Un creṣtin practicant, cum este domnul Klaus Johannis, nu ar trebui să fie indiferent la ceea ce ṭine de divinitate.
Petre Ṭuṭea spunea: „Libertatea omului este partea divină din el”. Prin urmare, e de presupus că preṣedintele Klaus Johannis ar trebui să se îngrijească cu oarece devoṭiune de partea lui divină, de libertatea sa.
Plecând de-aici, de la ipoteza că domnul Johannis este bine intenṭionat faṭă de poporul român ṣi chiar se străduieṣte să devină liber, propriul stăpân ṣi nu marioneta altora, încerc mai jos un exerciṭiu de citit dincolo de aparenṭe. Cu marea limitare că, fatalmente, nefăcând parte din echipa de producṭie a evenimentelor (cea care vede ṣi scena ṣi culisele), am acces exclusiv la aparenṭe.
În momentul alegerii sale la Cotroceni, KJ era un captiv. Captiv al justiṭiei, care printr-o simplă decizie de incompatibilitate l-ar fi putut scoate din joc; captiv al unei jumătăṭi din SRI, aceea care, condusă de generalul Coldea, a reuṣit cea mai mare scamatorie electorală post-decembristă din România, răsturnând cu 20 de procente rezultatul alegerilor din primul tur (ceva fără precedent, cred, în întreaga lume democrată).
A ajuns, aṣadar, pe jilṭul de preṣedinte, cu mâinile ṣi picioarele încleiate în mâzga sistemului de prins muṣte construit cu diabolică ṣtiinṭă a braconajului de predecesorul său Traian Băsescu.
Ce faci într-o atare situaṭie, când ṭi se pune în faṭă un meniu fix ṣi nicidecum vasta listă „a la carte” cuvenită, în mod normal, celui mai de seamă ales al poporului? Te supui sau comanzi ce-ṭi place ṭie unei firme de catering? Cred că la început, nedescifrându-ṣi nici el, prea bine, statutul (ori încercând să vadă până unde i se întinde lesa), KJ a lăsat să-i scape mici gesturi de libertate „prost înṭeleasă”. Îmi amintesc, de exemplu, declaraṭia sa referitoare la justiṭie, cum că aceasta nu ar trebui să se considere o supraputere. Probabil că burzuluiala care a urmat printre cerberii din jur a fost convingătoare din moment ce, ulterior, mândrul ṣi fermul preṣedinte nu a mai ieṣit din litera ṣi spiritul mesajelor „corect politice” primite prin cască în legătură cu acest cartof fierbinte camuflat sub numele de cod „justiṭia independentă”.
Doi preṣedinṭi, până în prezent, ṣi-au recunoscut limitele în faṭa „ocultei” ce conduce România discreṭionar, prin persiflarea democraṭiei ṣi a interesului naṭional: Emil Constantinescu, declarând moale că sistemul l-a învins ṣi Traian Băsescu declarând tare că nu a reuṣit să îngenuncheze sistemul.
Klaus Johannis are, prin urmare, adversarul definit. Ṣi impresionist ṣi expresionist. Dacă ne străduim, plini de bunăvoinṭă, să-l credităm cu năzuinṭa creṣtină ṣi reală a libertăṭii, atunci putem spune, cel mult, că tactica lui este una a paṣilor mici ṣi a ṣireteniei vulpeṣti. Paṣi mici, precum numirea la SRI a lui Eduard Helvig, omul său de încredere (dacă, nu cumva, „ṣi tu, Brutus” …) ṣi ṣiretenie vulpească precum scăparea de Victor Ponta ṣi de guvernul pesedist, folosindu-se chiar de aceia de sub tutela cărora visează să se elibereze.
Constat cu amuzată surprindere că unii ziariṣti au decriptat evenimentele din jurul numirii oficiale a noului guvern Cioloṣ drept o triumfală instalare a lui Klaus Johannis în fruntea bucatelor. Tare mi-e teamă că astrele politicii româneṣti indică, în fapt, o cu totul altă realitate: sub aparenṭa că-i pun preṣedintelui la picioare jucăria dorită, un cabinet pe care acesta să-l poată numi, rumen în obraji, „al său”, „oculta” ia sub control ṣi zonele cheie ale puterii, cele, puṭine, care-i mai lipseau. Atunci când un peisaj trebuie populat cu necunoscuṭi, oare cine să fie mai bine plasat, cine să poată profita mai abitir de o uriaṣă oportunitate, ca aceasta, decât serviciile secrete?
Klaus Johannis este, în continuare, captiv. Recent a mai primit două semnale puternice în acest sens, nu de alta dar nu cumva să ṣi-o ia în cap, vrăjit de iluzia indusă de ziariṣtii mai sus pomeniṭi, că nu ar mai avea nicicui de dat socoteală.
Primul semnal este axat pe eficacitatea la care au ajuns manipulatorii ce servesc „oculta”, de a scoate, la minut, prin intermediul Internetului, grupuri largi de protestatari în stradă. Dacă, după cele petrecute la turul II al prezidenṭialelor din 2014 , cineva se mai îndoia de performanṭele noii arme de inducere în mase a nevoii de protest stradal, acum, după tragedia de la Colectiv, i s-a demonstrat cu vârf ṣi îndesat cât de redutabilă este aceasta arma. Klaus Johannis a priceput ṣi el că, întocmai cum un premier ṣi un guvern pot fi debarcati de 20 000 de protestatari bine „montaṭi” ṣi coordonaṭi, la fel ṣi un preṣedinte, cât i s-ar părea lui că este de temeinic bătut în cuie, poate fi dislocat într-o singură noapte din huzurul jilṭului său.
Al doilea semnal i-a fost transmis preṣedintelui tocmai prin intermediul dragii lui justiṭii. Aceasta a hotărât, definitiv ṣi irevocabil, că un ditamai viloiul din Sibiu a fost dobândit ilegal de către fostul primar al urbei, motiv pentru care acceptarea abuzului ṣi returnarea bunului ar trebui grabnic asumate. Mesajul are ṣi o componentă subliminală: niciodată nu te considera perfect la adăpost, imparate!
Klaus Johannis nu este omul care să nu priceapă din prima. De ce să fi fost nevoie să i se servească ṣi a doua? E o întrebare care ascunde, totuṣi, o mică speranṭă.
Mesajul lor e clar:
„Cât eṣti cu noi, poṭi sta liniṣtit! Ai protecṭie totală! Nutreṣti planuri de luat lumea-n cap? Îndată se strică vremea. Înṭelegi? Verstehst du”?
-Alo, alo, mai sunteṭi acolo, domn’ preṣedinte? – întreabă ṣi poporul, timid, prin telefonul său, fără fir, căci e sărac. Mai sunteṭi acolo? Vreṭi să sărim să vă eliberăm? Pe noi ne mai conduce cineva? Ne mai ascultă cineva? Ne mai apără cineva?
Poporul nu ṣtie nemṭeṣte. Nici englezeṣte, nici ruseṣte. Nici măcar feisbuceṣte.
El ṣtie doar româneṣte. De-asta nu-i răspunde nimeni!
Turmele de oi se supraveghează, mai nou, de la distanṭă. Prin ultrasunete.
Nu simṭiṭi, de-o vreme, niṣte furnicaturi prin vârfurile degetelor?
Sursa: Contele de Saint Germain
Adauga comentariu