Politică

Berceanu: Contractul cu Bechtel a fost semnat pentru ca România să intre mai uşor în NATO

Mircea Geoană este responsabil pentru contractul cu Bechtel, a declarat Radu Berceanu în cadrul emisiunii “Garantat 100%”. “În perioada în care s-a semnat contractul cu Bechtel, Mircea Geoană a făcut demersurile necesare, fiind ambasador al SUA în acele timpuri. S-a speculat că acest contract a fost atribuit atât de repede, contract cu o valoare de peste două miliarde de euro, pentru a ne uşura intrarea in NATO”, a declarat ministrul Transporturilor.

“Vreau să-i aduc aminte domnului Geoană că banii în Ministerul Transporturilor nu dispar, dar sunt puţini, pentru că avem în prezent un contract cu Bechtel de două miliarde de euro, un contract prost pentru România, contract semnat de Năstase şi Mitrea, în perioada când Geoană era ambasador în SUA, contract ce s-a negociat în 6-7 zile pentru a ajuta România să intre în NATO”, a spus Radu Berceanu.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii a declarat recent că preţul estimat iniţial pentru construcţia Autostrăzii Transilvania, în contractul cu Bechtel, nu a avut o bază reală şi a fost prezentat “ca să sune bine”.

“În contract nu există niciun fel de termen, nu există niciun preţ, niciun fel de cantităţi. Există termene ţintă, preţuri ţintă şi cantităţi ţintă”, a spus Radu Berceanu.

sursa: realitatea.net

Tag-uri

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu