Preşedintele Traian Băsescu le-a spus miniştrilor că optimismul Băncii Naţionale a României privind economia nu are acoperire în evoluţiile viitoare, deoarece România va înregistra o scădere a PIB şi în trimestrul II şi va intra în recesiune, asigurând însă că va rămâne un partener al Guvernului.
“Plecând de la premisa că suntem parteneri în momente de criză, să ştiţi că în mod ferm rămân partenerul Guvernului până când trece criza, în speranţa că trece în timp util. Părărea mea este, deşi nu am elemente definitive, că optimismul manifestat de BNR în luna aprilie nu are acoperire în evoluţiile viitoare economice şi vom avea scădere şi în trimestrul doi, ceea ce înseamnă intrare în recesiune după toate normele”, a spus Băsescu miniştrilor.
El a arătat că este dificil de prognozat că România va avea o producţie agricolă egală cu cea din 2008, când a fost un an agricol foarte bun.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, în luna mai, că economia românească va traversa o recesiune în “V”, cu o scădere, urmată de o revenire treptată, considerând că punctul minim al acestei scăderi a fost atins în primul trimestru, iar în doilea trimestru s-ar putea relua creşterea economică, şi a arătat că îşi menţine speranţa că economia va înregistra un avans pozitiv până la sfârşitul anului.
Guvernatorul a precizat atunci că economia nu a intrat în recesiune tehnică, termen pe care îl defineşte ca o scădere a PIB în două trimestre consecutive, comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Preşedintele Traian Băsescu a participat la şedinţa de duminică a Guvernului.
sursa: mediafax.ro
Adauga comentariu