Avem o şansă…

… Şansa să ieşim din criză înaintea altora. Ce facem cu ea?
Ar fi timpul ca focul Crizei Globale, aprins în America, în vara lui 2007, să înceapă să se stingă. Şase ani de zguduiri au dezechilibrat şi bugetele ţărilor, şi ale populaţiilor, şi băncile, şi companiile, şi mai cu seamă au zdruncinat dramatic încrederea în economie, în bunăstare, în viitor. Dar se stinge acest foc? Şi ce va fi după? Clubul de la Roma priveşte lumea în perspectiva viitorilor 40 de ani, Banca Mondială vede un orizont ceva mai apropiat, la numai 20 de ani distanţă, George Friedman (politolog american, fondator al unei mari agenţii de analiză geopolitică) ne incită cu două studii de amploare, privind următorul deceniu şi următorii 100 de ani, toate – ca şi multe altele– încercând o scrutare a viitorului din cercul încins al unei epoci de răscruce, cum o defineşte Lucian Boia. O lume apune, alta abia se conturează.

Prezentul este încă dominat de Criza Globală. Americanii susţin că au ieşit din criză. Dar argumentele lor nu sunt în totalitate tari. Mai departe, ei spun că Uniunea Europeană e încă în criză. Nici această afirmaţie nu e susţinută numai cu argumente tari. E cert însă că multe ţări din Uniunea Europeană au datorii publice peste PIB-urile lor, au deficite bugetare excesive şi mase de şomeri. Iar acest tip de criză, ce dăinuie încă în Uniunea Europeană, nu se va stinge dintr-o dată, ci încet-încet. S-ar putea, potrivit multor prognoze, inclusiv din Uniunea Europeană, să mai vedem ţări lovite de recesiuni. Şi, prin urmare, o prelungire a crizei.

N-ar fi însă exclus ca şansa ieşirii din criză să ne surâdă nouă mai repede decât altora. Creşte PIB-ul, cursul e stabil, scad inflaţia şi şomajul, ieşim din deficit bugetar excesiv. Ce ne ţine în loc? Faptul că o mare parte a societăţii stă în sala de aşteptare. Anii de boom (între 2004-2008) s-au dovedit a fi fost prea puţini. Populaţia, companiile economice, societatea în general n-au avut răgazul să se bucure prea mult timp de aerul proaspăt şi tare al dimineţii de schimbări radicale. A venit criza şi au început imediat întrebările. Şi problemele. Multe, dramatice, dureroase. Sunt multe întrebări şi puţine răspunsuri. Sunt multe probleme şi puţine soluţii.

Criza a dat pe faţă toate rănile societăţii noastre. Multe adunate în zeci de ani. Zgândărite, de cele mai multe ori cu duritate, au provocat dureri. Iar alinarea a fost şi este căutată de către cei din sala de aşteptare numai “sus”. Oamenii n-au încă obişnuinţă să privească în ei şi să caute acolo soluţii. Le aşteaptă de la autorităţi! Iar numeroaselor răni din aceşti ani – recesiune, şomaj, investiţii şi consum în scădere, tăieri de salarii, preţuri în creştere la alimente de bază –,cu care se confruntă şi autorităţile, şi societatea, li se adaugă una mai veche, care le influenţează negativ pe toate celelalte: trăim într-o ţară cu 19 milioane de oameni, a şaptea populaţie ca mărime din Uniunea Europeană, dintre care numai 4 milioane fac bani!

Autor: Adrian Vasilescu
sursa: jurnalul.ro