Babel

Traim intr-o lume formata din aproximativ 200 de state. Circa 40 la suta dintre acestea s-au nascut ca atare dupa 1970. Dincolo de ele – sau mai precis in interiorul acestor entitati – exista 5.000 de grupari etnice si se vorbesc peste 9.000 de limbi distincte.

“Buna guvernare inseamna armonia intre stat si natiune”,  John Stuart Mill

Pina pe la 1900, singura institutie globala era Uniunea Internationala a Telegrafului.

Astazi, autostrazile informationale spinteca lumea de la un pol la celalalt, exista ONU, UNESCO, FMI, Grupul Bancii Mondiale, UE, NAFTA, ASEAN si sute de mii de asociatii si grupuri care transced statele-natiuni in formule globale/continentale/regionale.

Engleza a devenit un fel de latina moderna, vorbita, mai mult sau mai putin corect, in mai toata lumea.

Am facut introducerea de mai sus pentru a-i ajuta pe cititori sa inteleaga mai bine ce s-a intimplat zilele trecute pe STRAZILE Londrei, ca si ceea ce s-a intimplat in SALILE desfasurarii summitului G20. Pentru ca intre cele doua REALITATI pare a se naste o prapastie fara precedent in ultima suta de ani.

In primul rind, o necesara observatie. Manifestantii antiglobalizare de la Londra sau de la Strasbourg (unde a avut loc summitul NATO) nu sunt nici costelivii care mor de foame si de sete in nefericita Africa, nici napastuitii din acea parte din Asia scufundata in mizerie cronica.

Nu sunt nici fundametalistii islamici. Sunt tocmai dezmostenitii marilor natiuni, ale caror lideri par incapabili sa le mai ofere cetatenilor un “contract social” rezonabil: economic, politic, juridic.

Criza economica declansata anul trecut a scos mai mult decit oricind in evidenta precaritatea fundamentelor pe care se bazeaza societatea contemporana.

Ideile nascute odata cu marii economisti englezi (Ricardo& Smith), filtrate de Mill, consacrate dupa Marele Razboi de dreptul la autodeterminare a popoarelor, finalul epocii coloniale de dupa 1945, toate acestea pareau sa contureze o lume sigura pe sine si capabila de progres relativ liniar, razboiul rece parind a fi singura piedica fundamentala in calea unui “sfirsit al istoriei”, care va consacra democratia si economia de piata ca valori unanim impartasite la nivel planetar.

Actualul cutremur economic scoate la iveala, insa, subrezenia unei liste de valori care par a fi impartasite de tot mai putina lume.

Economiei de piata i se reproseaza ca lasa in urma prea multe “victime colaterale”; democratiei, ca a ajuns un soi de mumie ideologica/doctrinara, dominata de trei-patru curente confiscate fiecare de cite o birocratie lipsita de imaginatie si cu reflexe uneori totalitare; sistemului juridic – in toate componentele sale – ca este profund nedrept cu cei de la periferie si inadmisibil de permisiv cu zonele puterii.

Armonia intre stat si natiune dispare, cele 200 de entitati fondate pe principiile statului-natiune incep sa se fisureze in “jucatori non-statali” reuniti pe principii etnice, lingvistice, ideologice, religioase, economice; fiecare dintre acestia din urma au propria lor viziune. In acest Turn Babel, limbile par deja a se fi incurcat.

Cele doua tendinte, exact contrare, unul de upgradare a globalizarii, celalalt de atomizare, lovesc, ambele, chiar daca din sensuri contrare, in aceeasi tinta: in statul-natiune. Or, acest concept politic este singurul pivot coerent care exista in momentul de fata, chiar daca de la intrarea lui in istorie, in secolul al XVll-lea (Pacea de la Westfalia) si pina la finele secolului al XX-lea a cunoscut nuantari si chiar mutatii importante.

Distrugera acestui concept – sau diluarea lui pina la disparitia de facto – inseamna distrugerea temeliilor lumii in care traim, cu un set de consecine absolut inimaginabile in momentul de fata. Globalizarea nu este cristalizata intr-o doctrina coerenta, este mai degraba un set de fenomene disparate.

La fel, atomizare/tribalizarea (scenariul Mad Max) retrimite fiinta umana intr-un neofeudalism timpuriu, in epoca in care in Germania actiona Codul svab iar merovingienii scriau legea salica. Daca nu cumva in aceea a triburilor si a migratiei popoarelor.

In era internetului si a televiziunii-la-purtator, miliarde de oameni accepta tot mai greu sa moara de foame cu nasul lipit de vitrina restaurantului in care bogatii lumii se infrupta. Oamenii Evului mediu acceptau asta, oarecum, pentru ca viata de apoi urma sa rasplateasca smerenia si umilinta si sa stearga pentru eternitate diferentele intre bogati si saraci. De aceea liantul sau simbolic a fost religia si nu ideologia.

“Secretul” democratiei – care s-a bazat cel mai putin, in istorie, pe coercitie – a fost clasa de mijloc, “burghezia”, adica plutonul gros de oameni cointeresati in bunul mers al lucrurilor. Nemultumitii – din punct de vedere politic, economic sau cultural – erau suficient de putini pentru a fi lesne catalogati ca “marginali”.

Incet-incet, sub presiunea crizelor de tot felul, fostii “marginali” incep sa devina, poate, o majoritate, iar fostii ideologi o minoritate asediata chiar la ea acasa.

Pericolul nu consta in instaurarea unei noi ordini mondiale – concept tulbure, asupra continutului caruia nici macar puternicii lumii nu se pot pune de acord – ci in haos. Cei care au asistat aproape impasibili la macelarirea unui milion de etnici Tutsi in Rwanda anilor ’90 nu si-au imaginat niciodata ca acest cosmar poate trece dincolo de clopotul de sticla in care este inchisa, imaginar, “lumea civilizata”.

Era vorba, nu-i asa?, de niste “marginali”, de o periferie a lumii. Sfirsitul crud al Yugoslaviei a fost tratat ca un incident geopolitic, desi se petrecea in inima Europei.

Parafrazindul pe Bob Dylan, cite asemenea tragedii trebuiau sa se intimple pentru ca cei de “sus” sa-si dea seama ca ceva nu merge, ca ceva trebuie sa se schimbe? Daca raspunsul va fi “suflarea de vint” a unor summituri petrecute in dosul scuturilor politistilor, Dumnezeu sa ne aiba-n paza.

Eugen Ovidiu Chirovici.
sursa: Bloombiz