C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Când şi binele ajunge să facă rău

Pe calea ce pare fără întoarcere a desfiinţării agriculturii româneşti, 2010 se conturează anul cu contribuţie crucială în ajungerea până la capăt. O combinaţie sui generis de factori purtând semnătura 2010 va da agriculturii lovitura de graţie resimţită în maximum doi-trei ani după aceea.Absolut paradoxal, 2010 este anul în care auto rităţile (nu contează cumva care sunt acelea, nici ca nume, nici ca apartenenţă de partid), odată scăpate din corsetul ultimilor trei ani de continuă campanie electorală, au găsit de cuviinţă să vină, în sfârşit, cu două măsuri aparent nepopulare, dar care ar putea, în principiu, să mişte întrucâtva lucrurile în agricultura împresurată de faliment.

Prima ar fi impozitul pe pârloagă, măsură care tre buia să opereze de mult spre a descuraja jaful în scopuri imobiliare din zonele agricole limitrofe oraşelor şi speculaţiile cu terenuri pentru opor tu nităţi încă neapărute. Se pare că vreo 40% din suprafaţa agricolă a ţării rămâne pârloagă, în timp de România trăieşte din importuri agroalimentare la cote jenant de mari. Cu acest impozit, care trebuie să fie semnificativ pentru a-şi face treaba, deţinerea de terenuri pentru speculă, şi nu pentru producţie, devine costisitoare. Iar în cazul micilor producători impozitul constituie un îndemn indirect de a recurge la diferite forme de asociere spre a-şi lucra mai eficient pământul.

A doua măsură este acordarea de subvenţii doar celor care sunt înregistraţi la Registrul Comerţului, ceea ce înseamnă, de fapt, doar celor care plătesc impozite. De asemenea, este vorba de obligarea micilor producători de a apela la forme asociative pentru lucrarea pământului, procurarea inventarului şi desfacerea produselor. Şi, în mod clar, este vorba de a forţa restructurări, în afara cărora nu poate fi concepută şi nu poate avea loc ieşirea agriculturii din marasm. Precum şi de a întreprinde o reformă reală în fiscalitate, căci aceasta este vorbă goală fără fiscalizarea zonei vaste a agriculturii, cum este situaţia în prezent!

Din păcate, ambele măsuri vin într-un moment unic probabil în istoria Europei: agricultura din România nu mai primeşte de la statul în care este practicată nici o subvenţie, ceea ce o decompetitivizează complet pe piaţa internă şi externă, pentru că toate produsele de provenienţă europeană sunt masiv competitive graţie subvenţiilor pe care le încorporează. Subvenţiile de la statul român ajutau cât de cât micii producători să-şi pornească producţia şi să reziste până la recoltare. Bruma de subvenţii primite de la Uniunea Europeană folosea la traiul peste iarnă şi la plata unor datorii făcute pentru executarea lucrărilor agri cole. Brumă, pentru că este de patru ori mai mică decât cea primită de către agricultorii din vechiul nucleu al Uniunii Europene! Venind în asemenea condiţii, cele două măsuri noi – în principiu, pozitive – nu numai că nu vor face binele preconizat şi sperat, ci mai degrabă vor pune bomboana pe coliva agriculturii. Se apreciază că efectul lor, combinat cu absenţa subvenţiilor, ar putea scoate din joc vreo 30-40% din micii producători în 2010, ceea ce ar fi absolut dramatic!

Vremea – de care recoltele depind în România nu în proporţia uzuală de maximum o treime în jos sau în sus precum în ţările normale, ci în proporţie de 3 la 1 – se pare că anul acesta va juca favorabil. S-a strâns atâta apă în sol, încât perspectiva unor recolte rezonabile mai este legată doar de condiţia ca terenul să fie lucrat. Efectul pe termen lung va fi însă pervers. La nivel imediat se va reduce mult din consecinţele dezastruoase anterior menţionate, dar, din păcate, se va putea spune: iaca, merge şi aşa! Adică fără subvenţii! Şi nimic nu se va face! Şi astfel, la primul an cu condiţii meteo opozite, va fi prăpăd!

Dumnezeul mai mic de la Bruxelles va pune şi el umărul! După ce cărţile au făcut ca un român să ajungă comisar pe Agricultură, adică tocmai în domeniul în care România este dezastrul la pătrat, totul se transformă într-un mare dezavantaj pentru România. Comisarul, dl Dacian Cioloş, suflă şi-n iaurt ca nu cumva să fie suspectat că ar favoriza România. Şi, din această preocupare, a şi ieşit deja iniţiativa sa ca plăţile directe pentru agricultură să fie acordate doar dacă pământul este lucrat. Ceea ce, în principiu, este corect, dar, ca urmare, din puţinul pe care îl au la dispoziţie din cauza menţionatei discriminări în acordarea subvenţiilor comunitare, ţăranii români vor mai pierde încă vreo 400 milioane euro.

Victoria împotriva agriculturii din România se apro pie! Pentru a o aclama, ţăranii români îşi vor ridica mâinile cât mai sus posibil. Dar nu foarte sus, căci o vor face din mormânt!

ILIE SERBANESCU

sursa: romanialibera.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss