de oameni au rămas în sărăcie şi nu beneficiază de miracolul economiei chineze. O sută de milioane de persoane câştigă mai puţin de un dolar pe zi. Printre dezmoşteniţi se numără şi gunoierul din documentar. A venit la ţară în urmă cu 20 de ani pentru a munci, iar acum este nevoit să se gândească la faptul că ar putea fi nevoit să se mute şi de unde stă acum.
Nu ar fi o problemă pentru omul nostru dacă nu îşi găseşte loc sub soarele capitalismului urban. Va fi nevoie de el şi la ţară. Problema este însă la cei care au gustat din succesul efemer. Aroganţa celor care ştiu să “răzbească” în perioada de “boom” ar trebui să îşi aibă contraponderea de pedeapsă atunci când crapă băşica speculativă. De ce să nu zicem atunci, parafrazând consultantul imobiliar chinez: “Nu vă mai plângeţi că nu puteţi plăti creditele! Executarea silită face parte din regulile capitalismului. Aveţi încredere că o puteţi lua de la capăt şi puteţi răzbi!”.
Dacă locuinţele nu ar sta goale cu sutele (în oraşele mari din România) sau cu sutele de mii (în China) nu am avea nimic de spus despre preţuri sau despre faptul că sunt mulţi cei care nu îşi pot permite un acces avantajos în rezidenţial, asemenea gunoierului din povestea relatată de CNBC. Anomaliile pieţei ne spun însă că realitatea este cu totul alta, o reflectare într-o oglindă strâmbă a exceselor din piaţa creditului.
Acest lucru a fost subliniat luni pentru Yahoo Finance, de către David Stockman, fost oficial în Administraţia Ronald Reagan, care consideră că cifrele ameliorate din piaţa rezidenţială americană raportate în ultimele luni nu reprezintă o revenire reală, organică şi sustenabilă a pieţei. Într-o lume a banilor măsluiţi de băncile centrale lucrurile nu sunt ce par a fi, iar sectorul imobiliar este marcat de distorsiunile venite din zona monetară. “Este totdeauna greşit să induci în eroare pieţele cu bani ieftini şi dobânzi scăzute deoarece aceasta nu face decât să alimenteze speculaţiile”, a spus Stockman. Privind retrospectiv la balonul creditării inflamat în România în deceniul trecut, ne dăm seama că tot la aceasta se rezumă şi “povestea de succes” din imobiliarul mioritic.
Autor: Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro
Adauga comentariu