Politică

Aurel I. Rogojan: ADEVARUL PANA LA CAPAT- Razboiul americano-rus din Ucraina

putin-vs-obamaPentru cunoscatorii subtilitatilor limbajului diplomatic, evenimentele din Ucraina sunt debutul unei noi confruntari majore. Marele perdant al Razboiului Rece, revenit din buimaceala infragerii, si-a facut bilantul constatand ca soldul de casa ramas de pe urma targuielilor lui Gorbaciov si Eltin cu Reagan, Bush Sr., Mitterrand, Kohl si Thatcher este in “crestere negativa”.

Deficitul major al balantei relatiilor Federatiei Ruse cu Occidentul a fost interpretat de liderii de la Moscova drept rezultatul unei foarte mari si periculoase inselatorii strategice, administrate pe fondul prabusirii economico-demografice si politico-militare a locomotivei unui sistem mondial, in prezent, in cea mai mare parte, absorbit in sistemul global aflat sub protectoratul absolut al Statelor Unite ale Americii. Aliantele create de S.U.A. , in numele razboiului impotriva terorismului, au facilitat incorsetarea Federatiei Ruse si amenintarea Chinei, Indiei si Iranului de avansul capetelor de pod ale N.A.T.O. catre Orientul Indepartat. Corsetul Islamic de pe flancul sudic, dominat de S.U.A., Turcia si Arabia Saudita, plus cca. 25 la suta populatie islamica in interiorul frontierelor federatiei, complica mult ecuatia securitatii Rusiei. Cu o experienta in Afganistan, anterioara celei americane, la Moscova se stie mai bine ca oriunde altundeva, cine si cu ce scop a inventat reteaua mondiala al-Qaeda.

Adam Curtis, un cunoscut realizator britanic de documentare “super-indraznete” pentru BBC, a aruncat in aer argumentatia Administratiei S.U.A. cu privire la al-Qaeda. Contra-argumentele si intrebarile sale tulburatoare au ramas fara replica, din anul 2005, cand a fost difuzat “The Power of Nightmares: The Rise of the Politics of Fear”, pana azi. In definitiv, ce altceva, decat miturile si ideologiile utopice au fost, dintotdeauna, mai bine folosite de manipulatorii istoriei, pentru mobilizarea energiilor popoarelor, nu doar in directiile prestabilite, ci si cu alimentarea iluziei ca acestea isi infaptuiesc propriile aspiratii?

Puterile care au perceput acest avans al “exportului de democratie si securitate” ca pe o amenintare directa, au proiectat o reactie de raspuns, in expresia unei aparente comuniuni de interese economice, dar si a unei posibile mobilizari dure, la un moment oportun, impotriva suprematiei mondiale a monedei americane. In paralel, revenirea economica a Federatiei Ruse a permis relansarea unui program de dezvoltare si consolidare a puterii militare a Moscovei, comparabil cu cel din perioada celui de al doilea Razboi Mondial. In fata crescandei amenintari, de aceasta data reciproce, a fost atins primul prag critic periculos: amorsarea unei confruntari a comunitatii occidentale cu ramasitele inca fumengande ale ale unei lumi pe care o credea demult invinse. Fara sa se stie prea bine, insa, ce se mai afla sub focul mocnit si daca furtuna nu va starni valvataile unui nou razboi. Razboiul americano-rus a fost declarat formal la 4 aprilie 1949 si a trecut prin mai multe etape. Cea prezenta este, nu numai cea mai periculoasa, dar se anunta a fi si decisiva. La Moscova se stie, mai bine azi, decat ieri, ca interesele Washingtonului nu-si au limita geopolitica la frontierele Federatiei Ruse.

Puterea actuala de la Kremlin are reprezentarea corecta a dimensiunilor si fortei opozitiei interne, a carei incurajare si sustinere externa deranjeaza mai mult ca oricand. In toata aceasta zbatere a omenirii intre nebunie si ratiune, ne-a fost dat sa auzim si o voce aparte, cea a tanarului minstru de Externe al Austriei, Sebastian Kurz (nascut la 27 August 1986), care, mult mai nuantat decat celelalte voci ale diplomatiei occidentale, a declarat: ”(…) Eu cred că, în trecut, tocmai această distanţă mai mare între UE şi Rusia a reprezentat un concept fals… (…) Ar fi trebuit să încercăm mai devreme să promovăm o apropiere a UE de Rusia. UE s-a extins tot mai mult, iar Putin a lucrat, în paralel, la contramodelul său – Uniunea Vamală Eurasiatică. Posibilitatea ca în state ca Ucraina, Republica Moldova sau Georgia să se ajungă la o criză era previzibilă. A fost Putin provocat într-o măsură prea mare? Cel puţin s-au luat prea puţin în calcul efectele acestei strategii europene asupra Rusiei. (…)” Ca in atatea alte imprejurari istorice importante, omenirea se afla iarasi intr-un moment in care liderii mondiali puternici si intelepti nu-i prisosesc, iar unele popoare, ale caror aspiratii sunt folosite ca pretexte ale neintelegerilor, au pastori de imprumut.

Autor: Aurel I. Rogojan

Sursa: Ziaristi online

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu