Orice om rațional și un pic interesat de politică știa asta. Inclusiv Iohannis știa asta.
Însă referendumul a fost despre altceva. A fost un soi de biopsie (deși pare că nu mai e mult până la o autopsie) a cancerului care roade acest popor.
Milioane de români cu ifose intelectuale și urbane, hipsteret, cuconet, corporatiști și (vai!) profesori, cadre universitare, cercetători, unii dintre ei, vai!, umaniști, specialiști chiar în științe sociale, au votat nu doar fără o minimă documentare, fără o minimă reflecție, adică ca ultimii proști, dar au votat plini de ură.
Am văzut cum ura poate să năclăiască mințile a milioane de români ce au, prin studii și munca lor, pretenția legitimă de a se crede partea “bună” a României.
Am văzut la acest referendum că “partea bună” a României este de fapt mânată de răutate, o răutate din aceea “obiectivă”.
Ori singura răutate “obiectivă” este cea demonică….
Verdictul biopsiei? Cancer.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
…nu trebuie sa ne mai agitam… intr-o generatie se va sterge de pe harta Romania… sintem o efemerida de la fanarioti incoace… caterinca aia cu romanu’ bun, harnic, ospitalier, inimos si altruist a fost o gogorita ce si-a aratat fata hida in ultimele trei decenii… ASTIA sintem, cei care am facut Romania DE AZI, DE ACUM… EA este NOI… este oglinda a ceea ce sintem noi in realitate si nu in imaginarul colectiv sau individual… in rest, vorbe desarte… fomismul si capatuiala, tradarea si mi-se-rupismul sint coordonatele noastre de dupa cel de-al doilea razboi… doar frica de sistem ne-a mai tinut in friu… acum este democratie si este liber la idiotenie si ticalosenie… omenirea va avea bafta ca ne ”stingem”… va fi o lume mai CURATA…
35 MILIOANE DE EURO C/VAL. UNUI REFERENDUM NECONSTITUTIONAL.
…
As fi construit o clinica de reumanizare (fara studii de fezabilitate, consultanta, autorizatii, aprobari, licitatii, dotari sofisticate, licori, doctorii) cu puncte de lucru la nivel mondial in care sa invatam cum sa ne comportam omeneste.
A interzice amnistia si gratierea fiintei umane…?!? Va imaginati dimensiunea CAPCANEI GLOBALE!?
INCHISOAREA PLANETARA DESTINATA OMULUI, respectiv rasei umane.
Pe “corupt” l-as ajuta sa se decorupa. De ex. daca a defrisat ilegal l-as ajuta sa impadureasca, daca a vandut tara, l-as ajuta sa o rascumpere, daca a atacat, sa apere, tradat, sa se caiasca/regrete, pocait/schimbe in bine, vindecam trupeste, tamaduim sufleteste, mantuim = rascumparam neamul omenesc din corsetul… unei entitati X preocupata de operatiunile privind disparitia rasei umane sub orice forma posibila si imposibila. Profund incorect!
In ce creaturi ne-am transformat? Aceasta-i intrebarea!