C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Băsescu plus două

Dacă, mâine, preşedintele Traian Băsescu ar întreba cetăţenii “Sunteţi de acord cu reducerea numărului partidelor politice?”, răspunsul ar fi “Da!”. Nu ar avea nevoie nici de argumente, nici de discursuri şi clipuri incitatoare ca la referendumul pentru micşorarea parlamentului. Ideea ar încolţi pe un teren fertil, fiindcă, în opinia poporului, mai puţin este bun şi ce e mai mult strică. Aşa se face că, în legislatura următoare, vom avea 300 de parlamentari, în loc de 450, o singură Cameră, în loc de două, şi, nu este deloc exclus, doar două partide parlamentare, în loc de patru.

Discuţiile despre introducerea votului uninominal în două tururi, după modelul alegerii primarilor, pe care PD-L le-a avut cu PSD în ultimul an nu au doar rolul de a-i strânge cu uşa pe liberali şi a-i aduce pe calea cea bună, a susţinerii guvernului.

Ele vizează găsirea unui aliat pentru întregirea reformei politice, aşa cum apare ea în viziunea preşedintelui Băsescu. Acesta mărturisea, mai demult, că i-ar plăcea ca, în Parlamentul României, să existe doar două partide, care să alterneze la putere. Uninominalul “pur” este singura metodă de curăţare a scenei politice, ea ejectând, în afara legislativului, formaţiunile cu forţă redusă. Ar avea de câştigat, aşadar, PD-L şi PSD, bine organizate şi cu o pondere electorală de 30 la sută, iar de pierdut PNL – partidul cu cei mai mulţi parlamentari făcuţi prin redistribuirea voturilor, nu prin obţinerea majorităţii în colegii – şi UDMR – formaţiune cantonată electoral într-o arie geografică restrânsă. Dacă, în al doilea tur, s-ar confrunta un liberal cu un pedelist sau pesedist, este mult mai probabil ca aceştia din urmă să-şi adjudece mandatul, beneficiind de suportul articulat al partidelor lor. La alegerile trecute, s-a văzut cum Marian Vanghelie a reuşit să scoată, în Bucureşti, parlamentari din nimic, să facă deputaţi din persoane absolut necunoscute şi neinteresante (Oana Mizil), dar votate, fiindcă erau de la PSD, au băgat mulţi bani şi, mai ales, au fost duse de mână, în campanie, de dom’ primar. Rare au fost cazurile când s-a ales, din prima, cine merita. De obicei, a câştigat cine trebuia, iar uninominalul în două tururi nu schimbă lucrurile, dar poate lăsa fără reprezentare politică, în Parlament, un sfert din electorat. “Reforma” băsesciană va fi însă completă, chiar dacă ea nu va însemna decât o împuţinare a protagoniştilor, nu şi o schimbare, în profunzime, de abordare a politicii, de mentalitate şi de comportament. Cei puţini aleşi vor renunţa la dezgustătorul populism din campanii, vor refuza contribuţiile financiare la negru, nu-şi vor mai mitui alegătorii, vor respecta instituţiile statului menite să-i controleze, îşi vor petrece weekendurile în colegii şi nu la repaus, în staţiuni, nu vor dosi bani, bunuri şi interese în declaraţiile date sub semnătură, nu vor folosi mandatul ca să parvină şi să prospere? Reforma băsesciană nu răspunde acestor întrebări, fiindcă nu are nimic în comun cu ele. Ea este făcută tocmai pentru a le evita, pentru a le îngropa într-o simplă operaţiune aritmetică, fals prezentată drept mare transformare politică. E ca o scamatorie frumos jucată, când iluzia te împiedică să vezi că obiectele din pălărie sunt, de fapt, aceleaşi. Din păcate, nemulţumirea faţă de politică este atât de mare la noi, încât şi o reformă-farsă ajunge a fi preferată stării de fapt şi luată de bună.

Rodica CIOBANU
sursa: gandul.info

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss