Ne-am obişnuit deja cu rolul agresiv al statului în economia românească care nu dă doi bani pe piaţa liberă, pe proprietatea privată şi pe bunăstarea individuală. Suntem deja familiarizaţi cu grija lui excesivă de a ne “proteja”, “asista”, apăra de ticăloşi şi de a se substitui persoanelor noastre considerând că ştie mai bine decât noi ce trebuie să facem în scurta şi meteorica noastră viaţă. Cu acest contract social “voluntar” pe care l-au semnat strămoşii noştri şi pe care l-am moştenit fără putinţă de renegare.
Un nou exemplu de intervenţie brutală în veniturile noastre este “asigurarea obligatorie” prin care statul cu puterea legii pe care o are în spate vâră mâna în buzunarele fiecărui proprietar de casă sau apartament şi ia o sumă “modică” de bani (între 10 şi 20 de Euro anual) pentru a ne “proteja şi despăgubi” de eventualele daune apărute ca urmare a unui cutremur, inundaţie sau incendiu provocat de “forţe de nestăpânit ale naturii”. Ca urmare a acestei măsuri care devine obligatorie, companiile de asigurări vor sări în sus de fericire pentru că vor primi (cu sprijinul statului) nişte bani neaşteptaţi pentru evenimente care în 99% dintre cazuri nu se vor întâmpla niciodată sau care vor putea fi puse pe seama asiguratului prin clauze bine ticluite şi inserate printre altele într-un contract mult prea stufos pentru a fi parcurs în cele câteva minute pe care am dori să le alocăm pentru această poveste.
Dacă incendiul sau inundaţia se vor produce “din vina asiguratului”, în sensul că nu a luat toate măsurile de a verifica instalaţia sa electrică sau instalaţia termică sau de apă caldă şi rece periodic (2 ani conform STAS-urilor din construcţii) cu un instalator sau electrician autorizat suntem pasibili să nu primim nici o despăgubire. Fără aceste cheltuieli suplimentare de verificare a instalaţiilor contractul aproape că nu are valoare economică. Mai mult, la valoarea contractului (care e standard de 10 sau 20 de Euro) mă îndoiesc că se vor primi despăgubiri substanţiale. Contractul obligatoriu îl ignoră, bineînţeles, pe cel voluntar şi facultativ. Nu contează dacă aveţi o asigurare facultativă deja încheiată. Trebuie să vă faceţi şi poliţa obligatorie în acelaşi timp (ca la maşini) şi să scoateţi din buzunar şi această sumă.
De ce este nevoie de o astfel de măsură? Foarte simplu… pentru că în România primăriile care dau autorizaţii de construcţii au aprobat construirea unor case în zone sensibile şi foarte riscante. Pentru că statul prin instituţiile sale (Regia Autonomă a Pădurilor) a aprobat mult prea uşor despăduriri în amonte de localităţi fără a lua în calcul circuitul elementar al apei în natură (un copac are capacitatea de a opri 1000 de litri de apă căzuţi în jurul său). Dacă adăugăm la toate acestea şi lucrările de mântuială de construcţie sau reparaţie a digurilor patronate de Regia Apelor Române spectacolul este deplin.
După ce statul a văzut că este incapabil să ne protejeze într-un fel s-a gândit că e bine să ne protejeze în alt fel. Să ne jecmănească pe toţi de nişte bani ce vor fi plătiţi pentru a-i despăgubi pe cei cu case din chirpici afectaţi tot de acţiunea distructivă a statului (putem adăuga aici însă şi despăduririle private dar care s-au făcut abuziv tot pentru că dreptul de proprietate asupra pădurilor e îndoielnic). În consecinţă, noi vom plăti o asigurare obligatorie, oamenii cu case din chirpici inundate vor primi o brumă de bani să îşi reconstruiască casa până la următoarea viitură pupând mâna tătucului care îi ajută şi votându-l în continuare, cei care taie pădurile în cârdăşie cu statul vor continua să îşi ambaleze drujbele, cei care dau autorizaţii de construcţie de la primărie vor fi mai dezinteresaţi ca până acum iar cei care construiesc diguri şi poduri o vor face în acelaşi stil cu care ne-au obişnuit.
Prin intervenţia în piaţa privată a asigurărilor, statul nu face altceva decât să creeze stimulentele negative pentru ca asiguratorii să închidă ochii în continuare la amplasarea unor case în zone foarte periculoase (doar au de unde să plătească despăgubiri). Statul diminuează presiunea pe autorităţile locale care vor fi mai puţin interesate de starea digurilor. Asumarea unor riscuri devine o chestiune de amănunt şi plasată în subsidiar care va genera nu diminuarea problemelor ci amplificarea lor. Această intervenţie distorsionează contractul direct între un privat (compania de asigurări) şi un alt privat (proprietarul casei) şi are acelaşi efect ca şi un ajutor direct dat de la bugetul statului pentru reconstruirea casei luate de ape. Transformă un risc al asigurătorului (calculat prin diferite metode probabilistice) într-o certitudine pe spinarea consumatorului obligat cu forţa să participe la un contract pe care nu prea şi-l doreşte.
Prin asigurarea obligatorie statul înlocuieşte un impozit cu un alt impozit mascat fără a rezolva cu adevărat problema. La fel a făcut şi cu Pilonul 2 de pensii. Halal reformă a unui stat care nu înţelege clar de ce a fost creat şi ce ar trebui să facă sau să nu facă în economia pe care o păstoreşte.
sursa: cristianpaun.finantare.ro
Adauga comentariu