Dupa ce economia romaneasca a cunoscut o ajustare dramatica in primul trimestru al anului in curs si a parut sa se stabilizeze in cel de-al doilea, mai multi observatori interni si externi incep sa prevesteasca un nou gol de aer in septembrie-octombrie, dupa o vara ambigua din punct de vedere al evolutiilor financiare.
Ceva nu a mers, chiar daca reteta prescrisa de medici pare sa fi fost in linii mari corecta.
In primul rind, evolutiile internationale au continuat sa alimenteze scepticismul cu privire la o eventuala revenire a economiei globale spre finele acestui an, asa cum se prevedea initial. Nici SUA si nici UE nu au fost convigatoare din acest unghi, chiar daca nervii nu mai sunt intinsi la maximum, ca la finele anului trecut.
Economiile nationale nu au reactionat la stimulii fiscali si la injectiile de capital nici atit de prompt si nici la amplitudinea dorita de guverne. Nervozitatea sociala a provocat spasme politice – recentele europarlamentare, care au consacrat pe scena Bruxelles-ului unele figuri preocupante ca mesaj si viziune, sunt o dovada si poate un semnal pentru viitor – iar aceste spasme s-au vazut clar in actul de guvernare (Regatul Unit, Franta, Italia, Spania, Ungaria etc).
La rindul sau, Administratia Obama trebuie sa-si defineasca mai apasat liniile de urmat in politica financiare pentru a urni din loc cea mai mare economie nationala din lume. O surpriza placuta a furnizat-o blocul asiatic, care, macar pe moment, a reusit sa reziste crizei mai bine decit era de asteptat la finele lui 2008.
Revenind in plan intern, ce s-ar fi putut face si nu s-a facut sau s-a facut anapoda?
S-a lucrat fara indoiala corect la stabilizarea cadrului macroeconomic, politicile centrindu-se pe stabilitatea monedei nationale si a ajustarii unor deficite de o amplitudine mult prea mari cumulate in anii anteriori (deficitul de cont curent presa permanent asupra leului).
Imprumutul de la FMI ne-a ferit de a ajunge in situatia de a ne indatora la dobinzi foarte mari, dobinzi care, la rindul lor, ar fi presat o Trezorerie in dificultate. In privinta politicilor microeconomice, referitoare la economia reala, insa, lucrurile au fost mai degraba trenate/bilbiite.
Firmele romanesti – care se confrunta cu dificultati din cel putin doua directii: caderea abrupta a exporturile (deci diminuarea pietelor externe) si o scadere a vinzarilor la intern (mai precis scaderea cererii solvabile, de la case la alimente) – nu au primit un pachet clar si consistent de stimulente care sa le ajute sa depaseasca previzibilele momente grele.
Nici politica fiscala nu s-a “indulcit”, nici accesul la resurse (energie, capital) nu a devenit mai lesnicios, ba dimpotriva. Prin urmare, dincolo de “glazura” macroeconomica, oala a inceput sa scoata aburi. Un numar preocupant de firme mici, mijlocii sau mari fie si-au ajustat activitatea (procedind si la concedieri) fie chiar au inchis unele obiective sau le-au pus in “conservare”.
Nu este vorba numai de sistemul bancar sau de segmentul de constructii – aproape toate sectoarele (poate exceptie fac turismul, IT si consultanta) incep sa fie cuprinse de recesiune. Faptul ca la noi aceasta recesiune nu a “explodat”, ca-n SUA sau in Spania, de pilda, nu inseamna ca efectele ei vor fi mai putin dure.
O hemoragie cronica poate fi chiar mai periculoasa decit una acuta, daca nu este tratata de urgenta si cu responsabilitate.
A devenit tot mai neclar care este “pachetul de masuri anticriza” de care se vorbea raspicat la inceputul anului, cind se va materializa acesta si ce efecte concrete va produce.
O naclaire administrativa obisnuita in Romania – un act administrativ se materializeaza greoi, uneori este “castrat” prin interventiile in normele de aplicare, nu exista o corelatie la milimetru cu alte masuri pe orizontala, etc – face ca totul se miste incet si ambiguu. Mult mai incet si mult mai ambiguu decit de permite, propriu-zis, perioada pe care, de facto, o traversam.
Daca lucrurile vor continua in acest ritm iar firmele nu vor fi ajutate sa traverseze turbulentele actuale, lucrurile vor converge spre un nou gol de aer undeva in septembrie-octombrie, cind vor deveni explicite si efectele secetei din sectorul agricol iar nervozitatea sociala aferenta unui somaj tot mai mare va creste si ea.
Un climat fiscal mai prietenos, cresterea gradului de absorbtie al fondurilor europene (care sa compenseze macar partial scaderea investitiilor straine) si reluarea creditarii macar pe segmentul de business (pentru persoanele fizice este limpede ca “bunii” ani anteriori nu vor reveni prea curind) sunt conditii necesare ale unei urniri din loc a motorului economic astazi gripat.
Mai este si problema comunicarii, grava la actuala administratie de la Bucuresti. Mai ales in situatii de criza, increderea in lideri este esentiala, altminteri componenta psihologica va inflama situatia in loc sa o calmeze.
Precizarea clara a intentiilor, respectarea fara abateri a termenilor promisi, o mai mare viteza de lucru si un contact nemijlocit cu mediul de afaceri (patronate) chiar in cadru mai putin formal decit obisnuitele intilniri televizate ar fi mai mult decit binevenite.
Palatul Victoria trebuie sa uite de vacanta – credem ca deja a facut-o – si sa realizeze ca de ceea ce se intimpla (sau nu se intimpla) acum depinde “temperatura” toamnei care va urma.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: Bloombiz
Adauga comentariu