Mă amuză formularea ”izolarea Rusiei”.
Eu nu pot vedea nicio izolare a Rusiei în evenimentele din ultima vreme ci o polarizare a lumii care duce, inevitabil, la o izolare a Occidentului (din care România face parte).
Toate sancțiunile impuse Rusiei, tot conflictul din Asia în care se urmărește, probabil, ”izolarea Chinei”, duc de fapt la consolidarea unei alianțe care poate însemna sfârșitul Occidentului.
Când China, Rusia, Iranul și Turcia colaborează de zor, când India și Brazilia privesc spre ei cu încredere și speranță la o alternativă la globalizarea neoliberală a Occidentului, când Rusia se afirmă ca putere militară superioară NATO (lucru recunoscut chiar de oficiali NATO), când China cumpără Africa, când Turcia se afirmă ca lider al lumii islamice luând, încet dar sigur, rolul coruptei și teocraticei Arabii Saudite- cam singurul aliat al Occidentului rămas în lumea islamică), când economia chineză deja o depășește pe cea americană, a vorbi despre ”izolare” de către Occident e o glumă propagandistică, de genul celor făcute de propaganda nazistă, care explica că după ce vor ocupa sovieticii jumătate din Germania, abia, va veni victoria finală pentru Hitler.
În fapt asistăm la o auto-izolare a Occidentului.
O Uniune Europeană în care fanteziile ideologice, de mână cu o prosperitate pe datorie, duc țări întregi spre prăpastie pe ritmuri de ”Oda bucuriei”, o SUA care oscilează între delirul ideologic al corectitudinii politice și naționalismulși imperialismul belicos neoconservator (neoconservatorii împachetându-l definitiv și irevocabil pe Trump), trăiesc o fantezie: aceea că de fapt ele ar mai fi lumea, că mai au forța de a izola pe cineva.
În fapt, această trufie imperialistă se bazează pe produse made in China, pe mâna de lucru ieftină a Africii, Asiei și Americii latine care vin buluc peste noi pentru că noi avem nevoie de ei, nu pentru că am fi neputincioși să ne apărăm granițele, pe gazele rusești și pe memoria altor secole.
De vreo 10 ani aflăm că deși Occidentul e în criză economică, China e un ”uriaș cu picioare de lut” iar prăbușirea sa economică e ”iminentă”. De vreo 6 ani aflăm că înfrângerea Rusiei prin sancțiuni economice va avea loc….mâine, sau, hai, poimâine. În fapt sancțiunile economice au reușit performanța să scoată Rusia din capcana unei economii bazate pe consum și să își relanseze propria economie internă. Turcia, după un puci încercat de americani (evidențele sunt destul de multe) a renunțat la iluzia UE, a părăsit de facto NATO și s-a alăturat Rusiei.
Primăverile arabe, făcute cu încurajarea unui Occident care poate că spera că astfel va prelua controlul asupra Orientului a dus la renașterea unui islamism foarte anti-occidental.
America latină e departe de a fi acel continent în care guvernele și juntele militare impuse de CIA mai apărau America de comunism și interesele corporațiilor americane de….naționalism.
SUA și Occidentul nu au mai câștigat niciun război din 1945 încoace. Și acela l-au câștigat în alianță cu URSS, să nu uităm.
Occidentul are o singură șansă: să fie glamour, strălucitor și….vandabil. Ca un mall. Dar mall-ul care își ”izolează” cumpărătorii, alungându-i, are toate șansele să dea faliment.
Deci cine pe cine izolează?
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca Blog
Foarte corecte, observatiile autorului articolului! Este infantil sa crezi ca China si Rusia sunt terminate dpdv politico-economic si militar, cand ambele tari isi dezvolta pe zi ce trece, noi capacitati militare si industriale cu ajutorul carora vor domina cat de curand Lumea! Noi, romanii va trebui sa fim foarte atenti la toate actiunile clasei politice romanesti indreptate impotriva Rusiei(la ordinele stapanilor din Vest) si sa-i sanctionam prin toate mijloacele posibile, daca nu vrem sa devenim in curand, “Carne de Tun” in razboiul altora!
Buna! Buna intrebare. Cine cu cine si care pe care?! Raspunsul il primim in momentul in care constientizam faptul ca strategiile nu se croseteaza numai pe orizontala, la suprafata pamantului: ce vedem exista, ce nu vedem, nu exista…ups!!!
Nu suntem singuri in Univers. Adevarata revelatie.