C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Când Dumnezeu nu bate cu parul

Disperarea a milioane de români obligaţi să trăiască opt ani de zile în „Infern”, sub cârmuirea unui laic pervers, farsor şi mitoman, este nu doar urmarea, dar şi dovada în plus că, într-adevăr, Dumnezeu nu „bate”, nu loveşte cu parul, nici cu pumnul în plex sau în faţă şi că, în general, atât în dimensiunea revanşei, cât şi a dreptăţii pământene, Dumnezeu are propriul său cântar şi măsură. Pe cât de întortocheate, pe atât de subtil-pilduitoare sunt căile sale.

E drept că, în rumoarea, în forfota şi delirul existenţial cărora le cad victime, deopotrivă, preceptele decalogului şi morala, tentaţia transferului de putere şi de decizie către transcendent şi divinitate e proporţională cu lejeritatea cu care, noi înşine, ne abandonăm destinului socotit implacabil sau ori de câte ori ignorăm idealurile şi adevăratele rosturi pe care ni le-a croit „accidentul” istoric al fiinţei. Aşa încât, privim cu înţelegere şi justificare revolta cetăţenilor ţării pentru uşurinţa, vecină cu blasfemia chiar, cu care Papa l-a îngăduit în preajma sa pe Băsescu, ca şi faţă de aroganţa cu care, un individ ca el, fără nimic sfânt, ba, încă, cu o conştiinţă atât de încărcată de matrapazlâcuri, mitocănii şi diversiuni, invocă cu seninătate protecţia divină şi o ia în posesie.

Dar, dacă e un fapt cert că Dumnezeu nu bate cu parul iar de multe ori ni se pare de-a dreptul impasibil şi „surd” la rugile noastre cele mai fierbinţi, atunci cu ce oare „loveşte” El din moment ce am simţit nu o dată, pe propria piele, acţiunea sa punitivă ori binefăcătoare, aşa cum ne place să credem că i se datorează?

Personal, mă încumet, mă încăpăţânez să cred că Dumnezeu, în marea, în consacrata Lui înţelepciune şi bunătate, „bate” pur şi simplu cu pilda, cu puterea exemplelor născute aici în atmosfera terestră a contradicţiilor, a împlinirilor sau eşecurilor personale ori ale naţiunilor, de a cărei răspundere Dumnezeu se derobează, pe bună dreptate, cu tact. De asemenea, nu este exclus ca, din arsenalul sau de persuasiune şi bunăvoinţă, să nu lipsească nici apropoul indirect în faţa căruia nu avem încă instrumentele, senzorii adecvaţi pentru detectarea acestuia.

Iată, vrea să spună El, şi chiar, în felul lui, spune, atâta doar că nu suntem destul de atenţi, iată, v-am dat, ca să vă păstorească, un nevolnic, un om de nimic, fără simţul răspunderii şi-al onoarei, v-am dat un specimen gregar şi toxic dominat de apucăturile şi instinctele băieţilor de cartier din lumpen-proletariatul anilor ‘60-’70 căruia securiştii naţiei i-au deschis drum către politica la nivel înalt; un individ dispunând de un incredibil tupeu şi o uluitoare şmecherie din care a făcut virtute politică; da, un individ cu un caracter deplorabil care a plâns pe umerii victimelor uneltirilor sale, care a scuipat acolo unde a lins şi a lins acolo unde părea a fi uitat că scuipase; un parvenit care şi-a făcut cadou vile şi proprietăţi, lui şi odraslelor lui, din bani niciodată justificaţi iar adversarilor politici cadouri otrăvite; care a împilat categorii socio-profesionale făcând ca slugărnicia şi frica să rămână în veci profitabile slăbiciuni omeneşti, care a citit (!) cărţile de istorie pe dos şi pe sărite, jignindu-ne memoria, reperele şi simbolurile naţionale; un specimen cu aere de „tătuc” şi cu nostalgia, cu tentaţia dictaturii în comportament şi în suflet; un individ aflat în conflict şi permanentă dispută nu doar cu tocul, cu călimara şi cu rafturile bibliotecilor, dar şi cu bunul simţ, jurând strâmb pe Biblie şi subtilizând cetăţenilor portofelul şi pâinea de la gură în numele unui iluzionism economico-financiar inutil.

Ceea ce nu ne spune Dumnezeu şi nici nu vom şti vreodată este dacă ni l-a „dat” cumva ca un semn de pedeapsă, de avertisment, ca pe un capriciu al hazardului sorţii, sau doar pentru a trezi în noi fiinţa aceea responsabilă de acţiunile noastre şi capabilă de învăţătură de minte care ar trebui să devenim! Pentru că tot El ar putea să continue şi să spună: da, dar i-am dat aceluiaşi individ, graţie vouă, şi ruşinea de neşters a două suspendări succesive, i-am dat nenumărate prilejuri să se arate în toată goliciunea şi micimea caracterului său şi în toată evidenţa lipsei voinţei de bine, cu alte cuvinte, oameni buni, suntem chit! Aşadar, mai departe e treaba, e obligaţia voastră să vă puneţi la lucru mintea şi discernământul, e datoria voastră să deschideţi larg ochii, să nu vă mai faceţi chip cioplit pentru ca un astfel de model uman să rămână irepetabil, doar un accident ruşinos. Şi mai admiteţi că în prea multe împrejurări şi ocazii, aşteptând să vă pice daruri ori numai semne din cer, mai bune, mai rele, aţi aşteptat ca tot Eu, ca tot mâna divină să vi le bage în sac ori în traistă!

Deşi dialogul este doar închipuit, printre rândurile aparentei sale tăceri, poate vom înţelege că a sosit vremea ca, privind, sondând, reflectând la propriul nostru rost şi destin, la Dumnezeul acela tainic aflat, fără s-o ştim de multe ori, în fiecare dintre noi, „uleiul” adevărului, dreptăţii şi binelui, animat de gândurile şi acţiunile noastre, va ieşi la suprafaţă şi la lumină.

Cât despre farsorul care se visează, pe lângă grade, şi cu epoleţi de inspiraţie divină, să nu socotim că e de datoria Domnului să ne scape de el. Să nu-l împovărăm pe Dumnezeu cu o misiune care, de fapt şi de drept, ne revine, ba, chiar ni se cuvine nouă.

Băsescu, ilegitimul, tăietorul de frunză la câini, cu largul concurs al complicităţilor interne şi al dezlegărilor internaţionale, se pregăteşte, după tipicul consacrat, adică fără ruşine şi fără nicio jenă, să ne joace ultimul act al farsei, să ne aducă şi ultimul afront: aşteaptă deci ca, după încă două sezoane de stat cu burta la soare şi alte două de alunecat cu sania mobilă, odată ajuns la sfârşit de mandat, să ne râdă în nas şi să ne hăhăie ieşind pe poarta Cotrocenilor, „Yes! V-am făcut, proştilor!!”.

Dacă aşa ori nu vor sta lucrurile, nu pe Dumnezeu ar trebui sau nu să-l facem răspunzător devreme ce chiar El, dacă ne-am pricepe să-l întrebăm şi mai ales să-l auzim, cu siguranţă, ne-ar spune că e numai şi numai Lucrarea noastră!

P.S. Autorul îşi cere scuze pentru că într-un articol anterior a comis o nedreptate involuntară, sesizată şi amendată prompt de cititori avizaţi, faţă de memoria excepţionalului scriitor I.D. Sârbu., cel care a scris „Adio, Europa!”. Referirea la A.E. Bakonski ar fi trebuit să vorbească despre romanul „Biserica Neagră”.

autor: Ioan Viştea
sursA: cotidianul.ro

Related Posts

3 Responses “Când Dumnezeu nu bate cu parul”

  1. Maria says:

    Nu stiu de ce va sta in gat numai Basescu si nu vedeti vrerea poporului cu 300 de parlamentari, de plagiati de ministrii condamnabili,de cresterea preturilor,de pensiile de 350 lei marite in deridere cu 4 lei,de facturile marite pe care nu le mai putem achita etc.Cine conduce tara Basescu?.Vreti sa ne distrage-ti atentia cu toata ziuza Basescu.Basescu.Basescu….Va rog sa nu mai trimite-ti mesaje de genul acesta.

  2. Vale crisan says:

    Sunt de acord cu iesirea lui Basescu Traian din politica

  3. Costea Emilia says:

    Pentru Maria
    Daca vrei sa nu mai primesti , trebuie sa iesi singura . Eu chiar nu ma supar , m-am saturat de orbi , surzi si ciungi , cu un neuron prapadit care nu stiu sa faca diferenta intre cei ce iau cu japca (basescu si gasca ) si altii care dau , chiar si 4% , dintr-un buget facut praf si pulbere de aceeasi banda de hoti , basista .

    In ceea ce-l priveste pe acest NIMENi ajuns in fruntea tarii care n-are nimic sfant si care crede ca i- a pus Dumnezeu mana pe chelie , justitia divina va veni in mod cert si nici nu va sti de unde i se trage , asa cum de fapt nu are niciun habar de Dumnezeu . Pana atunci eu sper sa primeasca ce trebuie prin justitia umana pe care a ocolit-o tot timpul si de care se teme intr-atat incat e in stare de orice .

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss