Într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, a acuzat o „guantanamizare” a României, în care procurorii ţin acuzaţii “la beci” până când spun ce a spus denunţătorul, o practică similară cu cea de la Guantanamo, unde suspecţii de terorism erau ţinuţi prizonieri “până ce spuneau ce voiau să audă ofiţerii CIA”.
Prin similitudini şi context, afirmând că România este un lagăr de prizonieri ai unei justiţii pentru a cărei “reformare şi modernizare” fostul preşedinte şi miniştrii săi de Justiţie au căpătat cununile de lauri ale Departamentului de Stat al SUA şi ale Comisiei Europene, declaraţia citată exprimă tocmai ceea ce “reformatorii” au gândit şi împlinit. Au impus “legi ale autoritarismului politic”, ignorând dezbaterile democratice, au expediat în derizoriu Constituţia şi Parlamentul, pentru a adopta “legile justiţiei politice” prin asumarea răspunderii guvernului.
La dimensiuni mai reduse, dar nu mai puţin importante, acelaşi lucru îl afirma, într-o altă expresie, fostul secretar de stat de la Justiţie şi şef la Direcţia de Investigare şi Combatere a Crimei Organizate, reproâşndu-şi că a gândit şi modificat legislaţia penală doar în componenţa excesiv represivă, ignorând protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Declaraţiile “Băsescu – Bica” au o şi parte de adevar, cotidianul.ro găzduind dezbateri oportune în legătură cu inepţiile de “Gulag” ale noii legislaţii penale,Ireversibila criză a justiţiei; C.T. Popescu şi Bogdan Chirieac se prind în plasa unei diversiuni. Numai că, la momentele respective, nici Elena Udrea, nici Alina Bica, nici Horia Georgescu, nici Mircea Băsescu, nici ginerele Pricop & Comp. nu erau în custodia poliţiei ori invitaţi la parchete, pentru a colabora la convertirea “informaţiilor secrete” în mijloace de probă.
Indicele de valoare a “reformei Justiţiei” s-a transformat în contrariul său, imediat ce “legislatorii” au devenit justiţiabili. Şi cu câtă emfază şi nedisimulată satisfacţie a ţinut să-şi lege numele de de toate codurile, asemenea lui Cuza! Iar acum, cine reneagă “Codex Băsescus”?! El însuşi! Toată viaţa şi cariera sa par a se întemeia pe renegări. De colegi, de prieteni, de camarazi politici, de colaboratori, de poporul alegător şi, de ce nu, renegarea Patriei?! Pe care a asemuit-o cu Guantanamo.
Când mai recurge şi la compararea anchetatorilor DNA cu ofiţerii CIA, nu ştim cât de măguliţi se vor simţi cei care, efectiv şi intens, au fost pregătiţi în noile tehnici de investigare a corupţiei şi criminalităţii organizate după manuale americane, cu instructori americani, unii chiar în instituţii de profil din SUA ori centre înaintate ale acestora din estul Europei.
Putem intui doar spaimele pe care i le provoacă reformatorului perspectiva de a cădea el însuşi în roţile malaxorului pe care l-a creat, fără a se gândi nepărtinitor la consecinţe. Dacă ceva este sigur şi temeinic în “Codex Băsescus”, acesta este şirul tot mai lung al excepţiilor de neconstituţionalitate.
Ieşirile sale publice sunt, de asemenea, tot atâtea prilejuri de guantanamizare a comunicării publice. Ce a promovat în spaţiul media, idei generoase, iniţiative politice benefice, apeluri la calm social şi raţiune politică, sau, dimpotrivă, diversiuni, provocări, ameninţări şi dihonie politică antinaţională? Când ne-a demonstrat “moralizatorul” de azi un dram de omenie şi de simţire, de drag de compatrioţi, dincolo de spectacolul propriilor lacrimi?
Ex-preşedintele autoexilat în parcela Scroviştea din Codrii Vlăsiei are, totuşi, şi o performanţă absolută, de dimensiuni cu adevărat istorice. A reuşit să golească ţara de câteva milioane de locuitori. Raportat şi la intervalul de timp foarte scurt în care s-a produs această dislocare, românii sunt cel mare val migrator din istoria erei noastre, după migraţiile primului mileniu. Pentru ce, ca să fie transformată România în Guantanamo?
Merită, oare, creatorul acestui imens deficit demografic să fie creditat şi impus atenţiei publice, altfel de cum a fost şi este în realitate? Cât a tăcut, cât nu l-am mai auzit, nu au mai lătrat câinii şi nu s-au sculat din somn, speriaţi şi plângând, pruncuţii.
Nu personajul în discuţie este vinovat pentru perpetuarea sa în spaţiul public. Vinovaţi sunt cei care-i înlesnesc proliferarea alegaţiilor, după ce au ţinut, în repetate rânduri, să invite în platouri experţi care să se pronunţe în privinţa unei structuri de personalitate şi tip de comportament, asupra cărora ar plana ameninţarea unor diagnostice devastatoare.
Autor: Aurel I. Rogojan
Sursa: Cotidianul