Analize și opinii Politică

Bolşevici&Co

Ce încearcă Băsescu să facă? Se pregăteste să se despartă de vechea gardă. Prea şi-a luat-o în cap!

Preşedintele Băsescu a intrat brusc în joc contestând regulile jocului. Orice congres este un conflict pentru putere purtat la vedere. Ce îl îngrijorează pe liderul de facto al PDL? Iată: „Să vii cu listă în PDL mi se pare o bolşevizare a partidului. O spun deschis: lista este un pas teribil înapoi în modul de funcţionare democratică a PDL. Fie ea şi de patru prim-vicepreşedinţi! Aia nu e listă de oameni politici aleşi. E listă de gaşcă, oricine este în ea. Deci preşedintele „îşi pune o găşcuţă sub el”. „E pentru prima dată în istoria PDL când se întâmplă aşa ceva!” A comparat şi modul în care s-au desfăşurat congresele PSD şi PNL, apreciind că PSD a avut un congres mai democratic decât PDL. La mijloc ­s-ar plasa ca intenţie PDL care merge pe o formulă mixtă. Uninominal pentru mulţi vicepreşedinţi. Pe listă pentru-primvicepreşedinţi, listă propusă de Boc însuşi.

Dacă aş fi scris eu „bolşevizare” s-ar fi găsit un democrat-liberal să mă acuze de reflexe antiportocalii irepresibile, că „exagerez”, că sunt antiBăsescu. Ar fi refuzat luni de-a rândul să participe la emisiunile mele (o fac din decembrie). Evident, aş fi fost decăzut de câţiva deontologi de partid din calitatea mea de jurnalist. Citesc această „ieşire prin Sărindar” ca pretenţia lui Băsescu de a avea monopolul criticii vizavi de guvern şi partidul său de suflet. Vrea să fie singurul care are drept la opinii contrare în raport cu liderii PDL şi miniştrii în exerciţiu. Când vine de la el, critica e mumă. Când vine de la presă, e ciumă. În acest caz, eşti vândut unor interese obscure – balivernele ştiute. Căror interese s-a vândut Băsescu? Ar trebui să îl întrebe liderii PDL. S-o fi dat cu mogulii…

Nu cred că e doar un joc de imagine. Vine cam aşa: Băsescu oferă o doză de critică, atunci când toată lumea e nemulţumită. Mulţi vor zice: Ai văzut, dle, a zis-o! Şi el e nemulţumit, să nu mai crâcnim în front! Aşa se observă mai puţin că ne scade puterea de cumpărare. Se pregăteşte o scurtare de cap? Va juca Boc rolul vornicului Moţoc şi Băsescu pe al lui Vodă Lăpuşneanu? E pe cale să cadă în dizgraţie bietul Boc? Pentru Cotroceni e un ţap ispăşitor perfect. Ieşirea de luni seară a preşedintelui e o diversiune? Poate, dar nu e numai atât.

Ce încearcă Băsescu să facă? Să se emancipeze de PDL? Vrea să se lepede de propriii lui copii? Se pregăteşte să se despartă de vechea gardă. Prea şi-a luat-o în cap! Totuşi, formula alegerilor la congres a fost un compromis negociat (cu Băsescu arbitru) între: 1) cei care doresc vot uninominal (nu au puterea şi şi-o doresc la congres) şi 2) partizanii votului pe listă (au puterea şi nu vor să o piardă). Băsescu putea să îi invite la Palat şi să le spună ce vrea de la ei. Tipul de vot la congres – mixt – s-a stabilit cu aprobarea lui. Glumeşte când zice că nu a ştiut nimic. Şi, oricum, prim-vicepreşedinţii ar fi aleşi conform voinţei sale, nume cu nume. Băsescu, e clar, şi-a schimbat între timp gândurile. Nu ar fi prima dată. De ce s-a răzgândit Băsescu? E o bună întrebare. Acum merge pe formula „Întărâtă-i drace!” ca să apară în final ca salvator al situaţiei? E cel care intervine ca un zeu, dând din mâna lui puterea cuiva, ca să aibă de unde aştepta recunoştinţă şi supunere? Nu e exclus ca Băsescu să vrea şi un mare spectacol mediatic. E îngrijorat că anunţatul congres se îndreaptă spre anonimat şi indiferenţă, dacă lucrurile sunt tranşate dinainte, şi pune gaz pe foc.

Stelian Tănase
sursa: adevarul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu