Site icon gandeste.org

Bogdan Duca: „Conservator e, în general, cineva creștin”

Dar ce creștin poți să fii și să ceri desființarea salariului minim? Ce creștin poți să fii când mârâi că cei în nevoi primesc ajutoare sociale? Ce creștin poți să fii și să crezi inepția că piața, care este mânată de cel mai necreștin sentiment: lăcomia, se poate regla singură spre folosul tuturor? Ce creștin poți să fii și să ții partea cămătarilor, chiar dacă se numesc ”bănci”, când Scriptura și Biserica au condamnat constant și ferm camăta?



Ce creștin poți să fii când atunci când îți bate cel în nevoi la ușa țării tale, tu militezi duhovnicește pe inversul Evangheliei: să i se dea piatră, nu pâine? Ce creștin poți să fii și să crezi că e nedrept ca cei mai bogați să fie mai mult responsabilizați social decât cei mai săraci?

Ah. Știu și răspunsul: dar noi suntem împotriva ”căsătoriilor” gay și altor deliruri ideologice de acest tip.

Bun. E bună morala. E bun chiar și moralismul. Dar nu strică să fie aplicat cu prioritate asupra propriilor noastre păcate.

Sodomitul e păcătos. Dar până mă ocup să scot paiul sau ce o avea din…. lui, nu ar trebui să mă ocup de bârna din ochiul și din inima mea?

Privesc spre conservatorii creștini infestați de ideologia libertariană, care văd în capitalism dacă nu un zeu, măcar un sfânt arhanghel, și care propun o viziune a lumii la fel de odioasă ca și cea progresistă.

Dar odioșenie ”de-a noastră”, ”duhovnicească”, nu de-a lor…..

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Facebook

Exit mobile version