Transcrierea integrală a conferinţei „Educaţia sexuală. Distrugerea copilăriei” de Antonia Tully, SPUC (UK), susţinută în perioada 16-19 martie 2015 la Bucureşti şi Timişoara. (Știripentruviață.ro)
Educaţia sexuală. Distrugerea copilăriei – prezentare de Antonia Tully, Society for The Protection of Unborn Children
Vreau să vă prezint o imagine a felului în care se desfăşoară educaţia sexuală în Anglia şi Ţara Galilor, regiuni din Marea Britanie… şi într-o mică parte din Scoţia. Pentru a vă face o idee referitoare la ce se întâmplă în prezent acolo.
În prezent, în Anglia, educaţia sexuală nu este materie obligatorie în şcoli, dar majoritatea şcolilor au introdus-o, ceea ce a devenit o problemă.
Vă voi descrie aici ce anume sunt învăţaţi copiii din şcoala primară, care au vârste cuprinse între cinci şi 11 ani. Majoritatea materialelor folosite pentru a preda această materie sunt foarte explicite. În multe şcoli, părinţilor nu li se spune ce vor vedea şi vor auzi copiii lor. Astfel, părinţii sunt excluşi, ceea ce reprezintă o mare problemă.
Rezultatul: copiii sunt traumatizaţi de acest tip de educaţie. De aceea, am condus campania „Safe at school”, prin care am preluat mesaje online şi apeluri telefonice de la părinţii din toată ţara, prin care aceştia mi-au povestit cum se desfăşoară educaţia sexuală în şcolile unde învaţă copiii lor.
Această educaţie explicită nu a fost introdusă în toate şcolile primare, dar e în multe, mai ales în şcolile primare catolice, unde educaţia sexuală e mult mai puţin explicită şi e foarte important ca acestea să ofere un bun exemplu pentru celelalte.
Vreau să vă vorbesc despre programul educaţional Livig & Growing, destinat copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani. Este un program secular folosit în foarte multe şcoli. Cele trei aspecte principale ale acestui program sunt:
- – îi face pe copii să cunoască organele sexuale
- – explică noţiunea de act sexual în mod foarte direct
- – normalizează sexul în conştiinţa copiilor
Dar sexul nu este în mod normal parte din viaţa copiilor la această vârstă. În Marea Britanie există acum o preocupare foarte mare cu privire la sexualizarea copiilor în mass-media şi pe internet, în modă şi aşa mai departe.
Dar ceea ce nu se recunoaşte este că şi cest tip de educaţie sexuală este un mod foarte „eficient” de sexualizare a copiilor.
Exemple de materiale educaţionale cu privire la sexualitate, pentru copiii mici
De exemplu, iată un exerciţiu pentru copiii de 5-7 ani. Ei trebuie să tragă linii între numele părţilor corpului şi părţile din desen la care se referă. Ceea ce face acest exerciţiu este să transforme intimitatea copiilor într-o chestiune publică. Majoritatea părinţilor nu le atrag copiilor atenţia la propriile organe sexuale.
Acest program despre care vorbesc, Living & Growing, dar şi alte programe similare, se folosesc de desene animate. Unul din aceste desene animate, destinate copiilor de 7-9 ani, prezintă un cuplu întreţinând relaţii sexuale, cu o voce din off care explică ce se întâmplă. Am dat multe interviuri televizate legate de acest desen animat, iar producătorii TV îmi spuneau mereu: „Nu putem difuza desenul, e prea explicit”. Dar le este arătat copiilor de 7-9 ani la şcoală! Remarcaţi ipocrizia întregii situaţii!
Click aici pentru a vedea integral animaţia reclamată de părinţi – părţile explicite nu au putut fi arătate la dezbaterea televizată de mai sus din cauza legilor audiovizualului, dar în schimb le-au fost prezentate la clasă copiilor din şcoala primară (7-9 ani).
Copiii îşi pierd inocenţa aflând despre aspecte de viaţă pentru care nu sunt pregătiţi
Când le vorbesc părinţilor despre acest program şi altele asemenea, îi întreb: „Cum credeţi că îl va afecta pe copil acest desen? Va crede că e o glumă, că e ceva care să-l îngrijoreze, de care să se teamă?”
În general, părinţii îmi spun că băieţii reacţionează ca la o glumă şi încep să râdă, dar fetele sunt foarte afectate, le îngrijorează şi le rămâne în minte. Mulţi părinţi sunt foarte tulburaţi când stau de vorbă cu mine după ce copiii lor au văzut acest filmuleţ sau alte părţi ale unor programe similare. Pentru că, odată aceste imagini ajunse în mintea copiilor, nu mai pot fi scoase de acolo.
Din punctul meu de vedere, aceasta reprezintă o violare a inocenţei copilului. Copilul are o reţinere firească, ce îl protejează de informaţiile legate de sex. Şi, astfel, deşi nu este pregătit să audă astfel de informaţii, se trece peste această barieră naturală.
Este contrar dezvoltării normale a copilului. Vă recomand să citiţi documentul publicat de Consiliul Pontifical pentru Familie, „Adevărul şi Sensul Sexualităţii Umane”, care descrie această fază foarte importantţă a copilăriei, pe care o numeşte „faza de latenţă”. În acest document se precizează cu claritate că nu trebuie deranjată această fază. Dar acest tip de educaţie face tocmai acest lucru.
În Anglia, avem entităţi care fac presiune pentru introducerea educaţiei sexuale (obligatorii) în şcoli. „Copiii trebuie învăţaţi că sexul este o parte normală şi plăcută a vieţii omeneşti”, spun ei. Răspunsul meu este că sexul este o parte normală şi plăcută a vieţii omeneşti la adulţii căsătoriţi, nu la copii.
Cu acest tip de educaţie sexuală, aproape pornografică, şcolile nu îi informează pe părinţi ce le vor arăta copiilor la ore. Ulterior, părinţii se trezesc în conflict cu şcoala. Iar cei care fac politicile educative nu vor să includă nicio referire la părinţi, nu vor să îi implice. Ei vor ca „experţi certificaţi”, nu părinţii să le vorbească despre sex copiilor – la şcoală.
Un mit media: părinţii nu vor să le vorbească despre sex copiilor
Există mitul promovat de media că părinţii nu pot sau nu vor să le vorbească copiilor despre aceste chestiuni importante. Dar poziţia noastră este că părinţii sunt educatorii primari ai copiilor lor. Sunt educatorii sexuali fireşti ai copiilor lor. Fiecare părinte este expert pentru propriul copil.
Iată o poză dintr-un ziar local, cu tânărul din prim-plan, care este un părinte care le distribuie celorlalţi părinţi un pliant de informare despre programul Living & Growing, prezentat copiilor lor. Iar directorul şcolii închide poarta în urma lui, dându-l afară din perimetrul şcolii. La asta mă refer când spun că părinţi se trezesc în conflict cu şcoala.
Argumentele prin care se promovează introducerea educaţiei sexuale
Acum aş vrea să vorbesc despre raţiunile educaţiei sexuale în şcoli. Aceleaşi motive vă vor fi prezentate şi dumneavoastră când se va dori introducerea în şcolile româneşti a acestei materii:
- – e nevoie de educaţie sexuală pentru a reduce rata de sarcini la adolescente
- – educaţia sexuală previne abuzul sexual asupra copiilor
- – mai recent, al treilea motiv este că educaţia sexuală opreşte hărţuire şi intimidarea de tip homofob
Nu există nicio dovadă că educaţia sexuală reduce sarcina la adolescente
Dimpotrivă, o serie de studii americane şi britanice dovedesc chiar că educaţia sexuală făcută la şcoală, accesul la contracepţie, la pilula de a doua zi şi la avort nu au niciun impact în reducerea nivelului de sarcină la adolescente.
În Marea Britanie – Anglia, Ţara Galilor şi Scoţia – a scăzut rata sarcinii la adolescenţă din 2008 încoace. Dar motivul este că acum li se oferă fetelor pe scară largă implanturi contraceptive cu efect pe termen lung. Un alt factor de impact pentru scăderea acestei statistici este dat de imigraţie, care vine la noi în ţară cu valori mai puternice de familie decât ale noastre.
Rezultatele educaţionale – cu mai puţini copii care renunţă la şcoală – sunt şi ele importante, căci înseamnă că elevii lucrează mai mult în loc să se ocupe cu alte activităţi „extraşcolare”.
De asemenea, s-a remarcat o scădere a abuzului de droguri şi a excesului ocazional de alcool, ambele asociate cu comportamentul sexual de risc.
Încă o dată subliniez că nu există nicio dovadă că educaşia sexuală în sine a contribuit la scăderea ratei sarcinii la adolescente.
Nicio dovadă că educaţia sexuală previne abuzarea sexuală a copiilor
În Marea Britanie există multă îngrijorare cu privire la abuzul sexual asupra copiilor. Trei mari reţele de pedofili, din care făceau parte şi celebrităţi, au fost descoperite în ultimii ani, astfel încât toată lumea e îngrijorată cu privire la acest subiect.
Aceasta le dă apă la moară lobby-ştilor în favoarea educaţiei sexuale, care pretind că aceasta va preveni abuzul sexual, informând în avans copiii cu privire la comportamentul sexual.
Când am auzit pentru prima dată că se pretinde că acest tip de educaţie previne abuzul sexual, am întrebat două din cele mai mari organizaţii de la noi din ţară care se ocupă cu prevenirea abuzului sexual asupra copiilor, cerându-le dovezi. Niciuna nu mi-a putut prezenta dovezi că copiii care au primit educaţie sexuală nu mai sunt vulnerabili la abuzuri.
De fapt, tocmai prin acest tip de educaţie, am creat o cultură care a ieşit la suprafaţă în urma raporturilor despre aceste scandaluri sexuale care implicaseră copii: şi anume, că anumiţi angajaţi din sistemul sanitar erau atât de preocupaţi să respecte „drepturile sexuale” ale unor fete de 13 ani, încât au trecut cu vederea faptul că acestea erau abuzate.
Nu există hărţuire de tip homofob între copii
Al treilea motiv oferit pentru introducerea educaţiei sexuale este prevenirea intimidării de tip homofob. În 2013, Marea Britanie a legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex. În timp ce legea se discuta în Parlament, organizaţia noastră a atras atenţia că primele victime ale acestui proiect vor fi copiii.
Am avut dreptate. Copiii din şcolile primare sunt expuşi la informaţii de promovare a homosexualităţii sub pretextul că se evită hărţuirea persoanelor de orientare homosexuală. Realitatea este că la şcoală copiii sunt hărţuiţi, dar pentru motive de altă natură: sunt prea slabi, prea graşi, au ochelari, părul roşu etc. În nici un caz nu sut batjocoriţi pentru orientare sexuală. Dar oficialii noştri pretind că acest tip de hărţuire există şi tocmai de aceea trebuie să înveţe copii la şcoală despre homosexualitate.
Iată un program introdus anul trecut în câteva şcoli din Marea Britanie. Foloseşte cărţi de poveşti ilustrate pentru copii. Dar toate prezină relaţii homosexuale. De exemplu, povestea tradiţională a prinţului care se căsătoreşte cu prinţesa este înlocuită cu doi regi. Aceste materiale îi fac pe copii să se îndoiască de propria identitate seuxală, sugerând că nu contează dacă se cred băieţi sau fetiţe.
De exemplu, în My Princess Boy, este vorba despre un băieţel care ar prefera să fie fată şi se îmbracă mereu ca o fată. Iar 10.000 dresses este despre un băieţel care se îmbracă numai cu rochiţe. Părinţii elevilor de la şcolile unde se predau aceste programe au fost foarte supăraţi.
În noiembrie, anul trecut, am fost cu un grup de părinţi care au depus petiţie la primărie prin care protestau cu privire la introducerea acestui program în şcoala lor. Am fost prezentaţi şi la televizor.
Am făcut un efort serios de a scoate aceste cărţi din cele câteva şcoli în care fuseseră introduse, pentru a nu apuca să se extindă programul.
Părinţii, adevăraţi experţi în educarea propriilor copii
Ceea ce propunem noi, o abordare bună, este că părinţii sunt adevăraţii experţi în educarea copiilor lor. Şi că şcolile au un rol în sprijinirea părinţilor, nu în preluarea acestui rol de la ei. Noispunem că nu ar trebui prezentată la ore nici un fel de informaţie despre sexualitate.
În Anglia, la această oră, taberele sunt împărţite: lobby-ul pro-educaţie sexuală presează pentru introducerea programelor pe care tocmai vi le-am prezentat, iar de cealaltă parte sunt grupurile pro-viaţă şi pro-familie.
În mai vom avea alegeri generale şi suntem siguri că orice partid va câştiga se va grăbi să introducă legislaţie în favoarea educaţiei sexuale obligatorii în toate şcolile.
Chiar dacă lucrurile stau destul de prost în prezent, faptul că educaţia sexuală nu este încă obligatorie le permite părinţilor să influenţeze şcolile, să elimine politicile educative proaste şi aşa mai departe.
Avem o bătălie mare în Marea Britanie, care în esenţă este o bătălie pentru dreptul părinţilor de a le preda copiilor valorile în care cred.
Mai sunt nişte protocoale internaţionale care vin în sprijinul părinţilor:
– Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Protocolul 1): Art. 2 – „Statul va respecta dreptul părinţilor de a le asigura copiilor lor o educaţie în conformitate cu propriile convingeri religioase şi filosofice”
– Convenţia ONU pentru Drepturile Copilului: „Părinţii sau tutorii au responsabilitatea primară cu privire la creşterea copiilor”, nu statul
– Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „Părinţii şi tutorii au drept de preempţiune cu privire la tipul de educaţie pe care vor să-l ofere copiilor lor”
Deci există documente internaţionale puternice care susţin drepturile părinţilor. Dar în Marea Britanie politica internă şi legile nu reflectă acest lucru. Cred că la fel va fi în orice ţară unde guvernul vrea să legifereze obligativitatea educaţiei în şcoli.
Părinţii să îşi dea mâna cu liderii religioşi
Poate că v-am prezentat o imagine sumbră cu ce se întâmplă în Marea Britanie, dar sunt tot mai mulţi părinţi care iau atitudine împotriva acestor realităţi, deci există speranţă.
Ceva ce cred că ne-a lipsit în Marea Britanie a fost călăuzirea morală puternică din partea liderilor religioşi. Avem nevoie de lideri religioşi puternici pentru a ne proteja copiii. Am venit astă seară aici cu aceste poveşti ca un avertisment dar şi cu muniţia de care aveţi nevoie pentru a contraccara taote argumentele care vor fi aruncate în joc de cei interesaţi să introducă acest tip de educaţie în şcoli.
Sper ca grupurile pro-viaţă din ţara dumneavoastră să facă disponibile aceste informaţii, pentru ca voi să aveţi la dispoziţie date cu care să contracaraţi aceste propuneri când le veţi scrie reprezentanţilor dumneavoastră din Parlament.
Mesajul meu final este un îndemn pe care vi-l adresez de a face tot ce puteţi pentru oprirea acestui tip de educaţie în şcoli.
Sursa: Cultura Vietii
Adauga comentariu