„Asistăm la pervertirea băncilor centrale? Observăm noi oare ca puterea de a crea bani a băncilor centrale este folosită pentru a creşte preţul acţiunilor pe bursă, în beneficiul celor megabogaţi?”, scrie Paul Craig Roberts, fost asistent al secretarului Trezoreriei în timpul administraţiei Nixon, cunoscut apoi pentru colaborarea cu Wall Street Journal şi pentru criticile aduse politicii SUA în perioada post-Război Rece.
“Banca centrală elveţiană, Banca Naţională Elveţiană, a cumpărat 3.300.000 de acţiuni Apple în primul trimestru al acestui an şi apoi înca 500.000 în al doilea trimestru. Cei bine infermaţi ar fi vândut în loc să cumpere. Se pare că banca centrală elveţiană mai are, pe lângă acţiunile Apple, acţiuni în valoare ce merge de la 250 de milioane de dolari şi până la 637 de milioane de dolari la Exxon Mobil, Microsoft, Google, Johnson&Johnson, General Electric, Procter&Gamble, Pfizer, Chevron, Merck, Facebook, Pepsico, Coca Cola, Disney, Valeant, Gilead, Amazon.
Scopul unei bănci centrale este de a fi creditor de ultimă instanţă pentru băncile comerciale care se confruntă cu retragerea numerarului de către deponenţi. Băncile vor cere un împrumut, în încercarea de a-şi mări rezervele de cash. Afacerile ar avea de suferit, la fel şi băncile care nu vor putea plăti deponenţii atunci când aceştia doresc.
Cu timpul, aceast scop a băncilor centrale a fost depăşit, pentru ca s-au creat depozite asiguratorii de către guverne. Este momentul în care băncile centrale şi-au descoperit şi alte meniri. Rezerva Federală din SUA, spre exemplu, a fost însărcinată să menţină redusă cota şomajului şi a inflaţiei, prin legea Humphrey-Hawkins.
Nici legea de funcţionare a Rezervei Federale, nici legea Humphrey-Hawkins nu spun că banca centrală ar trebui să stabilizeze bursa cumpărând acţiuni. Rezerva Federala ar trebui să vândă obligaţiuni pentru a descuraja şomajul şi a menţine inflaţia la cote reduse.
Dacă băncile centrale cumpără acţiuni pentru a stabiliza bursa, atunci de ce mai exista bursa? Capacitatea băncilor centrale de a crea bani pentru a menţine preţurile pe bursă este o negare a funcţiei burselor.
Problema cu băncile centrale este că oamenii sunt slabi, inclusiv preşedintele Federal Reserve şi toţi membrii conducerii. Milton Friedman şi Anna Schwartz au arătat că marea criză economică a fost consecinţa esecului Rezervei Federale de avea o politică expansionistă. Când o bancă intra în faliment, în perioada de dinaintea depozitelor guvernamentale asiguratorii, masa monetară se reducea cu echivalentul banilor din conturile acelei bănci. În timpul marii crize mii de bănci au falimentat şi au evaporat astfel puterea de cumpărare a milioane de americani.
Federal Reserve nu are dreptul să cumpere acţiuni, aşa stabileşte legea de funcţionare. Însă un amendament din 2010 a permis Rezervei Federale să cumpere acţiuni AIG. Acest amendament a creat o portiţă pentru ca Federal Reserve să împrumute bani unor entităţi care să-i folosească pentru a cumpăra acţiuni. Astfel, banca centrală elveţiană ar putea opera ca un agent sub acoperire al Federal Reserve din SUA.
Dacă băncile centrale nu pot avea o politică monetară ca lumea, atunci ne putem întreba cum se descurcă cu cestelalte operaţiuni? Unii observatori mai perspicace cred că Banca Naţională Elveţiană este un agent al Federal Reserve şi cumpără acţiuni importante pentru SUA în momente critice, pentru a opri căderea preţului lor şi pentru a da impresia că economia SUA merge bine.
Actuala scădere a bursei este de bun augur?
În acest moment nu se poate da un răspuns exact. Pentru a menţine sus fundamentul puterii SUA, dolarul, Federal Reserve a promis să crească dobânzile, însă a rămas mereu o promisiune. Următorul termen este în septembrie. Ideea că Federal Reserve ia în calcul creşterea dobânzilor face ca dolarul să nu piardă în raport cu alte monede, fapt care convinge lumea să nu renunţe la dolar, pentru că în caz contrar marea putere s-ar trezi cu un statut de Lumea a Treia.”
Autor: R.C.
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu