Așa cum este democrația din România, încă cu multe deficiențe, nu se poate spune că nu există o presă liberă, libertate de expresie etc. Au fost într-adevăr probleme de acest gen în perioada guvernării Năstase, dar și atunci au contat mai mult rațiunile economice, cea mai mare parte a presei fiind îngenuncheată prin pârghii financiare de guvernanți. Dar una peste alta, marele câștig al României post-decembriste este că orice om poate să se exprime liber, după propria conștiință. Cu mici excepții însă, care țin de ceea ce americanii denumesc politically correctness, ce poate fi tradus și prin discriminare pozitivă. Adică nu poți să spui că „un țigan mi-a furat portmoneul” (se știe că țiganii nu se ocupă cu așa ceva!), ci eventual că „fiind neatent, un domn rom a găsit în buzunarul meu un portmoneu și s-a grăbit să-l salveze”.
Numai că nu la țigani/romi vreau să mă refer în rândurile următoare. Ci la altceva, la Institutul „Elie Wiesel”, o organizație aflată într-o continuă vânătoare de vrăjitoare. Care, de exemplu, a văzut manifestări legionare la protestele împotriva mineritului de la Roșia Montană. Doar fiindcă acestea încurcau interesele patronilor RMGC, niște americani de origine iudeică. Ce să înțelegem de aici? Dacă protestezi împotriva cianurii, iar cianura este adusă de niște evrei, musai ești antisemit, legionar, fascist etc. Același institut a cerut dezonorarea post-portem a lui Valeriu Gafencu, supranumit de evreul Nicolae Steinhardt „Sfântul Închisorilor”. Asta fiindcă ar fi făcut parte în copilărie din „Frățiile de cruce”!
Mai nou, același institut a intervenit și la Timișoara în povestea cu atribuirea numelui gânditorului român Petre Țuțea unei străzi din oraș. Într-o scrisoare pe adresa Consiliului Local, institutul cere municipalității noastre „să reanalizeze oportunitatea atribuirii unei străzi din Timișoara numele lui Petre Țuțea, act prin care s-ar cultiva memoria unei pesonalități simbol a extremei drepte interbelice, cunoscute pentru convingerile sale antidemocratice”. Hopaaa! Vorbim de democrație? Poate ar trebui să ne întrebăm câtă democrație au adus în România pe tancurile sovietice Ana Pauker, Iosif Chișinevschi (alias Jakob Broitman), Teohari Georgescu (Burah Tescovich), Lothar Rădăceanu, Miron Consantinescu (Mehr Kohn), Alexandru Nicolski, Vasile Luca și mulți, mulți alții. Dar e incorect politic să pui astfel de întrebări.
În fine, în aceeași misivă, Țuțea este descris drept un legionar feroce care – culmea fascismului! – mai scria și la ziarul „Cuvântul”. Acolo unde au mai publicat Mircea Eliade, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Emil Cioran și – atenție! – Mihail Sebastian. Nu mă număr printre patriotarzii care se bat cu pumnii în piept urlând că România n-are nevoie de sfaturile europenilor sau americanilor. Din contra, doar teama de unele sancțiuni externe au mai temperat excesele guvernanților români, oricare au fost ei. Dar mai există și limite.
Nu cred că un institut, fie el și „Elie Wiesel”, trebuie să le dea sfaturi timișorenilor vizavi de ce personalitate merită sau nu să ajungă numele unei străzi din Timișoara. Nu cred că un institut, fie el și „Elie Wiesel”, e îndrituit să ne învețe istoria României. Ne-a învățat destul Mihail Roler! Or fi timișorenii extrem de toleranți, așa cum se spune, dar gesturi precum ale Institutului „Elie Wiesel”, pot să aibă efecte adverse, respectiv să facă uitată și proverbiala toleranță. Și revenind la Petre Țuțea, nu știu dacă merită sau nu să dea numele unei străzi din Timișoara. E decizia consilierilor votați de timișoreni. Dar de dragul adevărului istoric, trebuie spus că n-a fost antisemit și nici măcar fruntaș al Mișcării Legionare. Cea mai bună dovadă e chiar faptul c-a rămas în guvernul condus de Ion Antonescu după rebeliunea legionară din ianuarie 1941, în urma căreia toți șefii și șefuleții legionari, care n-au reușit să fugă din țară, au împânzit pușcăriile. Petre Țuțea fost un român care și-a iubit țara (e voie?) și a mai făcut și 13 ani de pușcării comuniste din acest motiv. (Pușcării conduse de Nicolski). Unde și-o fi spălat păcatele pe care le-o fi avut!
Autor: Ino Ardelean
Sursa: De Banat
Adauga comentariu