Avatarii dictaturii proletariatului, profesorii noștri de democrație?

Două întâmplări de dată recentă mi-au atras atenția și m-au făcut să îmi pun, încă o dată, întrebarea: de unde au dobândit acești foarte vocali și foarte înverșunați „profesori de democrație” expertiza necesară pentru a se pronunța ce e bine și ce nu e bine să se schimbe în legile justiției sau, mai rău, să dea ordin cine să apară la televizor și cine nu în dezbaterea acestor legi?



Primul exemplu fiind filosoful Mihai Șora care a declarat că postul de televiziune Digi 24 „merită să dispară”(!) pentru că l-a avut ca invitat pe deputatul Florin Iordache,fost ministru de justiție, șeful comisiei parlamentare speciale pentru legile justiției. Contează prea puțin sau spre deloc argumentele cu care centenarul monitor de bune moravuri își motivează somația, contează, însă,enorm de mult faptul că, în anul în care se vor împlini trei decenii de la căderea regimului politic monopartid și al ideologiei unice, cineva ridică o asemenea pretenție!

Orice om cu capul pe umeri se poate întreba de unde a învățat cugetătorul Mihai Șora această  lecție a persoanelor prohibite pentru-că au alte păreri decât domnia sa și co-militanții politico-ideologici? Răspunsul nu este greu de dat dacă ne uităm în mapa profesională- sau în dosarul de cadre?!- a domnului Mihai Șora. De unde vom afla că, acum 70 de ani, domnia sa a fost consilier al Anei Pauker, lugubru personaj format și afirmat în anii funești ai proletkultismului stalinist. După cum,tot acum 70 de ani, prin Decretul nr.214/1949, publicat în Monitorul Oficial din 23 mai 1949, a fost înființată Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniștri, adică cenzura. Instituție pe care, Nicolae Ceaușescu a desființat-o, în anul 1976, pentru a introduce… autocenzura! Situație în care îmi vine în minte faimoasa replică-”Altă întrebare?”- a  recent-prohibitului( de către Mihai Șora!) Florin Iordache.

Iar, dacă am deschis discuția,aș mai avea o întrebare: de unde are venerabilul actor Victor Rebengiuc acele foarte necesare cunoștințe în materie de justiție pe baza cărora s-a aflat în fruntea protestatarilor din fața Teatrului Național care cereau demisia ministrului Tudorel Toader? Motivul invocat fiind acela că ultra recenta și contestata ordonanță dată de ministrul de justiție aduce extrem de grave atingeri independenței magistraților. Pun,deocamdată, doar această întrebare, deși, la drept vorbind, aș putea să îi întreb, pe maestrul Victor Rebengiuc și pe co-militanții săi, cum s-ar simți dacă, mâine-poimâine un procuror, un avocat sau un judecător care a vizionat un spectacol în distribuția căruia s-au aflat, s-a apuca să scrie o cronică în care i-a face harcea-parcea, erijându-se în critici de teatru?…

Dar, pentru că am promis că voi mai pune doar o singură întrebare, mă țin de cuvânt și revin la cea pe care am scris-o ceva mai înainte. Întrebare la care avem deja și răspunsul dacă ne amintim că răposatul tată socru al domnului Victor Rebengiuc este colonelul de securitate Alexandru Nicolae Mihuț, despre care cei care l-au cunoscut povestesc cum că își făcea un titlu de glorie din faptul că „i-a stârpit pe bandiții din Munții Făgărașului”. Este vorba despre rezistența anticomunistă de la începutul anilor *50 ai secolului trecut, despre care prea bine se cunoaște că au fost vânați cu bestialitate de Securitatea de sorginte kagebistă. Lucruri pe care nu le spun eu,acum, pentru prima oară ci au fost afirmate public și de mai multe ori, fără însă ca să fie contrazise.

Departe de mine intenția de a limita dreptul la afirmarea deschisă a unor critici aspre și întemeiate, dar dați-mi voie, în numele acestui drept profund democratic, să nu fiu de acord nici cu lecțiile de democrație pe care ni le țin cele două personaje care, fiecare în felul său, se dovedesc a fi doar avatari ai ideologiei și practicii dictaturii proletariatului. Purtând, – atunci sau acum?-, vorba lui Geo Bogza,odăjdiile unei credințe în care nu cred.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro