Când e doliu naţional, „Turcu’ plăteşte!”

Ne naştem, creştem, trăim cum putem şi, firesc, ajungem la finalul imprescriptibil când ne dăm obştescul sfârşit. Niciodată nu isprăvim ce ne-am pus în gând, pentru că Doamna cu coasa vine când vrea ea să-şi ia haraciul, nu când vrem noi. Nimic anormal până aici. Cu nişte ani în urmă scriam că televiziunea este un instrument eficace, o modalitate de control al minţii, la fel sau chiar mult mai nocivă decât oricare alt drog. Drogurile sunt o ameninţare la adresa ordinii sociale, însă televiziunea este un drog care creează dependenţă, controlat şi distribuit de nişte diabolici, un drog care ne transformă în mutanţi, ne alterează raţiunea, făcând aproape imposibilă dorinţa de evadare din vicisitudinile realităţii cotidiene. 



De peste 26 de ani se practică spălarea creierelor, prin strategii şi tehnici subtile care, cuplate cu efectul televizorului asupra undelor creierului, fac să pară infantilă ingeniozitatea celor mai erudiţi psihologi. Ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau organizaţiile din umbră decât o masă de zombie uşor manevrabili? Cam pe-aici a ajuns „Starea Naţiunii” în ţara Marelui Mut.

De câteva zile, mass-media din România (nu neapărat românească) a umplut eterul şi sticla televizoarelor cu un dramatism grotesc, anunţând ştirea că o falsă „regină a Românei” a plecat la cele veşnice la vârsta de 92 de ani! Minciună şi falsificare a adevărului istoric! N-a murit nicio „regină”! România este Republică! N-are nici rege, nici regină, nici prinţi! Conform exprimării dintr-un alt context al culturnicei Biro Rozalia – unul dintre clasicii guvernamentali în viaţă -, a murit „o persoană bipedă”. Anna Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite de Bourbon-Parma s-a căsătorit cu Mihai-viteză, un pierde vară la propriu, „un nevoiaş al minţii”, cum l-a numit marele Pamfil Şeicaru – pe data de 10 iunie 1948, în Grecia, adică după o jumătate de an de când trădătorul-donator de la 23 august 1944 abdicase şi nu mai era rege. Nu oricum, la înţelegere cu guvernul Petru Groza, contra unei rente viagere substanţiale (pe care i-a retezat-o „împuşcatul” în anii ’70), başca calabalâcul de bunuri cu care deja plecase cu puţin înainte de abdicare. Astfel, în România anului 2016, eroii neamului sunt puşi la index, iar paraziţii, urcaţi la loc de cinste. Se poate afirma că Ţara a devenit un spaţiu concentraţionar, unde unii intră pe „porţile regilor” iar alţii iau calea exilului.

Pe vremea lui Al. Ghica, în timpul judecării unui proces în care erau implicaţi un negustor român şi unul turc, unul dintre boierii divanului a adormit. Trezit ca să-şi spună părerea, el a rostit automat: „Turcul plăteşte!”, ceea ce nu era corect, turcul fiind nevinovat. Cam aşa se petrece şi astăzi la curtea iohannisto-cioloşistă. Dacă Ana de Bourbon-Parma, pe lângă cetăţenia franceză a avut şi alte cetăţenii, nu cunosc, dar cetăţenia română şi statutul regină, BA! Ana nu a avut niciodată coroană regală, nu a cerut cetăţenie română şi nici nu a încercat să înveţe limba română. Atunci, pentru ce atâta mascaradă? Cine suportă cheltuielile? „Turcu’ plăteşte!” Adică, poporul român. Nimic nu justifică marele tam-tam şi amploarea care se dau evenimentului şi afirmaţiei mincinoase, inclusiv cheltuielile aferente, dar, cum ziceam, „Turcu’ plăteşte!” „Casa (ne)regală” a beneficiat de bunuri şi proprietăţi, a încasat şi păpat banii românilor, dar a refuzat să achite impozitele datorate statului român, implorând autorităţile să-i anuleze datoriile. Preşedinţia, Guvernul şi ocupanţii fotoliilor Casei Poporului – care nu mai este a poporului român, ci a Clubului „Ali Baba şi centurionii adormiţi ai neamului” – au fost de acord. A scutit-o de taxe şi impozite pentru că… „Turcu’ plăteşte!”.

De mai bine de o jumătate de an, hârleţele, târnăcoapele şi buldozerele au fost puse la treabă să construiască, la curtea de Argeş o necropolă pentru oase „regale”. Şi pentru asta, tot „Turcu’ plăteşte!”, nu „casa regală” a republicii România. Dacă timp de o viaţă, Ana şi consortul – despre care nu se mai ştie aproape nimic, iar gurile rele bârfesc că ar locui prin cine ştie ce frigider elveţian – au stat departe de ţara asta, de ce nu-i înmormântează acolo? Răspunsul este simplu: pentru că, acolo, cheltuielile de înmormântare le-ar suporta „beneficiarul”. Aici, „Turcu’ plăteşte!”. Şi mai e ceva: pentru că, tot „Turcu’ plăteşte!”, va fi o înmormântare cu repetiţie. „Un balamuc macabru nemaîntâlnit la nicio casă de nebuni din Uniunea Europeană”.

Dacă ar mai fi trăit, nici măcar Giuseppe Verdi nu ar fi putut imagina o versiune modernizată mai reuşită a lui, Nabucco, adaptată la jalnica „Stare a Naţiunii” române. Sicriul cu cetăţeana franceză Ana de Bourbon-Parma a fost adus din Elveţia, pe calea aerului, la Bucureşti. Sine die, tot „Turcu’ plăteşte!”. Ne-a fost oferită o scenă umilitoare, premeditată aş spune, ilustrând cât de jos s-a prăbuşit demnitatea mioritică: militarii din Regimentul de Gardă poartă pe umeri un copârşeu neromânesc acoperit cu o cârpă blazonată – nu cu Tricolorul românesc – şi se derulează protocolul cuvenit unui om de stat, unui erou sau martir al Neamului. Semn al sclaviei! În cazul de faţă, „Corul robilor” din opera italianului nu este altcineva decât poporul român, reprezentat de militarii unei armate decimate, ce duce pe umeri un sicriu străin cu însemne străine. Ana de Bourbon nu a făcut nimic pentru a servi interesele României, ba, s-ar putea spune că i-a iubit pe români la fel de tare ca Elena, cea care l-a zâmislit (nu se ştie precis cu care colonel grec) pe Mihai I, donatorul pământului şi bogăţiilor Ţării, ruşilor, în urmă cu 72 de ani, la 23 august 1944. În 1946, pentru infamia Regelui, a plătit Mareşalul. Astăzi, „Turcu’ – poporul român – plăteşte!”. regina-mamă

Când a murit Florin Constantiniu, administratorul de la Bellu nu era de găsit, aşa că l-au înmormântat în grabă la Cimitirul Militar Ghencea. Când Gheorghe Buzatu a plecat la întâlnirea cu Iorga şi Mareşalul, oficialităţile abia au catadicsit să facă un gest. Cei doi au slujit interesele Istoriei naţionale „sincere” nu a uneia falsificate. Acum, când „persoana bipedă” care n-a avut nimic de-a face cu Ţara şi Neamul şi-a dat duhul, „toată floarea cea vestită” a papagalilor oficiali varsă lacrimi de crocodil şi declară doliu naţional. De ce? Ziua de sâmbătă, zi de 13, cu ghinion şi cu ale ei trei ceasuri rele… navetistul săptămânal, şeful guvernului şi hoarda autohtonă a lui Ali Baba vor fi alături de „suferinţa” paraziţilor „casei regale”, paranghelie pentru care tot „Turcu’ plăteşte!” Cineva, „persoană importantă, nu spui cine”, tare şi pe drept supărat, îmi scria: „[…] ieri m-au apucat dracii auzind la televizor că a murit regina Ana. A cui regină? Doliu naţonal? Ce a făcut pentru Naţiunea asta? Mai mult a făcut Elena Ceauşescu, zău dacă nu! O spun oriunde, oricui, oricând, deşi am urât-o pe Leana lu’ nea Nicu şi o urăsc şi acuma, dar pentru naţiunea asta, ea a făcut mai mult decât Ana-recent decedată. Ca să mă răzbun, mi-am organizat un chiolhan chiar pe 13 august. Nu glumesc! […] am profitat de faptul că se împlinesc nişte de ani de la cununia civilă chiar pe 13 august anul asta! Aşa că…. Dacă ştiţi pe cineva dispus să mă toarne la D.N.A., la Miliţie, la Guvern, că îmi permit să calc în picioare doliul naţional, v-aş fi recunoscător. Aş vrea să-mi sune ăia la uşă şi să auda ce le-aş zice eu. Da’ să vină mai spre seară, să apuce vinul să mi se urce şi la cap, nu doar să-mi coboare în picioare”. Are dreptate şi – ştiu că nu-i creştineşte -, dar mai că-mi vine să pun şi eu de-o sârbă oltenească. Tot pe 13!, că de, „Turcu’ plăteşte!”.

Autor: Ion Maldarescu

Sursa: Art-Emis